libris.ro

 

este stresul cronic noua modalitate de a ne trai viata
este stresul cronic noua modalitate de a ne trai viata

Pentru multi dintre noi, “o zi buna” este o zi in care am respectat programul propus, am terminat sarcinile tinand cont de termenul limita al acestora si am indeplinit responsabilitatile pe care le aveam.

Insa ceea ce este cu adevarat ciudat este ca am ajuns sa ne programam chiar si odihna si momentele de relaxare.

Ceea ce multi dintre noi nu stim este ca putem controla intr-o anumita masura reactiile care ne declanseaza stresul.

Aceasta simpla constientizare ne permite sa avem o alta atitudine fata de impactul pe termen scurt pe care stresul il are asupra noastra.

Insa atunci cand avem in vedere stresul cronic, ne referim deja la o alta situatie.

Stresul cronic implica situatii pe care le “induram” de-a lungul unei perioade de timp prelungite si asupra carora exercitam un control minim.

Acesta se poate referi la ani de zile in care am fost someri, la problemele de familie care par sa nu se mai termine, la conflicte cu fosti parteneri de viata sau de munca sau la boli cronice de care putem suferi sau pe care membrii familiei noastre le pot avea.

Situatiile de acest fel nu existau la tot pasul in viata noastra.

Insa, lucrurile s-au schimbat si multi dintre noi ne confruntam cu diferite aspecte ale stresului cronic.

Mai mult decat atat, in afara de faptul ca experientam aceste stari la un nivel personal, s-au adaugat si schimbarile de mediu, diferite dezastre naturale, poluarea tot mai accentuata, etc.

Toate aceste evenimente i-au permis stresului cronic sa se instaleze, usor-usor, in cele mai comune aspecte ale vietii noastre.

Efectele negative ale acestuia sunt mult mai serioase decat cele pe care le traim atunci cand avem de-a face cu stresul pe termen scurt.

Exista cercetari amanuntite care arata ca stresul cronic provoaca o serie de schimbari serioase in corpul nostru.

El poate fi cauza diferitelor boli printre care diabetul, bolile de inima, depresia sau alte afectiuni ale sistemului imunitar.

Avem nevoie de o alta mentalitate pentru a face fata stresului cronic

Multi dintre noi avem tendinta de a asocia stresul cu un virus care ne-a invadat corpurile.

Sa ne gandim pentru un moment la cuvintele pe care le folosim atunci cand suntem stresati:

“suntem la limita”

“prabusiti”

“avem o cadere nervoasa”

“coplesiti”

“nu suntem noi insine”

”nu mai facem fata”.

Aceste expresii sugereaza raspunsul psihologic anormal la stres.

Acest lucru este cat se poate de gresit.

Raspunsul “lupta sau fugi” este normal si are un rol de protectie.

Este modalitatea corpului de a se energiza si de a-si oferi raspunsul de care are nevoie.

In momentul in care recunoastem ca raspunsul la stres este mai degraba prietenul decat inamicul nostru, vom reusi sa facem schimbarile de care avem nevoie.

Stresul cronic ne invita sa ne reimprospatam modalitatea in care ne privim corpurile si ne indeamna sa ii oferim aceeasi atentie de care se bucura masinile sau casele noastre.

Din pacate, doar oamenii suficienti de bolnavi inteleg destul de bine aceste aspecte.

Ei trebuie sa manance bine, sa se odihneasca si sa faca tot le sta in putere pentru a impiedica boala sa avanseze.

Ceea ce ar trebui sa practicam zilnic este grija fata de propria persoana pentru a ne regenera corpul la un nivel celular.

Putem incepe prin a manca alimente care sa ne ajute creierul sa reziste la efectele negative ale stresului cronic.

De asemenea, exercitiile fizice regulate ne vor ajuta sa ne relaxam.

Mai mult decat atat, ele ne ajuta sa oprim imbatranirea prematura.

Stresul cronic – o alta abordare

Desigur ca exista si momente in care gandirea pozitiva nu ne poate fi de folos pentru a anula efectele stresului.

In astfel de momente, este nevoie sa ne reorientam catre resursele interioare pentru a observa ce ne poate ajuta sa anulam tensiunea sau disperarea care insotesc stresul cronic.

Este important sa intelegem ca indiferent cat de maret sau minuscul este pasul pe care il facem in aceasta directie, el conteaza cu adevarat.

De asemenea, ne putem intoarce catre lucrurile pe care le-am neglijat, fie invatarea unei noi limbi, practicarea unui sport, cantatul la pian sau implicarea in diferite evenimente caritabile.

Pentru a ne asigura o stare optima de santate este nevoie ca din cand in cand, sa deschidem usile pe care altadata le-am inchis. Si sa ne reimprospatam cu aerul familiar al linistii noastre.

Voi ce parare aveti despre stresul cronic? Credeti ca avem posibilitatea de a-l controla?

Resurse: www.psychologyineverydaylife.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here