elefant.ro

In era Facebook, impactul traumei colective are un efect covarsitor. Nu cunosteam pe nimeni din “Colectiv”. Insa cunosc oameni care cunosteau oameni…prin ei, am vazut fetele si am auzit povestile de viata ale victimelor.

Oamenii aceia erau reali, aveau vise, dorinte, planuri de viata. Erau vii ca si noi. In era Facebook, trauma colectiva capata amploare si devine personalizata.  Ei nu sunt doar o multime de oameni care au murit, ci fiecare dintre ei este un Univers care devine palpabil pentru fiecare din noi.

Efectele acestei traume colective sunt suportate in mod direct de familiile, rudele si prietenii celor morti. Apoi, de familiile si rudele celor raniti. Apoi, de toti cei care au fost acolo si, intr-un fel sau altul, au reusit sa scape fara rani fizice grave. De familiile, prietenii si rudele celor care au scapat cu viata. Apoi, indirect, ca trauma secundara, de medicii si asistentele de pe ambulante, de pompieri, de echipajele de politie. Apoi, de medicii si asistentele de garda in acea noapte. De familiile lor. De oamenii care locuiesc in acea zona. De bodyguarzi. Apoi, de jurnalistii care au fost acolo si au vazut cu ochii lor ce s-a intamplat.De oamenii si de familiile celor care ar fi trebuit sa fie acolo in acea seara dar n-au ajuns din diferite motive. Apoi, de noi, cei care am urmarit la televizor stirile. De familiile noastre.

Trauma colectiva este ca un val care se propaga. Ii afecteaza si pe cei neimplicati direct. Se simte in aer. Si efectul ei este faptul ca declanseaza, mai presus de toate, o teama colectiva, care isi gaseste loc in sufletul fiecaruia: teama de moarte.

Teama ca nimic nu este sigur. Ca ies pe strada si pot sa mor. Ca plec de acasa si pot sa nu ma mai intorc. Sentimentul ca traim intr-o lume nedreapta si nesigura. Iar asta ne afecteaza pe toti, la un anumit nivel. Cum pot sa mai traiesc viata increzator si cu bucurie, cand iminenta mortii ma pandeste la fiecare pas? Cu intrebarea asta trebuie sa stam in aceste zile.

Ce inseamna insa trauma colectiva? Iata mai jos un material pe care l-am alcatuit cu intentia de a stabili care sunt coordonatele unei traume colective si efectele ei la nivel social:

Termenul de trauma colectiva se aplica oricarei societati, grup etnic, categorii sociale sau clasa sociala care a fost expusa unor circumstante extrem de traumatizante, precum dezastre naturale, catastrofe tehnologice, persecutii sociale, politice, culturale, entice, religioase.

Conform lui Kleber &Brom, exista trei elemente principale in trauma: neputinta, intreruperea brusca a existentei normale a individului si disconfortul extrem experimentat de victima.

Cand resursele de coping cu un eveniment traumatic sunt insuficiente, experienta traumatica tulbura imaginea de sine a persoanei si ii schimba propria identitate.

Atunci cand vorbim despre trauma colectiva, in primul rand ar trebui sa ne intrebam daca conceptele aplicabile la nivel individual pot fi transpuse la nivel colectiv.

 Trauma colectiva inseamna suma indivizilor traumatizati, este mai mult de atat sau este altceva? Ce se intampla cand o comunitate sau o natiune are de-a face cu evenimente devastatoare? In ce fel este implicata identitatea comunitatii respective si in ce fel este recadrata si modificata de aceste evenimente coplesitoare?

In ce fel doliul colectiv devine incodat in naratiunea colectiva si in ce fel aceste povesti au efect psihologic in dinamicile interpersonale generate de traum? Si care este conexiunea intre experientele colective si cele individuale?

O abordare valida este abordarea care vorbeste despre presupunerile pe care noi oamenii le facem in general despre lume ca sa putem trai. Trauma descompune  aceste presupuneri generale ale vietii de zi cu zi. Lumea presupusa, pe a carei siguranta si ingaduinta ne bazam, isi pierde dintr-o data sensul.

Conform lui Janoff-Bulman sunt trei presupuneri de baza care ne conduc vietile:

(1) lumea este binevoitoare

(2) lumea este plina de sens si de inteles

(3) oamenii sunt competenti, decenti si demni

Aceste presupuneri de baza sunt distruse in urma unei experiente traumatice. Aceste abordari ofera puncte de plecare pentru alcatuirea unui concept clar al traumei colective.

In primul rand, asa cum trauma individuala afecteaza structura interna a unei persoane, trauma colectiva afecteaza structura comunitatii. Trauma colectiva rupe legaturile sociale, submineaza comunitatea si distruge sursele anterioare de suport.

Insa asa cum trauma individuala nu afecteaza fiecare aspect personal al cuiva, nici trauma colectiva nu presupune ca fiecare element al comunitatii sa fie afectat.

La nivel socio-cultural, este afectata intreaga incredere in institutiile sociale si practicile culturale, pentru ca violenta pe scara larga si traumele masive dezintegreaza increderea in structurile sociale care fac viata umana posibila.Unele traume sunt atat de masive incat fortele dezintegrarii pot depasi capacitatea de refacere a societatii.

In al doilea rand, asa cum traumele individuale au un impact direct asupra relatiilor personale, trauma colectiva afecteaza modul in care diferitele parti ale comunitatii relationeaza in interiorul sau.

Fenomenele comune sunt retragerea si izolarea, identificarea vinovatilor si a tapilor ispasitori sau abandonarea in fata fortelor externe.

In al treilea rand, asa cum trauma individuala schimba presupozitiile generale si fundamentale despre propria persoana si afecteaza identitatea proprie, trauma colectiva afecteaza cadrul comun de referinta, valorile de baza si modul in care comunitatea se intelege pe sine si intelege lumea.

A face fata unei traume implica raportarea la un eveniment coplesitor, imposibilitatea de evaluare adecvata a evenimentului, resurse insuficiente, activitati de coping disfunctionale si gestionarea consecintelor pe termen lung.

Sarcinile principale de coping tin de restructurarea lumii interne si de integrarea evenimentelor in schema interioara: sens dat evenimentului-sistemul fiecaruia.

Toate aceste elemente pot fi redefinite si la nivel colectiv. Insa trauma colectiva nu zdruncina doar un cadru de referinta individual, ci si ordinea simbolica a comunitatii. Chiar daca aceasta ordine simbolica poate furniza structura pentru alcatuirea unor intelesuri individuale, un numar mare de indivizi de obicei isi pierde sistemul de orientare. Asta le poate determina comportamentul, iar mecanismul lor de coping poate fi crearea instanta a unei noi povesti. Activitatile de coping includ redefinirea, actiunea directa, cautarea informatiilor si retragerea.

Redefinirea se refera la gandurile repetitive si emotiile deranjante de dupa eveniment. Cu cat este mai complex din punct de vedere cognitiv un eveniment, cu cat cauzele sunt multiple si slab definite, sau concluziile nu sunt clare, cu atat este mai dificil sa capatam claritate in ceea ce priveste acel eveniment. Un lucru important de facut este sa le comunicam celor din jur gandurile noastre despre eveniment.

In cazul traumei colective poate exista mai multa dorinta decat in cazul unei traume individuale de a comunica despre aceasta trauma. In acelasi timp, exista mai putine oportunitati de a lua distanta fata de ce se intampla, pentru ca suntem expusi permanent la consecintele evenimentului. Acest lucru conduce la adancirea efectelor traumei colective.

Reteaua sociala a vietii comunitatii tinde sa fie afectata si mai departe. Poate exista o crestere temporara a coerentei in comunitate, care se bazeaza pe suport reciproc si reasigurare, pe legaturi emotionale temporare si pe o baza cognitiva redusa. Ritualurile colective pot canaliza aceste legaturi emotionale si pot preveni izolarea. Exista adesea, dupa astfel de evenimente, o tendinta puternica de a crea o identitate impartasita, in care nu sunt acceptati cei care gandesc altfel.

Pe termen scurt, pot aparea schimbari dramatice in credinte si atitudini. Insa daca acestea nu sunt internalizate, nu vor rezista neaparat in timp. Aceste atitudini rezulta dintr-o combinatie intre nevoia pentru ordine si a oferi sens pe de o parte si o dorinta din reflex de aliniere  cu starea de spirit generala a societatii, pe de alta parte.

Trauma colectiva este foarte conectata cu trauma individuala, putand sa duca la traumatizarea individuala a celor implicati direct si indirect. Trauma colectiva isi are originile intr-un eveniment care afecteaza nu numai cativa indivizi in mod direct, dar care ameninta stuctura si cadrul de referinta al comunitatii in egala masura in care ameninta vietile indivizilor. Dupa trauma, o intreaga cultura poate fi amenintata in existenta sa iar aceasta pierdere si doliul social afecteaza indivizii din acea societate.

Termenul de trauma colectiva se refera si la efectele simtite de multi oameni dupa tragedie. Durerea unei trauma colective poate influenta normele culturale si poate conduce la actiuni de masa. Societatea este afectata iar oamenii trebuie sa se vindece impreuna.

Comunitatile incep sa se vindece atunci cand oamenii dezvolta conexiuni sigure si pline de incredere cu familia, prietenii si cei dragi, incepand sa se adreseze simptomelor pierderii si traumei. Vindecarea este inlesnita de normalizarea reactiilor de trauma – a intelege ca frica, tristetea, anxietatea si furia sunt raspunsuri normale in situatii anormale. Si a intelege ca nimeni nu raspunde in acelasi fel la un eveniment traumatic si de aceea reactiile pot fi extrem de complexe.

Ce e important atunci cand vorbim despre trauma colectiva este ca oamenii nu trebuie sa experimenteze neaparat cel mai violent act de terorism in direct pentru a avea un astfel de raspuns.

Intr-un studiu al Jurnalului de boli de anxietate din 2007, cercetatorii au examinat efectul stirilor TV legate de atacurile teroriste de la 11 Septembrie asupra copiilor si mamelor lor. Desi nu fusesera prezenti la dezastru, 5,4 % din copii si 1,2 % din mame au dezvoltat sindrom de stres post-traumatic doar vazand stirile TV.

Conform  PTSD Alliance, riscul estimat pentru a dezvolta sindrom de stres post-traumatic dupa diferite tipuri de trauma este: viol, 49%; asalt psihic sever, 32%; asalt sexual fara viol, 24,5%; accident sau ranire, 17, 5%; impuscare sau injunghiere, 15 %; moarte neasteptata a unui membru al familiei sau al unui prieten, 14 %; boala incurabila a unui copil, 10%; a fi martor la un omor sau o ranire grava, 7,5%; si dezastre naturale, 4,5%.

E nevoie sa intelegem ca aceste reactii la trauma sunt normale, sanatoase si ii ajuta pe oameni sa supravietuiasca. Ca un raspuns tipic la stres, oamenii pot avea dificultati in a se concentra, se pot simti vinovati, socati, neajutorati, anxiosi, plini de teama sau iritabili si pot avea dezinteres fata de activitatile uzuale. Se pot retrage si vor dori sa evite contactul cu lumea exterioara. Tulburarea de stres post-traumatic este serioasa, poate dura mult si poate implica disocierea – oamenii experimenteaza schimbari legate de simtul sinelui, timp si memorie – impreuna cu anxietate severa, hipervigilenta si flashback-uri.

E important sa nu ne fie rusine sa vorbim despre aceste lucruri unii cu altii si mai ales, sa nu ne fie rusine sa cautam si sa primim ajutor. Sunt diferite metode pentru a trece prin astfel de situatii.

Este important sa ramanem conectati cu ceilalti. Practicile de mindfulness, meditatie si yoga sunt de ajutor. Poate fi de ajutor si sa ne aducem contributia in comunitate, prin donatii sau voluntariat pentru a  ne recapata sentimentul utilitatii si al demnitatii personale.

Si cel mai important este sa ne recapatam puterea personala, stiind ca, in fapt, suntem atat de fragili.

Resurse:

http://arguably.bangordailynews.com/

http://www.interventionjournal.com/

http://www.ruardganzevoort.nl/

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here