Sa vorbim cinstit despre MINCIUNA (Partea a II-a)

Cum depistam ca suntem mintiti?

„Minciuna are picioare scurte.” Proverb romanesc

In absenta unor tehnologii sofisticate, nu este usor sa intelegi cine minte si cine nu. In opinia psihologului californian Paul Ekman, un expert in domeniu, care studiaza minciunile de mai bine de 40 de ani, capacitatea fiintelor umane de a descoperi minciunile este de numai 53 la suta.

Chiar si cei care teoretic ar trebui sa fie mai abili – interlopii, spionii si agentii specializati – nu se descurca mai bine. Cu exceptia unor foarte rare cazuri, pe care Ekman incearca sa le identifice: studiind 14.000 de indivizi, psihologul a descoperit 29 de “lie detector”, adevarati magicieni in a intelege daca cineva spune, mai mult sau mai putin, adevarul.

Se spune ca o minciuna, pentru a fi si a ramane credibila, trebuie sa fie sustinuta de alte sapte minciuni. Deci, atentie maxima: efortul si energia puse in slujba minciunii pot fi mult mai devastatoare decat recunoasterea adevarului.

Putem depista o minciuna, adresand intrebari de control persoanei pe care o suspectam ca minte; vom observa ca minciunile incep sa nu mai coincida, circumstantele la care a facut apel pentru a minti nu au ramas in memoria sa pe termen lung si, evident, tehnica intrebarilor de control aruncate cand se asteapta mai putin il va face irascibil, se va simti frustrat si, incet-incet, se va auto-demasca.

Efortul suplimentar pe care trebuie sa-l depuna pentru a-si aminti ceea ce au spus si sa mentina consistenta povestilor lor, ii face pe mincinosi sa isi controleze miscarile corpului si sa isi „umple” discursul cu pauze, tind sa faca greseli in discurs pe care in mod normal un om sincer nu le-ar face si, evident, se vor incurca si vor uita detalii.

In depistarea minciunii, trebuie sa descifram ”microindicii” carora, de obicei, nu le acordam atentie:

• intensitatea privirii,
• frecventa cu care clipesc interlocutorii,
• tonul vocii,
• cuvintele folosite pentru a descrie o situatie.

Povestile spuse de cei care sunt obisnuiti sa minta sunt prea bune pentru a fi adevarate; ei chiar se pot simti vinovati sau, din contra, incantati ca reusesc sa pacaleasca. Totusi, nu toti cei care afiseaza semnalele sus-mentionate pot fi mincinosi. Acestea pot fi comportamente naturale, nu semne de minciuna, si constituie doar indicatori statistici in studiul minciunii.

De exemplu, contrar parerii generale, mincinosul abil are un ton al vocii mai coborat, face pauze lungi intre o fraza si cealalta, il priveste fix pe interlocutor si nu se contrazice niciodata. Exact contrariul stereotipului care exista asupra mincinosului: evita privirea, maini nervoase si voce stridenta.

Femeile dau dovada unei tendinte usoare de a-i identifica pe mincinosi cu o mai mare eficienta decat barbatii, poate si datorita capacitatii lor innascute de a detecta semnele comunicarii non-verbale.

Potrivit datelor unei cercetari recente conduse de Astra Demoskopea asupra unui numar de 1.002 barbati si femei, cu varsta cuprinsa intre 35 si 64 de ani, s-ar spune ca intreaga Peninsula Italica pluteste pe o mare de minciuni.

Au fost calculate 3,8 milioane de minciuni pe zi, la un total de 1,4 miliarde de minciuni pe an. Cei mai mincinosi /1 milion si jumatate de inversunati / spun cel putin 5 in fiecare dimineata, in timp ce marea majoritate a populatiei /45 la suta din esantion / spune 5 pe luna sau ceva mai mult.

Din cercetare a rezultat si categoria “top ten” / primii zece / din cei mai expusi riscului. Pe primul loc, bine implantati, sunt politicienii. 72,3 la suta din italieni considera ca in palatele puterii s-au culcusit cei mai sfruntati mincinosi.

“Dar intrucat minciuna este un joc al comunicarii in doi, este nevoie de un mincinos si de cineva dispus sa se lase inselat. Alegatorii, mai ales in cursul scrutinelor, sunt cei mai inclinati sa creada in optimismul fals si in promisiunile mincinoase”, a mai precizat Anolli.

Pe de alta parte, politicienii, “pentru a oferi o anumita imagine despre sine” sunt, asa cum spune Frankfurt, cei mai mari autori de nascociri. Urmeaza comerciantii. 40,33 la suta din intervievati ii cred mincinosii prin excelenta. Cei mai onesti? Prostituatele / 12,4 la suta / si medicii /10,1 la suta / (fragment preluat de pe www.gandul.ro ).

“Exista trei tipuri de minciuni: minciunile simple, minciunile damnate si statisticile.” Mark Twain

Un lucru e sigur: nu exista doar un singur semnal ca suntem mintiti, iar nasul lui Pinocchio nu numai ca nu exista – intelegem de aici ca e dificil sa depistam cine minte si cine nu.

„Cea mai obisnuita minciuna este aceea pe care ne-o spunem noua insine.” Friedrich Nietzshe

Zona “oarba” a creierului

Exista si o varianta in care jocul minciunilor poate functiona pe termen lung – si anume atunci cand mincinosul are de-a face cu persoane dispuse sa creada orice – dar, in acest caz, afirma specialistii, se iese din zona minciunilor turnate altora si se intra in cea a minciunilor pe care ni le spunem noua insine.

Este vorba despre categoria “minciunilor vitale”, catalogate astfel de Daniel Goleman, cel care a facut cunoscut conceptul de inteligenta emotionala. Dupa D. Goleman, creierul fiecaruia dintre noi are o zona “oarba”, incapabila sa perceapa lucrurile asa cum sunt ele in realitate, o lacuna a constientului gratie careia ne putem „imbata cu apa rece”, mai tehnic spus cu realitati negate sau alterate in semnificatia lor deoarece sunt prea brutale pentru a fi suportate.

“OAMENII NU TRAIESC NUMAI DIN ADEVARURI”, spune Mario Vargas Llosa – “ei au nevoie si de minciuni: de cele pe care le inventeaza de buna voie, nu care le sunt impuse, de cele care se prezinta asa cum sunt, nu deghizate. Fictiunea le imbogateste existenta, o completeaza si, un timp ii salveaza de conditia lor tragica, omeneasca: aceea de a visa mereu mai mult decat ceea ce pot realiza cu adevarat”.

Ce facem cand am depistat ca suntem mintiti? Putem ierta? E bine sa iertam?

„Minciuna e grabita. Adevarul intotdeauna asteapta.” Al.Vlahuta

Puterea iertarii

Avertisment: A nu stii sa ierti poate sa dauneze serios sanatatii! Poate sa distruga relatiile cu ceilalti. Iertarea poate sa vindece o relatie deteriorata.

Am descoperit ca suntem mintiti. Ce facem acum? Unii dintre noi devenim frustrati, prudenti, atenti, poate exagerat de atenti, vigilenti in relatiile cu ceilalti. Uneori este cazul sa fim asa, alteori nu. Si totusi, sa ne raportam la situatia in care un apropiat ne minte.

Dupa ce am inteles contextul in care a aparut minciuna, putem hotari sa iertam sau sa nu iertam. Majoritatea oamenilor prefera varianta a doua, desi se pare ca aceasta varianta nu e intotdeauna cea indicata, declansand alte procese secundare.

Sa ne gandim insa la prima varianta – iertarea.

Daca nu iertam, trecutul ne va afecta iar si iar, influentandu-ne sanatatea. Intrucat mintea si corpul nostru nu functioneaza separat, intre ele exista un continuum – mintea este esenta interioara a corpului, iar corpul este invelisul exterior al mintii, nu putem separa componeta fizica de cea psihica, fiinta este psihosomatica, corpul si mintea functioneaza impreuna, astfel incat anxietatea generata de amintirea unor evenimente neplacute din trecut, in care am fost implicati de persoane pe care inca nu le-am iertat, pot genera simptome si in minte si in corp.

Principalul motiv pentru care majoritatea dintre noi nu iertam este ca nu suntem invatai sa facem aceasta si apoi nici nu dorim sa iertam. Refuzul de a ierta poate exista in noi pentru ca persoanele de ingrijire pe care le-am avut, familia, nu ne-au invatat sa iertam, ba chiar ne-au invatat ca daca nu iertam suntem superiori din punct de vedere moral fata de celelalte persoane.

Si totusi… inversunarea si ostilitatea din interior se raspandesc repede ca si cancerul. Ne fac sa acuzam rapid si sa fim usor iritabili. In noi se dezvolta „complexul de martir”. Incepem sa ne plangem singuri de mila. Iar in scurt timp incepem sa ne simtim bine in starea aceasta.

Amintirea unui asemenea incident (minciuna) neplacut poate deveni periculoasa pentru corp, putand afecta activitatea inimii. Sentimentele negative sunt legate de cresterea tensiunii arteriale, boli coronariene si sunt susceptibile de declansarea altor boli.

Sentimentele negative pe care le dezvoltam in diverse situatii de viata ne impiedica sa mergem mai departe, ne fac sa ne ancoram in trecut, fiind un semnal ca nu am avut capacitatea sa iertam. Din punct de vedere spiritual, daca nu putem ierta, nu putem iubi. Daca nu avem capacitatea de a iubi, nu avem cum sa inaintam in viata, putem doar sa avem masti si o „zona de confort”.

Puncte de vedere gresite referitoare la iertare:

– iertarea inseamna ca te lasi invadat de eul celui care te-a mintit (de fapt prin iertare eliberezi durerea si sentimentele negative);

– daca ierti, te agati de cei care te-au mintit (de fapt prin iertare ne eliberam de chinul gandurilor negative);

– iertarea presupune un singur pas (nu, iertarea este un proces care de cele mai multe ori ia timp; initial experimentam furie, tristete, resentimente; apoi incercam sa gasim sensul celor intamplate, sa gasim motive, sa gasim vinovati; apoi ne dam seama ca din experienta minciunii trebuie sa invatam si o lectie, care a fost „anexata” experientei, apoi incepem sa ne vedem poate chiar pe noi insine cu alti ochi, ajungem sa gasim noi semnificatii ale rolului pe care, poate, chiar noi l-am jucat in acea minciuna, fara sa ne dam seama);

– cel care iarta e slab (din contra, cel care iarta isi manifesta puterea de a alege; a spune „nu pot ierta” inseamna ca il lasam pe cel care ne minte sa ne controleze in continuare viata, fara sa ne dam seama; dar cel care nu poate sa ierte se lasa inca dominat de orgoliu);

– iertarea inseamna ca persoana care ne-a mintit nu trebuie sa se schimbe (incredibil, dar iertarea in sine ii ofera celuilalt oportnitatea de a se schimba -iertarea poate deschide canale cu ajutorul carora increderea si respectul pot fi recladite, poate sa determine persoana care a mintit sa isi recunoasca greseala si sa se schimbe in bine; dar nu pentru noi, ci pentru ea insasi; iertarea nu trebuie sa fie conditionata).

Sunt multe metode de a ne dezvolta abilitatea de a ierta, insa m-as opri doar asupra uneia: ii poti scrie o scrisoare persoanei care te-a ranit prin minciuna, dar fara a o invinovati, fara a o culpabiliza; poti sa incepi propozitiile cu „Simt ca…” sau „Nu inteleg cum…”

Daca tu crezi ca metoda e buna si ca poate sa duca la ceva bun, atunci poti sa-i trimiti ce ai scris; dar daca doar ai intentionat sa faci acea persoana sa se simta prost, atunci poate e mai bine sa nu ii trimiti ce ai scris. Poate e mai bine, in aceasta situatie, sa arzi randurile scrise – ca simbol al eliberarii de ganduri si sentimente care dor.

Intrucat iertarea e un proces complex si de durata, caruia fiecare ii aloca in maniera personala timp si spatiu interior, e bine sa incepem prin a ierta si a vindeca rani mai mici, si apoi sa incercam sa vindecam ranile mai mari.

Nu toti invatam iertarea in familie; majoritatea suntem crescuti conform unor tipare care se dovedesc, multe, a nu ne fi utile; iertarea este un atribut al Sinelui evoluat, iar in procesul invatarii iertarii Egoul – Mentalul, loveste si incepe sa lupte, tarandu-ne inapoi in vechea „zona de confort”; cei mai multi, din cauza fricii „merg inapoi cu el”, uitand ca iertarea face adevarate miracole in vietile celor care o acorda, precum si in ale celor care o primesc.

Cei care cred in dimensiunea spirituala stiu ca rugaciunea si meditatia ajuta in procesul de vindecare care include iertarea. Unii cred ca iertarea este chiar imposibila fara acces la spiritualitate.

Prin exersarea iertarii vom observa insa ca nivelul nostru de constiinta se modifica, circumstantele exterioare incep sa se schimbe, iar nivelul de constiinta poate creste semnificativ, daca ne asumam responsabilitatea pentru tot ce se intampla in viata noastra, pentru tot ce se intampla in jurul nostru.

Pentru final, despre iertare – cateva ganduri preluate de pe site-ul www.profamilia.ro.

Divinitatea nu iarta cum iertam noi

Ce ar fi daca Dumnezeu ar ierta in modul in care iertam noi uneori? Noi spunem de exemplu: “Ei bine, te iert, dar nu uit.” Cum ar fi sa ne spuna asa Dumnezeu? Noi spunem: “Te iert, dar nu mai vreau sa am de acum de-a face cu tine.” Cum ar fi sa ne spuna asa Divinitatea? Noi spunem: “Bine, bine. Acum trec cu vederea, dar daca se mai repeta o data, o singura data, atunci gata.” Cum ar fi sa ne spuna asa Dumnezeu? Din fericire El nu iarta cum iertam noi.

Miracolul iertarii

Desigur, unii vor avea mereu de obiectat: “Cum te astepti de la mine sa iert si sa tot iert dupa tot ce mi-a facut?” Daca respectiva persoana ar putea sa ii spuna aceste cuvinte in fata lui Isus, uitandu-se in ochii Lui, sunt sigur ca l-ar auzi spunand: “Dar, dar ce spui de toate gandurile tale rele? Ce spui de datoriile tale? Ce spui de sarcinile pe care ai esuat sa le faci? Ce spui de minciunile tale? Dar de relele facute cu limba ta ascutita? De ura ta? Nu ti-am iertat Eu oare datoria ta cea mare? Si atunci de ce nu ierti si tu acestora?”

Nu exista mod mai bun de a scapa de dusmani

Nu exista mod mai bun de a scapa de dusmani decat prin iertare. Un batran a fost odata invitat la radio, spunand in direct: “Maine voi implini 90 de ani si nu am nici un dusman in aceasta lume.” Prezentatorul emisiunii s-a mirat: “Extraordinar!” “Da”, a spus batranul, “toti au murit inaintea mea.” Este si aceasta o cale daca vrei sa nu ai dusmani: sa traiesti pana cand iti mor toti.

Un alt caz: un soldat spaniol era pe moarte. Preotul l-a intrebat daca si-a iertat toti dusmanii. “Parinte”, a zambit el, “nu am dusmani. I-am ucis pe toti.” Iata alta cale, enorm de distructiva, de a scapa de dusmani.

In fine, sa ne amintim de Abraham Lincoln pe care o doamna l-a intrebat la un moment dat de dusmani: “Doamna, nu am dusmani. I-am distrus pe toti facandu-i prietenii mei prin iertare!” Fara indoiala acesta este de departe cel mai bun mod de a scapa de dusmani.

Psiholog
Psihanaliza copilului si adolescentului,
Terapii Scurte Cognitiv Comportamentale