responsabilitatea emotionala si asumarea proiectiilor
Psihologie practica

Responsabilitatea emotionala si asumarea proiectiilor

responsabilitatea emotionala si asumarea proiectiilor
responsabilitatea emotionala si asumarea proiectiilor

Inainte de a intra in subiectul responsabilitatii personale si a vorbi despre proiectii, ar fi util sa definim ce inseamna granitele personale. “Tot ceea ce gandesc, simt, spun imi apartine. Sunt responsabil pentru asta.” (Paul Ferrini, Puterea dragostei)

Cu aceasta intelegere a limitelor personale, proiectia poate fi inteleasa astfel: daca simt o emotie negativa sau pozitiva si incerc sa te blamez pentru ceea ce simt, gandesc, spun sau fac, atunci proiectez ceea ce-mi apartine asupra ta.

Cand nu ne asumam responsabilitatea pentru sentimentele noastre ii judecam pe ceilalti ca fac lucruri pe care ne-a fost rusine sa le facem in copilarie. Ne proiectam sentimentele de rusine pe ceilalti si ii consideram rai, in incercarea de a ne proteja pe noi insine de durere.

O alta modalitate prin care proiectam este aceea de a crede ca alta persoana este sursa iubirii si a bunastarii noastre.

In acest fel, nu ne asumam raspunderea pentru propria conexiune cu Sursa bunastarii. Asta se intampla frecvent in starea de luna de miere a unei relatii romantice. Intalnim pe cineva care ne vede cu adevarat si isi directioneaza toata atentia asupra noastra si ne simtim minunat. Ne simtim speciali si doriti.

Asta produce o stare de euforie, exact ca un drog. Daca persoana respectiva nu ne mai acorda acel tip de atentie timp de 24 ore, simtim lipsa drogului. Singurul mod prin care putem primi dragoste adevarata, profunda, si continua este a ne asuma raspunderea pentru conexiunea noastra cu Sursa, radacina fericirii noastre. Din momentul in care facem asta, vedem si simtim iubire peste tot, chiar daca cineva isi directioneaza atentia sau nu catre noi.

Cum ne ranim pe noi cand renuntam la responsabilitatea pentru sentimentele noastre

Daca nu-mi asum responsabilitatea pentru ceea ce simt si proiectez pe tine, imi neg accesul la o oportunitate pretioasa de vindecare a rusinii care sta in spatele proiectiei. Poate ca tu ai declansat un raspuns emotional in mine, dar eu sunt cel responsabil pentru detinerea si vindecarea acelui loc din mine care a fost rascolit de ceea ce ai spus si ai facut.

Responsabilitatea personala este un concept destul de clar. Pana in momentul in care suntem provocati. In acel moment, ranile si durerile noastre isi joaca jocul si este cu adevarat usor sa pierdem din vedere obiectivitatea si sa blamam pe altcineva pentru ceea ce simtim. Cand ne declinam responsabilitatea si proiectam pe ceilalti, nu numai ca pierdem ocazia sa ne vindecam, dar provocam dezastre si in relatiile noastre.

Cum proiectam?

Renuntam la propria responsabilitate si jucam jocul proiectiei in moduri foarte creative:

  • Il atacam pe celalalt. Cand ne sunt apasate butoanele sensibile, ne simtim atacati si simtim ca a raspunde la fel este justificat.
  • Pretindem ca nu suntem furiosi si incercam sa ii convingem pe ceilalti ca ei sunt furiosi
  • Admitem ca suntem furiosi, insa dam vina pe ceilalti ca fiind cauza furiei noastre
  • Incercam sa reparam si sa-l schimbam pe celalalt astfel incat sa nu mai simtim durerea ranii noastre
  • Inducem sentimentul de rusine celeilalte persoane astfel incat sa nu mai simtim propria rusine
  • Ne retragem din relatie, blamandu-l pe celalalt pentru ca suntem suparati
  • Depindem de alta persoana pentru starea noastra de bine si le atribuim altora meritul pentru starile noastre de bine

Cu totii cedam din responsabilitatea personala si practicam diferite forme de proiectie din cand in cand. Singurul mod de a lucra la asta este ca, prin constientizare si iubire, sa oblojim ranile noastre interioare.

De ce proiectam?

  • Este ceea ce am fost antrenati sa facem. Este ceea ce ni s-a prezentat ca si comportament acceptabil cand eram copii.
  • La baza tuturor proiectiilor sta o frica uriasa pe care in mod constient sau inconstient incercam sa o evitam. Ca si copii, am fost ridiculizati, exclusi, rusinati sau chiar pedepsiti pentru lucruri considerate gresite. Asa ca, in mod instinctiv, consideram ca suntem rai atunci cand ies la iveala emotii negative. Si pentru ca avem frica inconstienta de a fi pedepsiti, cedam responsabilitatea personala si ne spunem: “In niciun caz nu voi admite ca am o problema aici. Sa-l blamam pe celalalt.”
  • Proiectia este un mecanism de negare. Cand ne focalizam pe cealalta persoana, este o incercare inconstienta de a ne proteja sa simtim durerea propriilor rani.

Vindecarea se poate intampla doar atunci cand ne asumam responsabilitatea pentru propriile noastre sentimente.

Daca refuzam sa cedam impulsului de a ii repara, judeca, blama sau ataca pe ceilalti si ne asumam in mod constient responsabilitatea pentru ceea ce experimentam, atunci ne aducem inapoi puterea noastra. Si asta este foarte important.

A nu ne asuma responsabilitatea pentru ceea ce simtim si a ne nega ranile proiectandu-le pe ceilalti:

  • Ne consuma toata energia si forta vitala, proiectand-o in afara prin judecata. Asta este o cale sigura de a ne lipsi de propria putere. Pana cand nu ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce simtim, abdicam de la propria noastra putere. Ii face responsabili, insa nu ii putem schimba! Este o situatie de pierdere totala care ne mentine in rolul de victime.
  • Ne determina sa recream acelasi scenariu dureros din nou si din nou. Pana cand nu acceptam responsabilitatea personala, sentimentele nerezolvate stau in campul nostru energetic si aduna si mai multa energie de fiecare data cand dansam acelasi vechi dans. De fiecare data, si mai multa teama se adauga la rana originala, si continuam sa cream acelasi tip de evenimente.
  • Ne determina sa traim ca si cum am apasa un capac pe o oala sub presiune: partea din noi care tipa la propriu dupa atentia si dragostea noastra. Doar cand ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce simtim ranile noastre sunt dezvaluite si ne devin accesibile. Cand ne autodistragem si ne focalizam pe cealalta persoana, aruncam un val de negare peste ranile noastre si refuzam sa avem acces la ele. Ceea ce avem nevoie cel mai mult sa facem cand suntem provocati astfel, este sa constientizam si sa deschidem rana- partea din noi care ne cere in mod disperat atentie, acceptare si dragoste.

Ce se intampla cand ne acceptam responsabilitatea si refuzam sa mai proiectam

Cand suntem provocati emotional si ne asumam responsabilitatea si stam cu sentimentele noastre in loc sa le proiectam in afara, simtim imediat disconfort. Cu cat mai intens este disconfortul si dorinta noastra de a-l ataca si de a-l schimba pe celalalt, cu atat mai intensa este durerea din jurul ranii emotionale pe care am invatat sa o negam. Pe masura ce practicam responsabilitatea pentru ceea ce experimentam, putem simti o forta uriasa care incearca sa ne traga in vechea conditionare. Dar cand dorinta de vindecare este puternica, ne motiveaza sa experimentam moduri de a vindeca durerea.

Cand nu mai proiectam durerea in exterior, o fereastra se deschide si simtim totul in jur intr-un mod nou, care nu ne-a mai fost accesibil din momentul in care am fost raniti. Este puterea noastra personala. Este un loc incredibil de constientizare si acceptare. De aici avem puterea de a ne vindeca si de a elibera energia pe care am tinut-o captiva in ascunderea ranilor. Daca invocam iubirea Sursei si stam cu aceasta parte ranita din noi insine, in acelasi fel in care am sta langa un copil mic care sufera, durerea se va elibera de la sine.

Iti doresti putere personala? Renunta la iluzia victimei

Din cauza lucrurilor care s-au intampla in copilarie, multi dintre noi caram iluzia semiconstienta ca noi suntem victime ale vietii, ale oamenilor si ale circumstantelor. Impreuna cu asta vine credinta ca meritam sa fim tratati rau pentru ca suntem astfel. Putem avea o credinta subconstienta ca lucrurile nu vor fi niciodata mai bune pentru ca noi nu vom fi mai buni. Este important sa ne amintim ca:

Toate gandurile de lipsa de valoare vin din faptul ca noi credem povesti despre noi care pur si simplu nu sunt adevarate. Facand aceasta munca de vindecare emotioanala, e important sa priveim in copilaria noastra si sa vedem in ce moment am luat decizia de a crede ca nu am fost demni de iubit. Poate nu-ti aduci aminte momentul, dar te poti uita inapoi si poti realiza ca te-ai perceput pe tine intr-un mod gresit pentru ceea ce ti-a fost insuflat, si nu pentru ca asa esti.

Adultii din viata noastra si-au proiectat sentimentele de lipsa de valoare asupra noastra, atunci cand am fost copii. Ca toti copiii, nu am fost suficient de maturi sa vedem adevarul: ca perceptiile lor legate de noi nu au nimic de-a face cu adevarul. Nu eram prosti, urati si neimportanti. Cei din jur credeau asta despre ei insisi. Pentru ca ei nu au fost niciodata in contact cu tipul acesta de munca pe care o facem noi, iar acceptarea propriei responsabilitati nu a fost un concept de care sa fie constienti, adultii si-au proiectat propriile frici asupra noastra, atunci cand eram copii.

Verifica aceasta ipoteza in viata ta. Este un pas important in a renunta la victimizare, in a ne reclama demnitatea si puterea ca fiinta umana.

A realiza ca avem o alegere ne trezeste propriul loc de putere interioara

Practicand propria responsabilitate si simtind propriile sentimente, vom realiza ca, atunci cand eram copii, am ales in mod constient sa interpretam modul in care eram tratati ca pe o pedeapsa pentru ca eram urati, rai, prosti si nedemni de iubit. A fost cel mai bun mod in care copilul nostru interior a putut face ceva cu datele problemei. Daca eram adulti cand s-ar fi intamplat asta, am fi vazut ca adultii din jur vorbeau si actionau din propriul lor loc profund ranit si aflat in suferinta  si ca raspunsul lor la actiunile noastre nu avea nimic de-a face cu noi.

Cand eram copii, eram ca niste bureti care absorbeau totul. Nu stiam nimic altceva despre lume in afara de ceea ce ne-au invatat oamenii din jur, in mod direct sau indirect. Ne-am format credinte despre noi insine pe baza raspunsurilor celor din jur.

Lucrul important este sa vedem ca posibilitatea de a alege ne duce intr-un loc de putere din noi insine: “Am ales sa vad situatia astfel atunci. Acum pot alege sa vad adevarul si sa desir, ca pe un ghem, povestea victimei nedemne de iubit.” Acum avem puterea sa vedem lucrurile dintr-oalta perspectiva. Acum ne putem lua puterea inapoi, asumandu-ne responsabilitatea pentru alegerea de a accepta feedback-ul negativ pe care l-am primit cand eram copii, fapt care ne-a creat reactiile din ziua de azi. Aceasta realizare ne elibereaza din capcana victimei.

Erai perfect demn de iubire si atunci. Esti demn de iubire si acum. Programarea ta din trecut nu iti apartine. Dar modul cum te simti acum in legatura cu tine este responsabilitatea ta. Cand iti asumi propria responsabilitate legata de propriile sentimente si credinte, energia traumelor din copilarie incepe sa se elibereze.

Pe masura ce acceptam responsabilitatea personala pentru sentimentele noastre, incepem sa ne iubim pe noi  insine suficient de mult pentru a vedea acest adevar. Cand intelegem asta si observam ca nu suntem victime, am facut un mare pas. Nu mai avem nevoie decat sa ne pese de noi atat de mult incat sa facem munca care este necesara pentru a ne reaminti mereu acest adevar. Si pentru a continua sa afirmam mereu ca suntem, in esenta, la fel ca orice alta fiinta umana. Responsabilitatea personala cere curaj, practica si rabdare, dar este singura cale pentru a reusi sa destramam iluzia suferintei. Reamintirea faptului ca esti demn de iubit este un pas necesar, insa dureros, pentru ca uneori patrunde in esenta unor ani intregi de conditionare negativa.

“ Nu incerca sa ii iubesti pe altii pana cand nu inveti sa te iubesti pe tine. Nu vei fi capabil sa o faci. Cand cineva vine in viata ta si iti apasa toate butoanele, nu incerca sa-l iubesti. Doar nu il blama si nu il transforma intr-un dusman. Constientizeaza ca iti apasa butoanele si cere mai mult timp pentru a sta cu sentimentele tale.” Paul Ferrini

Granitele sanatoase

Ne amintim de la inceputul articolului de granitele sanatoase: “Eu sunt responsabil pentru gandurile, sentimentele, actiunile mele si tu esti responsabil pentru gandurile, sentimentele si actiunile tale.”

Cand suntem provocati de o experienta cu o alta persoana, ceea ce simtim este responsabilitatea noastra. Trebuie sa ne asumam responsabilitatea pentru asta. Este un adevar puternic si o lectie pe care uneori o invatam intr-o viata intreaga.

Cand suntem provocati in durerea noastra emotionala, lucrul cel mai de pret pe care il putem face este, in primul rand, sa ne acordam timp sa stam cu noi insine si sa facem spatiu in interior pentru ceea ce simtim. Pentru a face asta, e important sa ne formam reflexul de a refuza jocul “de-a vinovatul” cu cealalta persoana. Munca ta personala este responsabilitatea ta si munca mea este responsabilitatea mea.

Cand ne-am asumat procesul de autoresponsabilizare si am intrat in contact cu frica noastra care a declansat acest proces, atunci putem vorbi cu cealalta persoana si putem avea o sansa mai buna de a sta in puterea noastra, de a avea grija de noi insine si de nu mai invinui pe nimeni.

Toate relatiile noastre sunt oglinzi

Cand incepem sa ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce simtim, descoperim ca ii iubim pe ceilalti exact in acelasi fel in care ne iubim pe noi insine. Daca te judec, te invinuiesc si te atac, asta este deoarece ma judec, ma blamez si ma atac pe mine. Daca am probleme sa te iubesc, atunci am probleme sa-mi iubesc partea din mine pe care tu mi-o oglindesti.

Scopul relatiilor noastre este acela de a ne arata unde avem nevoie sa ne vindecam si in ce cotolane profunde din noi insine e nevoie sa aducem dragoste. Traim cu totii intr-o lume de oglinzi – o afirmatie care suna a cliseu, insa este un adevar care nu a fost inca asimilat, la cel mai profund nivel, de multi dintre noi. Sa meditam la asta pana data viitoare, cand vom continua articolul.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. Daniela Ion spune:

    Superb articolul si foarte adevarat!!! Sunt de acord cu tot ce scrie in acest articol, mai ales ca s-a facut referire si la Paul Ferrini, pe care eu il iubesc foarte mult. Ii multumesc celui care l-a scris. Chiar m-a ajutat sa ma inteleg mai bine pe mine insami.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *