ce este iubirea
Psihologie practica

Ce este Iubirea

ce este iubirea
ce este iubirea

Iti tesi tapiseria vietii folosind cate un fir de pasiune. Alan Cohen

Cultura occidentala pare obsedata de conceptul de iubire.

Oriunde te-ai indrepta, spre muzica pop, TV, filme si magazine esti bombardat cu cantece de iubire, povesti de iubire si sfaturi in dragoste. Unde poti gasi persoana potrivita, cum poti fi sigur ca este persoana potrivita si cum il/o poti face sa te iubeasca.

Dar este aceasta iubire sau este vorba despre implinirea nevoilor?

Beatles-ii au recunoscut in timpul unui interviu: “Cantam mult despre iubire, dar toata lumea stie ca ne referim la sex.” Si sexul este numai una dintre nevoile pe care oamenii spera sa si le implineasca intr-o relatie.

Din nefericire aceasta confuzie dintre iubire si satisfacerea nevoilor poate cauza multe probleme.

Chiar si atunci cand iubirea este prezenta intr-o relatie, dilema daca nevoile au fost sau nu implinite poate sa acopere complet adevaratele sentimente.

Uneori nu esti constient care sunt nevoile tale, dar pur si simplu nu te simti satisfacut/a. Cu totii avem nevoi si nu este nimic in neregula sa avem nevoi.

Dupa Tony Robbins, oamenii au 6 nevoi de baza:

Certitudinea (siguranta, protectia),
Incertitudinea (spiritul de aventura),
Pretuirea (a fi important),
Relatii si Iubire,
Dezvoltare (crestere),
Participare (contributie).

Multe dintre aceste nevoi pot fi tratate din respect fata de sine. Problema incepe cand iubirea este confundata cu alte nevoi.

Cat de des ai auzit oameni plangandu-se in legatura cu partenerul/partenera care nu ii fac sa se simta protejati, care nu ii fac sa se simta pretuiti, ii impiedica sa fie liberi si aventurosi, le inhiba cresterea si ii impiedica sa-si traiasca viata pe care au visat-o?

O tanara femeie de cariera se simtea foarte nefericita dupa incheierea a ceea ce isi promisese ca va fi o relatie foarte buna. A fost devotata barbatului ei care datorita educatiei formale primita in scoala, era atat de rezervat incat pur si simplu nu stia cum sa faca unele lucruri. Prin urmare ea a incercat cu rabdare sa-l invete ce sa faca, cum sa vorbeasca, sa simta etc.

Cu toate acestea el nu ar fi folosit niciodata cuvantul care incepe cu I, nu-si asuma obligatii si era atat de disociat de propriile sentimente incat ea se simtea de-a dreptul frustrata si nesatisfacuta. Stima de sine si increderea in sine i s-au micsorat.

Deloc surprinzator, si in relatiile anterioare a avut un model de comportament asemanator, intrand in aceste relatii motivata de a-si implini anumite nevoi, in special nevoia de protectie si de a se simti iubita.

Probabil ca acest model de comportament a fost initiat cand era copila. Familia ei s-a mutat prin intreaga lume, astfel incat a inceput sa simta nesiguranta. Cu toate ca era “fetita taticului’”, el niciodata nu i-a spus ca o iubeste. In schimb a fost impinsa sa aiba o cariera de succes pentru a-si merita acceptarea.

Asa ca in prezent iubirea ei se confunda in foarte mare masura cu aceste nevoi mai vechi si neimplinite de protectie si pretuire. Desi credea ca-i daruise iubire barbatului ei, adevarul era ca incercase sa-l “repare” cu scopul de a primi in final iubirea pe care o dorea.

Prin incercarea de a primi acceptarea si iubirea, ea era de fapt incredibil de pretentioasa si in realitate nu daruia iubire deloc. Frustrarea si mania traite in urma neimplinirii nevoilor au devenit mult mai importante decat iubirea fundamentala care ar fi trebuit sa fie si ea pe acolo.

Iubirea neconditionata este singura Iubire adevarata

Iubirea este o stare de a fi din care provine in mod natural capacitatea de a darui, impreuna cu lipsa oricarei inlantuiri.

Iubirea este de asemenea alegerea pe care o faci pentru a fi in starea daruirii autentice. Atunci cand spui “Te iubesc si nu sunt nelinistit/a in legatura cu iubirea ta” si in mod sincer nu iti faci griji despre ceea ce vei primi inapoi – atunci daruiesti Iubirea.

Acest tip de Iubire nu se gaseste in cantitati mici, dar este rara. Cu cat daruiesti mai multa iubire, cu atat ai mai multa de daruit, ca si cum ai deveni un releu pentru aceasta substanta invizibila care curge prin tine.

Iubirea este adevarata ta natura interioara si nu poate curge cand alegi sa ti-o daruiesti mai intai tie. Cand vei realiza aceasta vei putea darui liber celorlalti din preaplinul inimii tale.

Tanara femeie uitase de Iubire in dorinta ei nestapanita de a-si satisface aceste vechi nevoi ascunse si inconstiente. Adevarul era ca probabil putea sa isi satisfaca nevoia de protectie si acceptare in afara relatiei. Si atunci cand va fi daruind Iubire si fiind Iubire, va simti atat de multa Iubire incat nu va mai conta ce va primi inapoi de la altcineva.

Atunci cand doresti numai iubirea nu vei mai observa altceva. A Course in Miracles

Cat de multumit/a esti de implinirea celor sase nevoi de baza ?

1. Certitudinea

Cat de bine te ingrijesti de propriul tau sentiment de protectie si te preocupi de propriul confort?
Cat de multa credinta si incredere ai atunci cand stii ca nu exista protectie?
Cat de adaptabil/a esti cand te afli in mijlocul haosului si schimbarii?
Cum poti sa te implici mai eficient pentru a-ti crea propriul sentiment de certitudine?

2. Incertitudinea

Cat de multa aventura exista in viata ta?
Unde sunt surprizele, provocarile?
Cum poti adauga vietii tale mai multa varietate?

3. Pretuirea

Cat de mult te simti necesar, important, unic si diferit?
Ai un scop mobilizator?
Ce ai putea sa dobandesti sau sa faci care te-ar ajuta sa simti valoarea propriei identitati?

4. Relatii si Iubire

Cat de mult te afli in legatura cu A fi Iubire?
Cat de multa Iubire daruiesti cu adevarat?
Ce impartasesti? Ce apreciezi?
In ce feluri poti sa te integrezi si sa ai o legatura mai buna cu natura, cu ceilalti oameni, cu o Putere mai Inalta?

5. Dezvoltare

Cat de mult cresti, te dezvolti si inveti?
Pe ce cai poti sa aprofundezi felul in care tu existi?
Cum ai putea sa iti servesti mai bine scopul vietii tale?

6. Participare

Cat de des iti extinzi campul de manifestare pentru a servi Scopul mai Inalt, pentru a savarsi actiunile juste?
Cand vei trece dincolo de eu-l limitat, dincolo de a-ti implini doar propriile nevoi?
Gandeste-te la posibilitatea de a savarsi unele acte de bunatate dezinteresata. Doar a darui, fara nici un scop.

Tradus si adaptat dupa
Arielle Essex, NLP Trainer
Practical Miracles
+44 207 622 4670
www.practicalmiracles.com

Preluat de pe
www.nlpartgrup.ro

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

11 comentarii

  1. cristina spune:

    Dacă am putea să ne amintim mereu ca Dumnezeu nu a creat nicio persoană numai pentru a o completa pe alta, atunci poate am căuta împlinirea noastră şi in alte părţi, nu numai într-o relaţie, şi atunci nu am mai fi atat de nefericiti că nu o găsim.

  2. Foarte bine atins acest subiect in final. Bunatate dezinteresata. Doar a darui, fara nici un scop.
    In general oamenii daruie ca sa primeasca ceva in schimb. Sa vad eu cine daruie fara sa astepte ceva in schimb?

  3. Se spune ca iubirea nu este un targ: “Te iubesc pentru ca ma iubesti”. Iubirea este o certitudine: ”Te iubesc pentru ca te iubesc”… desi pare de neinteles de ce asteptam mereu ceva in schimb atunci cand de fapt oferim f. putin… si inca ceva… iubirea este ca si tangoul… se danseaza in doi…

  4. Geta,
    Si nici n-as zice asa, ca e vorba de doi ci e vorba de UN cuplu.
    Si asta se uita sa se spuna de fiecare data, pe acest site si pe alte unele, cand e vorba de iubirea “neconditionata”.
    De ce oare?

  5. Ileana Speranta Baciu spune:

    Octavian Sărbătoare, scriitor australian de origine romana, decembrie 2007, Sydney, Australia. Autorul prozei romantice IUBIRE IN INDIA, aparuta in iunie 2007 in Romania la Editura Flori Spirituale. Articol publicat de Ileana Speranta Baciu, directorul Editurii Flori Spirituale, cu permisiunea autorului.

    Ce este iubirea? – O evaluare de opinii.

    De-a lungul istoriei s-a scris enorm despre iubire, un subiect care continua sa ramana neelucidat. Bogatia informationala formata in jurul acestui nucleu conceptual ne face sa ne intrebam, pe buna dreptate, daca o astfel de tema va putea fi vreodata clarificata. Autorii de teme sentimentale inclina mai mult sau mai putin catre o anumita definire specifica.
    În literatura genului si in opinia publica si-au facut loc cateva tendinte.

    1. Iubirea este sex (Love is sex)

    O astfel de opinie este foarte raspandita. Romanele de dragoste sunt cele care o intretin cel mai mult. Intr-o astfel de acceptiune, mai devreme sau mai tarziu, aspectul tactil devine dominant. Protagonistii cred ca satisfacerea simturilor le va astampara setea de iubire, aducandu-le implinirea.
    La aceasta opinie populara adera şi cei care sunt preocupati cel mai mult de aspectul emotional al iubirii, aducandu-le multumirea superficiala ca li se ofera ceva facil, iubirea tactila fiind cea mai la indemana.
    Totusi, ulterior, viata infirma faptul ca iubirea ar fi doar sex. Partenerii casatoriti, care au prilejul de a-şi satisface iubirea prin sex, oricat de mult doresc, nu pot spune ca au gasit stabilitatea cuplului exclusiv prin activitatea sexuala reusita.
    Omul realizeaza ca exista un mister al sexualitatii, generand o alta judecată, ideea ca iubirea ar fi o taina.

    2. Iubirea este o taina (Love is a mistery)

    Este credinţa cea mai vehiculata in crestinism, în definirea iubirii. Propozitia are cu adevarat incarcatura spirituala, dar din nefericire se opreste aici. Aspectul de mister nu este elucidat, lasand la indemana credinciosului sa-l descopere, cumva.
    Cei care pornesc sa afle taina iubirii, in acceptiunea crestina, pe parcursul cautarii ajung in cele din urma la sentimentul vinovatiei si al pacatului. Reconcilierea dintre misterul iubirii, ca definitie data de crestinism si doctrina pacatului actului sexual prin care omenirea a cazut in dizgratie (vezi povestea Evei si a sarpelui din Biblie) este imposibila. Concluzia la care ajung cautatorii din aceasta directie devine evidenta: pacatul actului sexual nu poate fi un mister.
    O astfel de libertate de introspectie poate duce oriunde. Cei care se aventureaza pe un astfel de drum sfarsesc rataciti pe cai laturalnice, fara repere.
    Inspirat de ideologia crestina a generozitatii totale, exista conceptia ca iubirea este o daruire neconditionata.

    3. Iubirea este o daruire neconditionata (Love is unconditional surrender)

    Este iluzia vehiculata de cei/cele care ajungand la capatul puterilor de a mai trai iubirea visata, fiind in stare sa ofere totul, sa-si inlature si ultimele rezerve, de autoprezervare, in speranta ca iubirea li se va implini.
    La suprafata raţionamentele par ca duc la rezolvarea dilemei. „Daca ofer totul, mi se ofera totul. Nu tin nimic pentru mine, astfel ca Dumnezeu ma va rasplati.” isi spune cel/cea ce crede in iubire neconditionata.
    Dar, in realitate, o astfel de practica este ca semnarea unui cec in alb. Celui caruia i se ofera o astfel de ocazie poate trece pe cec oricat doreste. Intr-o astfel de situatie se asteapta reciprocitate, dar viata este cu totul alta. Putini sunt cei care raspund pozitiv la astfel de gesturi. In cele mai multe cazuri astfel de metode de a implini iubirea sfarsesc in suferinta. Neconditionarea in iubire nu poate functiona fara ca cei implicati sa posede un nivel inalt de constiinta.
    Opus unui astfel de crez este conditionarea in iubire, aparenta ca ea sa fie un rezultat al satisafacerii altor nevoi, in deosebi a celor materiale.

    4. Iubirea trece prin stomac (Love takes into account the welfare)

    Este o vorba popular raspandita, cu multiple consecinte, mai cu seama privind incheierea unor casatorii rentabile. La o astfel de imaginatie adera in general parintii cuplului, ei vorbind din proprie experienta. Sunt cei care probabil s-au casatorit din dragoste, prin care au inteles sex, iar viata de mai tarziu le-a infirmat opinia.
    Cei maturi, dupa esecul iubirii catalogata ca sex, cad usor in latura materiala, emotiile sexuale, pe care acum nu le mai pot trai datorita tocirii simturilor, sunt inlocuite cu senzatii gustative. Prin urmare, cred ei, iubirea trece prin stomac, astfel ca urmaresc in prieteniile barbat-femeie, ca aliantele ce se fac intr-un mod avantajos sa aduca implinirea materiala pentru amandoi.
    Aceasta perspectiva are priza la public, deoarece, pe parcursul vietii, cei care nu pot accesa aspectele calitative ale iubirii cad in mod invariabil in experientele gustative.

    5. Iubirea este o reactie chimica (Love is a chemical reaction)

    Este formularea stiintifica si logica. Ea a prins radacini datorita veridicitatii stiintei. Tratata ca o stare psihologica, iubirea este o reactie a anumitor stari chimice ale creierului; felurite comportari ne predispun la anumite acte care pot fi numite stari de iubire.
    Trebuie observat cu atentie ca un astfel de crez in iubire elimina aspectul emotional. Iubirea ca reactie chimica nu poate explica partea de trairi sufletesti ale protagonistilor. In cel mai bun caz, persoana indragostita, fiind in faza care da simptome de instabilitate sau boala, poate lua un medicament, schimbandu-si astfel chimismul organismului.
    Multi oameni care traiesc stari de iubire pe care nu le mai pot controla apeleaza la astfel de metode, fireste ca prin aceasta devin „normali”, starea de „suferinta” inceteaza si cu aceasta intregul mister al iubirii este pierdut.
    Societatea capitalista moderna, prin psihologia de consiliere in problemele sentimentale se bazeaza pe o astfel de opinie pentru a-i vindeca pe suferinzi. Iubirea ca reactie chimica are un viitor in societatile care il streseaza pe om.

    6. Dumnezeu este iubire (God is love)

    Am lasat acest aspect ultimul, deoarece gasesc ca are complexitatea cea mai mare. O astfel de nădejde s-a dezvoltat din cultura crestina, ingloband si parerea ca iubirea este o taina.
    O astfel de viziune, prin modul in care se poate exprima, are implicatii logice interesante. Daca Dumnezeu este iubire si iubirea este Dumnezeu, in aceasta formulare se intruneste latura totala a spiritualitatii iubirii.
    O concluzie esentiala este aceea ca fara spiritualitate nu putem intelege iubirea, deoarece Dumnezeu, asa cum se arata in Biblie, este spirit.
    Expresia „Dumnezeu este iubire”, mai ales vehiculata in forma ei in limba engleza „God is Love”, este cea mai raspandita in lumea spirituala diversa, trecand barierele religioase. Apeleaza in primul rand la constiinta de Dumnezeu, o stare mentala care, atunci cand este inalt constientizata, se poate spune ca este iubire. Credinta hindusa este si mai explicita, ecuand iubirea (bhakti) cu cunoasterea sufletului. Prin urmare, numai cei care cunosc sufletul pot spune ca iubesc.
    Pe aceste coordonate spiritualitatea orientala a dezvoltat conceptul de tantra, care, cunoscand complexitatea energiilor corpului uman a elaborat notiunile de sexualitate sacra. Hindusii, mai cu seama, au imbinat spiritualitatea si sexualitatea, ideile ca „iubirea este sex” si „Dumnezeu este iubire” pornind de la aspectele empirice ale vietii si nazuinta de legatura cu sursa creatiei. O astfel de opinie este putin raspandita in lumea crestina deoarece impletirea dintre spiritualitate si sexualitate este o noutate care contravine pacatului originar; culturile greaca si romana, pe care s-a grefat crestinismul, a pierdut astfel de notiuni, timpul vestalelor Romei a apus de mult.

    Opinie

    Am prezentat sase tendinte urmărite in definirea iubirii, care, cred eu, intregesc spectrul actual de idei. Modalitatile de exprimare a iubirii au avantajele si dezavantajele lor, ele nu se pot înlocui una pe cealalta deoarece fiecare raspunde la o necesitate intrinseca a omului aflat pe diferite nivele ontologice de constientizare.
    Se poate spune ca iubirea cuprinde in ea componentele fiecarei opinii prezentate. In ciuda eforturilor de a gasi un raspuns, care sa-i defineasca intreaga existenta, iubirea va continua sa ramana neelucidata.
    Totusi, gasesc ca fara latura spirituala iubirea dintre oameni nu poate fi implinita. Cei care doresc sa traiasca extazul iubirii, care asigura energia mentinerii relatiilor cuplului pe intreaga perioada a vietii, este necesar sa dea preponderenta aspectului de constientizare al ei.
    Asocierea dintre iubire si spirit ne arata directia implinirii.

    EDITURA FLORI SPIRITUALE
    Judetul Hunedoara, Deva,
    Str. Aleea Păcii Bloc K3 ap.14,
    Telefon: 0254214049
    Mobil: 0748868127
    E-mail: florispirituale@hotmail.com

  6. ailin en spune:

    Cred ca iubirea reprezinta in prezent doar un interes meschin intre doua persoane, orgolii si altele, singura iubire este aceea catre Dumnezeu… este cea care umple golul din sufletele noastre…

  7. Valeria spune:

    Mi se pare că în acest articol se bate oarecum apa în piuă. Sub titlul “Ce este iubirea?” am crezut că va fi un articol în care să se vorbească despre iubire. Nu? Dar de fapt se vorbeşte de nevoi, calcule, socoteli. Ce va putea înţelege de aici un tânăr aflat la vârsta căutărilor? Ce are de făcut? Să ia fiecare punct în parte, să-l analizeze şi când îi iese calculul, să spună: “Gata, am găsit iubirea, iubesc!”? Iubirea nu se învaţă, este în inimă, o simţi, nu poate trece neobservată. Când iubeşti, iubeşti, nu calculezi. Ea este în noi, a fost pusă acolo dintotdeauna, de Creatorul nostru ,care este Iubire. Nu poţi vorbi despre iubire, fără să vorbeşti despre El. Iubirea este în crescendo, creşte pe măsură ce trăieşti binele şi greul alături de persoana pe care o iubeşti şi care te iubeşte. Iar ca să ştii dacă eşti iubit, trebuie să nu te grăbeşti – spre relaţia intimă, nici chiar spre căsătorie: lucrurile durabile nu se fac repede, în grabă, ci pe îndelete, cu răbdare. Cei ce iubesc, se recunosc dintr-o privire: au încredere în ei şi în ceilalţi, pentru că au o certitudine: sunt iubiţi; se simt importanţi, pentru că li se dă importanţă – sunt doar, pe primul loc!; au un scop mobilizator: să-l facă fericit pe celălalt; pot dărui iubire, pentru că o au. Ce simplu! Ce frumos! Nu e mai bine aşa?

  8. andreea spune:

    Eu nu sunt de acord cu Valeria, mie mi se pare foarte bun articolul pt. ca in ziua de azi tinerii se gandesc doar la sex, de aceea trebuie sa li se explice ca iubirea nu inseamna doar sex sau satisfacerea unor nevoi. Si multi tineri confunda iubirea cu obsesia fata de o persoana, de aceea ar trebui sa-si raspunda la acele intrebari pt. ca poate ii vor ajuta. Cum se zice “intotdeauna ii binevenit un sfat”.

  9. Matei spune:

    De acord cu Valeria. Poate ptr un tanar articolul e bun, insa ptr un adult in cumpana… ce spune Valeria e mult mai valabil.
    Parerea mea… 🙂

  10. Carina spune:

    Consider ca iubirea este ceva ce nu poate fi exprimat in cuvinte sau inteles. Iubirea se simte

    1. Asa este, Carina! Multumim pentru comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *