Anxietatea (Partea a III-a)

Ce terapii sunt utilizate cu succes in tratarea anxietatii si a fobiilor?

Inainte de a incepe vindecarea, subiectul in cauza trebuie ajutat sa se documenteze atent asupra simptomelor pe care le prezinta, sa culeaga informatii din surse specializate despre anxietate astfel incat sa poata sa hotarasca singur ce fel de terapie i se potriveste (in functie si de durata acesteia) si cum sa gaseasca terapeutul potrivit.

Oamenii ar trebui educati in sensul renuntarii la prejudecata ca e rusine sa mergi la psiholog, mai ales ca intr-o terapie serioasa poti ”transfera” parti din tine asupra lui, parti pe care te va ajuta sa le ”prelucrezi” spre binele si confortul tau psihic.

1. Psihologia analitica – seductie si vindecare…

Individuarea ca proces al dezvoltarii umane

Carl Gustav Jung a fundamentat psihoterapiile analitice in care scopul general este cresterea autonomiei, a capacitatii de a relationa si mai ales a autenticitatii.

O perspectiva asupra dezvoltarii fiintei umane este cea propusa de psihologia analitica – procesul de individuare ca realizare a Sinelui.

Concept central al psihologiei analitice, individuarea desemneaza procesul prin care persoana, in viata reala, “incearca in mod constient sa inteleaga si sa dezvolte potentalitatile innascute ale psihicului sau, in beneficiul totalitatii, completitudinii psihice”.

Individuarea, spune C. G. Jung, este un proces de formare si de particularizare a individului ca fiinta distincta de ansamblu, “este un proces de diferentiere, al carui tel sta in dezvoltarea personalitatii individuale”.

Un alt aspect al individuarii este cel legat de cresterea autonomiei prin detasarea de complexele parentale, de standardele sociale, de normele si valorile societatii.

Devine astfel necesar “sa ne eliberam de constrangerile (care actioneaza relativ irational asupra eului) valorilor, normelor, rolurilor expectate de societate si internalizate in persona, dar si de constrangerile inconstientului” (Mihaela Minulescu).

Punctul de vedere individual nu este contrar normei, el este doar altfel orientat.

Jung specifica:

“Deoarece individul nu este doar o fiinta individuala, existenta lui presupunand relatii colective, procesul de individuatie nu duce la izolare, ci la o coeziune colectiva mai intensa si mai generala.”

In abordarea psihologiei dezvoltarii, Jung considera ca fiintele umane se nasc cu un program pentru viata, presupunand ciclul natural de viata al umanitatii si fiind incorporat in Sine. Pe masura ce un om trece dintr-o etapa a vietii in urmatoarea, sunt activate aspecte noi si adecvate ale Sinelui, ce pretind a fi exprimate.

Jung credea ca dedesubtul inconstientului personal, constand din dorinte reprimate si amintiri traumatice, propus de Freud, se afla un substrat mai profund si mai important, pe care l-a numit inconstient colectiv, continind intreaga mostenire psihica a umanitatii.

Avusese un prim indiciu asupra existentei acestui fundament stravechi al mintii omenesti in copilarie, cind isi daduse seama ca in visele lui existau lucruri provenite din zone situate dincolo de el insusi.

A ajuns astfel la concluzia ca trebuie sa existe un substrat psihic dinamic comun tuturor oamenilor, pe baza caruia fiecare individ isi construieste propria experienta personala de viata.

Din inconstientul colectiv apare constiinta noastra. Putem deduce existenta acestui inconstient colectiv din observarea comportamentului instinctiv, instinctele fiind definite drept impulsuri la actiune fara motivatie constienta sau, mai precis, o actiune instinctiva este mostenita si inconstienta si are loc in mod uniform si cu regularitate.

Prin aceasta, Jung sustine ca insusi creierul a fost modelat si influentat de experientele din trecutul indepartat al umanitatii.

Expresia cea mai directa a inconstientului colectiv este evidentiata atunci cand arhetipurile, ca imagini primordiale, apar in vise, in stari de spriit neobisnuite; in aceste cazuri imaginile arhetipale par sa aiba o putere si o energie proprii, ne fascineaza si ne conduc la actiuni cu totul impotriva intentiei noastre constiente, inspirand creatie si distrugere, fiind “tezaurul ascuns la care umanitatea a aspirat din cind in cind si din care si-a plasmuit zeii si demonii”…

De aceea inconstientul, in viziunea lui Jung, nu este numai o pivnita in care omul isi depune vechiturile, ci sursa constintei si a spiritului creator sau distructiv al umanitatii.

Potrivit lui Jung, sufletul constient “provine din psihicul inconstient, care este mai vechi decit el si care functioneaza impreuna cu el sau chiar in pofida lui”. Jung insista asupra realitatii psihicului, acesta nefiind mai putin real decit fizicul, avind propria sa structura, fiind subiect al propriilor sale legi.

Trei dintre ipotezele de baza ale lui Freud erau pentru Jung de neacceptat, si anume ca:

– motivatia umana e de natura exclusiv sexuala;
– psihicul inconstient este absolut personal si specific individului;
– omul este prizonier si victima a trecutului.

In loc sa presupuna ca energia psihica (libido) e de natura exclusiv sexuala, Jung o considera o forta vitala mai generala, pentru care sexualitatea constituie doar unul dintre posibilele moduri de manifestare

Desi exista acest program pentru viata, datele experientei de viata sunt de fiecare data specifice fiecarui individ si numai lui, “fiecare individ este un caz unic, o incercare unica” .

Intalnirea dintre analist si pacientul sau nu este – atunci cand are intr-adevar loc – o intalnire obisnuita.

Aceasta intalnire, deosebit de importanta, nu este descifrabila in aspectul ei esential de comunicare inconstienta, metaforica, afectiva; nu este nici o intalnire medicala – desi motivul conştient, „pretextul”, presupun un simptom, o boala, o cerere de vindecare.

Nu este nici o intalnire amicala, desi ea presupune posibilitatea confesiunii. Nu este o intalnire religioasa desi credinta, spovedania, culpa, secretul, angoasa sunt deseori prezente ca într-un confesional.

Si totusi, ar putea fi toate acestea, la un loc.

Printr-o terapie de tip analitic, se urmareste o schimbare interioara de perspectiva prin regasirea sensului interior si reconectarea la valorile si nevoile intrinseci fiintei umane.

Terapia analitica de orientare jungiana va aborda tulburarile emotionale si psihosomatice, aspectele concrete ale omului contemporan aflat fata in fata cu dilemele majore ale existentei, ale dificultatilor in cadrul relatiilor de cuplu, ale problematicii trecerii de la adolescenta la maturitate.

Anxietatea poate crea celui afectat impresia ca toti il resping, ajungand sa se invinovateasca, va incepe sa se simta groaznic in propiul corp, sa se urasca pentru fiecare linie inestetica – astea toate sunt lucruri care nu ajuta, ba mai mult, creaza un sentiment de vina nesanatoasa.

Vinovatia nesanatoasa creaza o stare proasta in aproape orice face, deoarece, desigur, putea sa faca mai bine, nu?? Dar ce se intampla?

Nevoia de a fi perfect/a – repet, nevoia sa, nu a altora – il determina sa nu mai accepte riscuri, ii limiteaza creativitatea, si, mai mult, il face sa fie pus/a pe scandal, il/o poate determina sa fie hipersensibil/a la criticile altora chiar si cand nu e cazul.

Si in ce se schimba cel afectat de anxietate?

Intr-o fortareata pregatita pt asediu… Anxiosii ajung sa traiasca mai mult momente de furie, devin incapabili sa se ierte pe sine sau pe altii, ajungand prizonierii vinovatiei si resentimentelor…

Orice persoana are propria valoare, individuala, unica, pe care nu o poate contesta nimeni.

Analistul o poate insoti in demersul sau de a se privi sincer in profunzimea sufletului sau si sa gaseasca acolo tot ce are nevoie pentru a merge mai departe, totul se afla deja in interior, analistul te ajuta doar sa gasesti poarta catre tine insuti…

Fara un minim ajutor din partea altei persoane, gandirea pesimista atrage dupa sine elemente negative iar vinovata nesanatoasa va intari sentimentul de neajutorare, anxietatea se va instala incet,incet, dar sigur, si atunci ce e de facut?

Sigur ca facem tot ce putem ca sa ascundem toate astea sub un zambet, dar, in final, corpul tradeaza, si devine un teren bun pentru unele boli (hipertensiune, migrene etc.) – pentru inceput ”unghiile nu mai cresc” observa unele persoane anxioase.

De ce te simti fara valoare? Ti-ai pus intrebarea asta? Stiu, poate fi greu sa gasesti raspunsul, poti avea nevoie de ajutor in gasirea unor raspunsuri. Dar ia mai gandeste-te un pic – ce te ingrijoreaza mai mult? Ce cred altii despre tine sau despre ceea ce faci de fapt? E posibil ca pe fondul asta sa nu poti observa ca reactiile altora sunt de fapt doar idei, si nu acuzatii. In psihologie asta se cheama atasament fata de lauda/blam si inseamna ca le-ai acordat altora puterea de a-ti determina valoarea.

Pe fondul anxietatii, mai poate aparea si sindromul de ”lipsa-de-pofta-de-viata”, care seamana cu o renuntare si poate marca persoana anxioasa intr-adevar pe termen lung.

Persoana afectata de anxietate vede cam totul in negru: parca toti din jur il/o resping – dar sentimentul asta poate veni din faptul ca, in primul rand, relatia ta cu tine a devenit tensionata, un efect secundar al rusinii este micsorarea capacitatii de auto-apreciere; senzatia profunda de nemultumire care insoteste rusinea este prea mare pentru a putea fi suportata in mod constient si atunci oamenii dezvolta mecanisme psihologice de aparare pentru a se proteja de auto-critica – si de exemplu, mania este de cele mai multe ori prea infricosatoare (nu am gasit alt cuvant) pentru a o putea recunoaste si tindem sa o proiectam in exterior, ii vedem pe ceilalti ca fiind acuzatori, suparati, agresivi, nedrepti, critici, etc.

Gandindu-ne la noi ca victime ale celorlalti, putem nega realitatatea conform careia suntem de fapt propriile noastre victime… Trebuie deci sa fim constienti, pentru a nu cadea in capcana asta.

Toate momentele dureroase prin care trecem prin viata sunt ”dureri de evolutie” de fapt si totul te ajuta sa ”cresti”, chiar daca pe moment totul pare de neindurat. Partea buna a vinei pe care si-o atribuie persoana anxioasa (si nu numai) este ca vina ne invata foarte multe lucruri: iti releva consecintele emotionale ale comportamentelor daunatoare, ajutandu-ti constiinta sa creasca.

Orice persoana trebuie incurajata si ajutata sa se uite cu sinceritate in sufletul tau, si doar asa se poate vindeca de vina asta nesanatoasa, de respectul redus fata de sine si asta incepe cu dorinta de a deveni constient, de a fi cinstit in ceea ce priveste sentimentele si gandurile proprii.

Cativa pasi, pentru respectarea Sinelui (selectie din „Vina ne invata, iubirea nevindeca”, Joan Borysenko, adepta a lui C.G.Jung):

– sa gandesti independent, sa ai curajul asumarii propiilor perceptii si judecati;

– sa cunosti nu numai ce gandesti, dar si ceea ce simti, ce doresti, de ce ai nevoie, ce te face sa suferi, ce te sperie sau ce te supara – si de a accepta dreptul tau de a trai astfel de sentimente (aminteste-ti ca sentimentele au fiecare polaritatea lor iubire-ura, de exemplu);

– sa ai o atitudine de autoacceptare – sa accepti ceea ce esti, asa cum esti, fara a te pedepsi, fara sa te prefaci in aprecierea propriei persoane care te va face sa te pacalesti pe tine sau pe altii;

– a respecta sinele mai inseamna sa refuzi sa accepti o vina pe care poate nu o meriti si sa faci tot ce e posibil sa corectezi vina pe care e posibil sa o fi meritat.

Sa fii in contact cu Sinele tau mai inseamna si sa iti constientizezi ”umbra”, adica acea parte din noi pe care o negam, nu o acceptam dar care iese la suprafata chiar cand nu te astepti.

Umbra asta e de fapt ”sacul” mare pe care il tragem dupa noi prin viata si contine de obicei cam tot ce au reusit altii sa reprime la noi (ce nu le-a placut parintilor la noi, lucruri considerate in general neacceptate de mediu – cu toate ca vocea noastra interioara ne indeamna sa le facem, nu sa le evitam…) dar si impulsuri sau emotii naturale de care ne-a fost vreodata rusine.

Umbra contine toata energia vitala a copilului interior si care a fost catalogata „cu grija”, de altii, drept revolta, sexualitate, emotie etc. – si chiar nevoia de odihna, de visare cu ochii deschisi, care este posibil sa fi fost criticate si catalogate de catre altii drept lene… Sacul personal al fiecaruia contine un amestec diferit de ”fructe interzise”, desi uneori putem avea o umbra comuna cu alte persoane.

Nu exista umbra fara soare si nici umbra fara lumina constiintei, sta in natura lucrurilor sa fie lumina si intuneric, soare si umbra, iar omul, in conceptia lui Jung trebuie sa „gaseasca o modalitate sa traiasca cu latura sa intunecata; a accepta umbra implica un considerabil efort moral si adesea parasirea unor idealuri indragite, dar numai ca idealurile au fost inaltate prea sus sau au fost bazate pe o iluzie. A incerca sa traim ca oameni mai buni si mai nobili decat suntem ne angajeaza intr-o ipocrizie si amagire fara capat si ne impune o atare tensiune, incat adesea ne prabusim si devenim mai rai decat a trebuit sa fim. Cere curaj moral spre a intelege ca aceste aspecte ale naturii umane pot sta la panda (si, probabil, asa si este) in interiorul nostru, dar este consolator faptul ca o data ce lucrurile sunt cunoscute si privite drept in fata, exista cel putin oarecare posibilitate de a le schimba, pe cand in incostient nimic nu se schimba… O anumita refulare este o necesitate in viata sociala, dar pericolul refularii umbrei este acela ca in inconstient ea pare sa dobandeasca putere, asa incat atunci cand vine momentul sa apara, este mai periculoasa si mai capabila sa copleseasca restul personalitatii.”

Desi nu recunoaste, anxiosul se simte epuizat, energia lui psihica variaza in functie de starea sa mentala. De obicei, avem mai multa energie de rezerva, decat folosim. Dar unde se afla ea depozitata?

Carl Jung spunea sa o cautam in partile din noi pe care le-am renegat si le-am oferit celor din jur, dar pe care ei nu le-au vrut; noi am luat acele daruri si le-am ascuns in ceea ce tot Jung a denumit ”umbra”. Reintrand in posesia umbrei, vom capata energia de care avem nevoie pt a porni calatoria de redescoperire a Sinelui. Cresterea, auto-cunoasterea, te vor ajuta sa scoti Sinele din ”sac” la timp, pentru ca mai tarziu e posibil sa fie prea tarziu. Sinele se duce in ”sac” si apoi pierdem tot restul vietii incercand sa ne ”extragem” inapoi din sac.

2. Psihanaliza – motivul din spatele motivului…

Multi oscileaza intre a crede ca psihanaliza este o teorie inventata, o inventie care nu mai este la moda si a crede ca este o teorie despre boala psihica in care sexualitatea este in acelasi timp si exlusiv si cauza si remediu, ca psihanalistii predica eliberarea sexuala… etc.

Aceste idei preconcepute provin din informarea insuficienta, din rezistenta, din teama si sunt impregnate cu fantasme inconstiente foarte asemanatoare cu cele mai frecvente fantasme de vindecare psihica.

Psihanaliza nu este o inventie, este o descoperire. Nu putem spune nici ca fenomenele psihice inconstiente au fost percepute doar de Freud sau de grupuri izolate de psihanalisti care fac parte dintr-un fel de secta bizara sau misterioasa. Sunt fenomene ale vietii psihice fie ca vrem, fie ca nu vrem – exista, desi, multi oameni nu le percep. Dar, in fond, nici curentul electric sau virusii nu pot fi observati cu ochiul liber…

Sigmund Freud nu numai ca a fost parintele psihanalizei, dar a revizuit permanent teoria aparatului psihic, descriindu-l, la inceput, ca fiind alcatuit din: inconstient, preconstient si constient, aparent separate si, ulterior, pe masura ce realitatea clinica si terapeutica i-a ridicat noi probleme, descriind aparatul psihic ca fiind alcatuit din Sine, Eu, Supraeu, observand ca fiecare instanta are parti, zone, straturi in inconstient, preconstient si constient, zone care se suprapun totusi si care ofera si posibilitati de acces.

Freud considera ca anxietatea la origine este adaptativa presupunand un consum intensiv de energie psihica, astfel atunci cand anxietatea devine cronica, cand se manifesta pe perioade de timp lungi, face necesara utilizarea de catre indivizi a unor mijloace de gestionare a acestora. Modalitatile de gestionare a realitatii pot fi rationale sau irationale. Intre mijloacele rationale se numara fuga, inhibarea sau conformarea fata de indicatiile constiintei.

Printre modalitatile irationale se numara:

Refularea – 1. cand material e expulzat de la nivelul constientului in inconstient; 2. interzicerea accesului unui material de la nivelul inconstientului la constient).

Fixatia – cel mai frecvent utilizata dupa traumatisme psihice severe sau din motive constitutionale in sensul ca sunt asociate cu ereditatea si se manifesta prin aceea ca o cantitate semanificativa de energie psihica ramane blocata la nivelul unui anumit stadiu de dezvoltare a personalitatii. Fixatia se obiectiveaza prin dezvoltarea unor anumite “chipuri caracteriale”.

Regresia – intoarcerea efectiva a persoanei catre un punct de fixatie ceea ce inseamna nu atat ca individul involueaza rapid catre o etapa anterioara de dezvoltare ci mai curand faptul ca individul atunci cand este confruntat cu frustrari actualizeaza comportamentul infantil caraceristic unei etape anterioare.

Freud considera ca fobiile reprezinta tot un mecanism de aparare al Eului, care protejeaza fiinta umana impotriva unei anxietati inconstiente mult mai profunde, anxietate rezultata in urma nerezolvarii complexului Oedip (care se refera, in esenta, la dragostea si dorinta sexuala a copilului pentru parintele de sex opus).

Psihanaliza considera anxietatea simptomul conflictelor inconstiente, neadecvat rezolvate si care isi au originea in unul sau mai multe evenimente din primii ani de viata; in timpul curei psihanalitice, subiectul poate retrai experientele emotionale din trecutul sau si-ar putea intelege adevaratul sens al anxietatii sale, eliberandu-se de ea.

De ce o psihanaliza, de ce un psihanalist?

– Psihanalistul te ajuta sa percepi fenomenele de la nivelul inconstientului tau, te ajuta sa re-devii autentic; social, cu totii avem o „masca”, un fals Self; diferenta intre unii si altii este ca unii cred ca masca ii reprezinta chiar pe ei, iar altii sunt foarte constienti ca masca ajuta doar in schimbul, in jocul social.

– A nu te putea exprima pe tine insuti decat intr-un continuu fals Self teatral este un simpton foarte grav – ca si a te imita pe tine insuti sau a acoperi un vid cu trairi imitate.

– Oamenii prefera sa creada ca „raul” are si o explicatie pe care o pot gasi in trecut, decat sa li se spuna ca anxietatea lor este un amestec de ereditate si educatie; chiar si speranta ca am putea intelege sensul lucrurilor mai puin placute poate avea efect terapeutic.

– Relatia speciala dintre psihanalist si cel analizat se dezvolta si capata contururi din ce in ce mai semnificative pe fondul duratei, iar cel analizat se simte cumva protejat de cadrul terapeutic

– Subiectului i se propune sa se vada el insusi ca fiind autorul propriei vindecari, terapeutul fiind doar un insotitor in acest demers, nu recomanda medicamente si nu da „directive” clientului sau.

– Psihanaliza naste in cel analizat curiozitatea de a lectura anumite articole, texte de specialitate, care, desi la inceput pot parea greoaie unui novice, ulterior ii dezvolta setea de auto-cunoastere din punct de vedere psihanalitic si chiar dorinta de a deveni el insusi psihanalist.
– Cand reusesti sa identifici un lucru, sa-l numesti, spaima de acel lucru diminueaza; de exemplu – desi paradoxal, cand cineva nu iti poate spune ca te uraste, intensitatea urii lui este mai insuportabila pentru el insusi, decat atunci cand poate sa iti spuna ca te uraste; acelasi lucru si cu iubirea – cei mai indragostiti sunt adesea si cei mai muti, n-au cuvinte, nu le gasesc…

– Investigatia psihanalitica este centrata pe simptom, in timp ce investigatia psihiatrica ataca simptomul, psihanalistul si psihologul cauta cauza lui, pentru a facilita un alt mod de structurare decat simptomul.

Metoda psihanalitica este foarte laborioasa si presupune multa munca din partea persoanei in cauza:

– real interes pentru trecut;
– capacitate de verbalizare si de asociere libera – un demers foarte greu, cu care nimeni nu este obisnuit, si anume a spune tot ce iti trece prin minte, asa cum iti vine in minte, de a-ti descrie peisajul interior, de a incerca sa numesti lucruri poate niciodata numite, de a experimenta cuvinte si stari nebanuite sau care provoaca prin evocare emotii adesea de nesuportat. In acest mod, este ilustrata functionarea psihica a unei persoane asa cum se produce in realitate si nu cum este acceptata social.
-capacitate de analiza a viselor;
– capacitate de suportare a frustrarii si ambiguitatii si…
– asteptarea unui rezultat in timp – dar un avantaj este si acela de autoeducare a rabdarii pana la aparitita rezultatelor vizibile.

Freud a ramas celebru in istoria psihanalizei prin mai multe cazuri, dintre care cel al micului Hans, care avea fobie de cai – copilul refuza sa iasa pe strada de teama ca l-ar putea musca un cal. Freud a analizat acest caz prin metoda asociatiilor libere si prin analiza viselor micului Hans si a ajuns la concluzia ca in spatele fobiei de cai se ascundea teama inconstienta a copilului ca va fi pedepsit de tata pentru dorinta sa erotica fata de mama.

Psihanalistii considera ca oamenii sunt neajutorati pana in momentul in care reusesc sa dezgroape toate conflictele de natura inconstienta produse in perioada copilariei.

In timpul curei analitice, prin metodele enumerate mai sus, lucram asupra noastra pentru a scoate la iveala din inconstient complexele si conflictele nerezolvate. Pe masura ce acestea sunt aduse in plan constient, dispar anxietatile si fobiile, pentru ca nu mai avem nevoie de ele ca mecanisme de aparare.

Desi si metoda psihanalitica este foarte seductiva, totusi nu orice persoana anxioasa s-ar putea supune acestui travaliu psihanalitic.

Pentru unele persoane, dezavantajul acestei metode este ca dureaza un timp foarte indelungat, iar rezultatele sunt incerte pentru anumite categorii de subiecti.

3.Terapia cognitiv-comportamentala – terapie scurta centrata pe simptom

Nu mai da atata atentie problemei, acorda atentie maxima resurselor. Focalizeaza-te pe ce este posibil si schimbabil, nu pe ce este netratabil.

Cei care utilizeaza aceasta metoda, afirma ca rezultatele sunt pe termen lung.

Metoda urmareste obtinerea unor rezultate in termen relativ scurt, prin:

– modificarea si controlul comportamentul nedorit prin tehnici de desensibilizare si de modificare a stilului de gandire;
-va invata sa cooperati cu diferite situatii dificile, cel mai adesea prin expunerea controlata la stimulii care declanseaza comportamentul nedorit;
– schimbarea tiparelor gandurilor neproductive sau care va fac rau. Subiectul este invatat sa isi examineze sentimentele si sa separe gandurile cu corespondent in realitate de cele care nu au corespondent in realitate si este implicat in mod activ in propria vindecare / recuperare, recapatand controlul asupra vietii sale.
– tehnici de relaxare – ajuta subiectul anxios sa isi dezvolte abilitatea de a face fata in mod eficient stresului asociat anxietatii si, de asemenea, simptomelor fizice date de anxietate. Tehnicile de relaxare includ invatarea unor noi metode de respiratie.

Psihologii de orientare cognitiv-comportamentalista sunt de parere ca frica este un comportament invatat si isi pun intrebari de genul: „Cum a invatat subiectul sa se teama?” si „Ce anume il determina sa se dezvete de frica?”

Ne confruntam si aici cu o problema dificila: daca fricile pot fi inlaturate, de ce persista ele totusi in situatiile de viata?

Din punctul de vedere al psihologilor de orientare cognitiv-comportamentala, explicatiile ar putea fi urmatoarele:

– subiectul a invatat sa se teama prin intermediul conditionarii si, o data ce teama s-a fixat, subiectul are tendinta de a se apara de aceasta si
– subiectul invata foarte repede cum se poate elibera de teama prin doua tehnici:

a) evitarea situatiei care declanseaza teama (de ex. cei care se tem sa calatoreasca cu avionul vor prefera trenul);
b) evadarea din situatia anxiogena atunci cand persoana in cauza a intrat deja in aceasta (se urca in metrou, intra in panica si coboara la prima statie).

Deci, ori de cate ori utilizam una din strategiile de mai sus, anxietatea intr-adevar scade, insa, in schimb, se intaresc modelele de comportament evitare-evadare, consecinta fiind aceea ca vom cauta sa nu ne expunem situatiilor care declanseaza comportamentul de tip anxios/fobic.

Cu toate ca presupune o desfasurare metodica si are obiective bine precizate, metoda poate sa nu se potriveasca tutoror persoanelor care sunt in cautarea vindecarii.

de Mona Georgescu,
psiholog