paradoxul vulnerabilitatii
Poate ca unul dintre defectele fiintei umane este acela de a asocia vulnerabilitatea cu slabiciunea.
Expunerea fireasca a propriilor trairi este uneori cea mai simpla modalitate de fi inghiontiti sau atacati. Transparenta emotiilor noastre devine un atac la adresa propiei persoane, de care ceilalti pot profita cu usurinta.
Ieri mi-am amintit niste cuvinte care mi-au fost de folos candva: punctul care iti arata suferinta cea mai mare este cel care te determina cu adevarat sa te dezvolti.
Acelasi lucru mi se pare valabil si in cazul vulnerabilitatii: ”slabiciunea” de a te expune, acea slabiciune de a-i lasa pe ceilalti sa patrunda cu usurinta in interiorul tau ascunde o foarte mare putere.
Consider ca in momentul in care gasim curajul sa deschidem cutia intunecata a Pandorei, plina de griji, slabiciuni, defecte, asteptari, contradictii, reusim sa gasim si o posibila cale catre vindecarea noastra si poate chiar a celorlalti. In momentul in care gasim acest cufar care ne da fiori, gasim si ustensilele potrivite pentru a incepe sa-l curatam de praf.
Si mai consider ca vulnerabilitatea este o mare sursa de curaj. Atunci cand devenim “studiul de caz” al celorlalti, insa nu simtim nevoia de a ne invalui in niciun mecanism de protectie, experientele noastre pot deveni puncte de referinte pentru ceilalti.
Ati vorbit vreodata din tot sufletul despre sentimentele voastre?
Ati simtit ca mai degraba reusiti sa cuprindeti Pamantul in bratele voastre decat sa rostiti in cuvinte ceea ce simtiti pentru fiinta iubita? Sau ati lasat lacrimile care va curgeau siroaie pe fata sa vorbeasca in numele durerii voastre? Ati actionat astfel, iar ceea ce ati primit din exterior au fost fraze fugare de tipul: “Esti prea sensibila” sau “Fii puternica! Asta e viata!”? Atunci probabil ca stiti la ce ma refer.
Desigur, exista momente in care vulnerabilitatea poate cadea intr-o extrema deloc placuta, o extrema care da nastere suferintei, anxietatii sau slabiciunilor, insa acestea nu sunt aspectele pe care dorim sa vi le prezentam astazi.
Interesant este ca oamenii vulnerabili nici macar nu constientizeaza adesea ca in momentul in care isi exprima emotiile in cel mai firesc mod posibil, ceilalti gasesc o ocazie de a-i ataca.
Nu stiu daca exista vreo modalitate prin care putem invata “sa devenim vulnerabili” deoarece aceasta traire poate fi doar una reala, sincera, neprefacuta astfel incat in momentul in care am incerca “sa ne permitem” sa fim vulnerabili, am fi cu usurinta raniti de ceilalti.
Insa oamenii care isi manifesta cu usurinta vulnerabilitatea nu numai ca nu se simt raniti, dar continua sa afiseze aceasta caracteristica a personalitatii lor fara a simti rusine sau vina. Poate ca multora le este usor sa vorbeasca despre lucrurile care le aduc fericirea, sa impartaseasca o veste buna cu o persoana apropiata, insa vulnerabilitatea ii invata adesea sa gaseasca partea luminoasa a celor mai intunecate parti ale fiintei noastre.
Poate ca acest articol nu este altceva decat o oda adusa vulnerabilitatii. O oda a puterii si a increderii care desi este cantata cu vocile ragusite, ajunge in cele mai profunde aspecte ale fiintei noastre.
Andreea
