exista magie in relatia dintre profesor si elev
Psihologie practica / Motivatie si succes

Exista magie in relatia dintre profesor si elev?

exista magie in relatia dintre profesor si elev

exista magie in relatia dintre profesor si elev

In filmuletul de mai jos, relatia dintre profesor si elev este surprinsa din alte unghiuri decat in mod obisnuit.

Rita Pierson preda de mai bine de 40 de ani si nu ne vorbeste despre copiii care stau cu mainile la spate de teama ca raspunsul pe care il vor da este unul gresit. Nu ne vorbeste nici despre pedepse, nici despre cat de multa asteapta vacanta de vara pentru a fi departe de copii.

Ea aduce in relatia dintre profesor si elev ideea de conexiune, dedicare…magie. Da, putem vorbi despre magie in conextul zilelor noastre in care copiii sfideaza profesorii, iar acestia din urma sunt prea obositi sa repete lucruri care altadata le faceau placere. Dar, slava Domnului, exista si exceptii…

“Mi-am petrecut intreaga viata fie la scoala, fie in drum spre scoala, fie vorbind despre ce se intampla in scoala. Ambii mei parinti au fost educatori, bunicii din partea mamei erau educatori, iar de mai bine de 40 de ani si eu fac acelasi lucru. Asa ca in timpul acestei perioade am avut sansa de a privi reforma educationala din mai multe perspective. Cateva dintre aceste reforme au fost bune. Insa altele nu au fost atat de bune. Si intelegem de ce copiii renunta la scoala. Si stim de ce copiii nu invata. Este vorba fie despre saracie, despre o participare scazuta la cursuri sau despre influenta negativa a colegilor. Intelegem de ce. Dar unul dintre lucrurile despre care nu discutam sau despre care rar discutam consta in valoarea si importanta conexiunii dintre relatiile umane.

James Comer sustine ca invatarea semnificativa nu apare fara prezenta unei relatii semnificative. George Washinton Carver este de parere ca orice tip de invatare consta in intelegerea relatiilor.

Toti din aceasta incapere ati fost afectati de un profesor sau de un adult. Ani de zile, am privit oamenii invatand, am vazut atat ce este mai bun, cat si ce este mai rau.

O colega mi-a spus odata: “Nu sunt platita ca sa-mi placa copiii. Ma platesc ca sa tin o lectie. Copiii ar trebui sa o invete, eu ar trebui sa o predau. Ei trebuie doar sa invete. Caz inchis.”
Ei bine, eu i-am spus: “Stii, copiii nu invata de la oameni pe care nu ii plac.”
(Rasete) (Aplauze)
Ea a raspuns: “E o absurditate ce spui!”
Si i-am spus: “Ei bine, anul tau va fi lung si dificil, draga.”
Nu e nevoie sa mai spunem ca a fost.

Unii oameni considera ca a construi o relatie este ceva intrinsec sau ceva ce nu detii deloc. Cred ca Stephen Covey are cea mai potrivita idee in acest sens. El spune ca este nevoie sa faci anumite gesturi simple, cum ar fi sa fim primii care incearca sa inteleaga parerea opusa a celuilalt. Un exemplu simplu ar fi sa ne cerem scuze. V-ati gandit vreodata la asta? Spuneti-i unui copil ca va pare rau si va fi socat.

Odata, am predat o lectie despre functii trigonometrice. Nu ma pricep foarte bine la matematica, dar ma descurcam. Citind mai multe despre acest subiect in culegerea pentru profesori, am observat ca am predat intreaga lectie total gresit. (Rasete)

Asa ca m-am intors in clasa a doua zi si am spus: “Stiti, copii, trebuie sa-mi cer scuze. Am predat intreaga lectie gresit. Imi pare foarte rau.”

Ei au spus: “Este in regula, doamna Pierson. Ati fost atat de incatat incat v-am lasat sa copntinuati.” (Rasete) (Aplauze).
Am avut clase care erau atat de slabe din punct de vedere academic incat incepeam sa plang. Ma intrebam cum aveam sa duc acest grup de la nivelul la care era la nivelul la care trebuia sa ajunga. Era ingrozitor de greu. De asemenea, cum ridic increderea in sine si implinirea unui copil din punct de vedere scoalar in acealasi timp?

Intr-un an am avut o idee geniala si le-am spus studentilor mei: “Ati fost alesi sa fiti in clasa mea deoarece sunt cea mai buna profesoara si voi sunteti cei mai buni elevi, asa ca am fost pusi impreuna pentru a le arata si celorlalti cum se face o treaba buna.”

Un elev a spus: “Serios?” (Rasete)

Iar eu am raspuns: “Serios. Trebuie sa le aratam si celorlalte clase cum se procedeaza, asa ca atunci cand mergem pe hol, oamenii ne vor observa, deci nu trebuie sa facem zgomot.” Si le-am spus un citat care suna asa: “Eu sunt cineva. Eram cineva atunci cand am venit. Voi fi un cineva mai bun atunci cand voi pleca. Sunt plina de resurse si puternica. Merit educatia pe care o primesc aici. Am lucruri de facut, oameni pe care sa-i impresionez si locuri pe care sa le vizitez.” Iar raspunul lor a fost: “DA!” Daca o repetati in nenumarate randuri, va deveni o parte din voi.
(Aplauze)

Odata, le-am dat elevilor un test care consta in 20 de intrebari. Un elev a gresit 18 intrebari. I-am pus nota 4 si o fata zambitoare, iar el m-a intrebat:

“Doamna Pierson, acesta este un 4?”
Si eu am raspuns: “Da.”
M-a intrebat din nou: “Atunci de ce ati pus o fata zambitoare?”
“Pentru ca esti pe drumul cel bun. Ai scris 2 raspunsuri corecte. Nu le-ai gresit pe toate”, i-am raspuns. “Iar cand privesti foaia, nu simti ca data viitoare te vei stradui mai mult?”
A raspuns: “Ba da, pot face mai mult de-atat.”

Vedeti, cand spunem “-18”, nu mai simtim pamantul sub picioare. Dar atunci cand spunem “+2”, parca situatia nu mai este asa neagra.

Ani de zile am privit-o pe mama mea cum facea vizite copiilor la ora pranzului, cumpara pieptene si perii, unt de arahide si biscuiti pe care ii punea in biroul ei pentru copiii care aveau nevoie, cateva sapunuri pentru copiii care nu miroseau chiar bine. Stiti, este greu sa le predai unor copii care au un miros neplacut, iar ceilalti copii pot fi de-a dreptul rautaciosi. Dar ea pastra in biroul ei toate aceste lucruri pentru a le oferi la momentul potrivit, iar cativa dintre acesti copii au venit la ea, la multa vreme dupa ce s-a pensionat si i-au spus: “Stiti, doamna Walker, ati facut o diferenta in viata mea. M-ati ajutat ca si pentru mine lucrurile sa fie bine. M-ati facut sa ma simt cineva cand stiam inca de la inceput ca nu sunt. Si as vrea doar sa vedeti ce am devenit.”

Iar cand mama mea a murit acum 2 ani la varsta de 92 de ani, erau atat de multi elevi inca din prima sa generatie incat am inceput sa plang si nu pentru ca murise, ci pentru ca a lasat in urma o mostenire relationala care nu va disparea niciodata.

Putem face ceva pentru a avea mai multe astfel de relatii? Absolut. Va vor placea toti copiii vostri? Cu siguranta, nu. Si stiti bine ca cei mai duri copii nu vor fi niciodata absenti. (Rasete). Niciodata. Nu ii veti placea, insa cei duri apar cu un motiv. Este conexiunea. Este relatia. Si chiar daca nu ii veti placea, cheia este ca ei sa nu stie niciodata. Asa ca profesorii devin mari actori si mari actrite, venind la lucru cand nu simtim nevoia, ascultand o politica fara sens, dar predam oricum. Pentru ca asta facem noi.

A preda si a invata ar trebui sa ne aduca bucurie. Cat de puternica ar fi lumea noastra daca am avea copii care nu s-ar teme sa isi asume riscuri, carora nu le-ar fi teama sa gandeasca si care ar avea cate un campion? Orice copil are nevoie de un campion, de un adult care nu ar renunta niciodata la el, care intelege puterea conexiunii si insista ca ei sa isi atinga cel mai mare potential.

Este acest job unul dificil. Fiti siguri ca da. Dar nu este imposibil. Putem face asta. Suntem dascali. Ne-am nascut ca sa facem o diferenta.

Va multumesc foarte mult.
(Aplauze).”

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.