[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

despre dorinte pierdute si regasite
despre dorinte pierdute si regasite

In momentul in care ati regasit un obiect vechi pe care poate ati crezut ca l-ati pierdut, v-a deranjat vreoadata faptul ca era prafuit? Stratul acela gros de praf v-a determinat sa nu va mai imbratisati jucaria preferata din copilarie? Pe mine, nu.

V-am adresat aceasta intrebare pentru a ne indemna sa controbaim printre dorintele trecutului si pentru a vedea pur si simplu ce am lasat in urma pe cararea vietii numita dezvoltare personala. In astfel de momente, consider ca cel mai frumos si cel mai satisfacator raspuns este acela al actiunii.

Mai jos, voi scrie ce am gasit eu in urma straturilor de praf. Voi scrie care sunt dorintele mele neindeplinite, dar la care nu am renuntat si in a caror viata cred cu tarie.

Imi doresc:

1.Sa scriu o carte fara sa ma gandesc daca o va citi cineva vreodata.
2.Sa vizitez un oras nou pe luna.
3. Sa-mi fac un tatuaj.
4. Sa citesc tot ce n-am reusit pana acum de Antoine de Saint-Exupery si de Oscar Wilde.
5. Sa invat mai bine franceza.
6. Sa invat sa inot.
7. Sa-mi pictez o iedera pe peretele din dormitor.
8. Sa calatoresc cu parintii mei.
9. Sa invat sa cant la vioara.
10. Sa fac un proiect in care sa aduc lauda omului.

Stiu ca ceea ce am scris aici despre dorinte este foarte personal, insa va invit pe toti sa fim personali pentru a ajunge cu adevarat la noi insine.Va dau leapsa dorintelor deocamdata neindeplinite si va invit sa faceti la fel. Haideti sa cotrobaim printre visurile copilariei, printre momentele in care doar rosteam dorinta noastra si deja eram siguri ca se va indeplini. Haideti sa aruncam papadiile dorintelor in aer si sa-i dam voie visului nostru sa-si indeplineasca menirea, acela de a fi indeplinit.

Dati anuntul acesta printre prietenii vostri. Spuneti-le ca v-ati pierdut dorintele si rugati-i sa va ajute sa le regasiti. Ce carte ati lasat din mana? Ce oras nu ati vizitat? Ce privire ati lasat in urma si ati dori sa o imbratisati? La un moment dat, sufletul isi va simti chemarea…

Andreea

[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

4 COMENTARII

  1. ..pe calea dezvoltarii personale esti autentic, deobicei, cand, tocmai ca nu lasi in trecut dorinte peste care se asterne praful.ca inseamna ca nu ne dezvoltam ci ne dresam personal.ne obligam sa credem in termeni de now and then.daca imi lipseste ceva imi iau/fac pur si simplu.in afara unei rochii roz de lana, crosetata de o colega de munca a mamei, de camasa de noapte mica cu litere si un capotel facut de bunica, nu am tinut sa pastrez nimic din copilarie.nu imi place sa ma leg de trecut si intotdeauna mi-am dorit sa fiu mare.Nu as mai vrea vreodata sa trec prin experienta dintilor in crestere, a scoaterii dintilor de lapte cu sfoara legata de clanta usii, experienta neputintei de a actiona ca un adult atunci cand mi-am dortit asta.Daca ma intreba cineva ce vreau sa ma fac (mica fiind) ziceam ca vreau sa ma fac mare.Sculatul de dimineata, la h 6 am!! pt clasa 1, si zapaceala si tembelismul unor colegi care alergau haotic prin clasa fara dram/pic de maturitate interioara ma faceau sa imi spun in mine “am doar 7 ani jumate!”.stiam ca mare fiind, voi experimenta lucruri ft interesante, de o mare putere, iubiri si pasiuni, experiente, pe care le aveam ca un germene, in mine, in faza incipienta.Imi doream sa fiu mare, si varsta de 18 ani, era viza mea cu care imi amenintam mama ca voi pleca in lume.si asa a fost…
    cand s-a terminat liceul, a fost bun terminat, nu mi-am dorit sa il reaiau, sau sa mai lungesc experienta si mi se parea copilaresc sa vad ca in jur toti colegii aproape si-ar fii dorit sa mai ramana copii/liceeni.Cu riscul trecerii anilor, a vietii, cu riscul pierderii pentru totdeauna a oamenilor dragi din jurul meu..nu m-as intoarce in trecut.A fost frumos si atat!
    Cand am crescut, toata imeaginea mea creata despre viata nu m-a dezamagit, a fost si e implinitor, trait la maximum, cu rele si bune..m-am aruncat cu ochii inchisi de multe ori in tumult si nu de putine ori am iesit cu vanatai, dar tot nu m-as intoarce in copilarie. Uite ce putere avem acum ca suntem mari!Uite cate lucruri traim, cate universuri vedem, ce miracol.MI-as dorii intr-adevar sa pot sa vad acest miracol cu 100 de ochi, asa cum spunea Rummi.Intr-adevar asta mi-as dori, pentru ca mai e loc si mai pot sa cuprind iubire si explozie.M-as putea dilata si mai mult.Experienta clase 1-a, a fost neinteresanta, nu imi aduc aminte decat ca nu mi-a placut si ca o simteam de prisos. O tampenie sa pui cifre in capul unei pagini cu exercitii de matematica, lucru care insemna ca ai dat un extemporal.
    Aveam lucruri mai interesante de imaginat, ma gandeam ca o sa descopar viata fara moarte, si cu siguranta ca in ciuda faptului ca toti oamenii mor, gandeam ca eu voi gasi un remediu de vesnicie pt ca eu una ma simteam ca eram de mult prin Univers..la emisiuni de tv despre razboaiele mondiale ma intrebam unde eram eu in acea perioada si ce faceam pt ca stiam ca existam si atunci.
    Pentru cativa ani de viata in plus sa repet capul spart,julituri in genunchi, bastonase, despartirea de tata, de bunica, si sa fiu doar un copil? nu, multumesc.Eu sunt pentru crestere:).
    Daca mi-as dorii ceva cu adevarat, acel lucru ar fii ca oamenii sa fie fericiti chiar daca este grea calea lor, sa fie recuperati si nu judecati, mi-as dorii sa ma upgradez ca un calculator cu versiuni de programe de perceptie din ce in ce mai avansate, a.i. sa vad in jur si in mine asa cum vede Dumnezeu.Nu imi e suficienta copilaria, desi din ea vin, cum nu este suficient nimic din ce este in afara si nu si inauntru.
    si mi-as mai dorii ca cei care nu mai sunt langa mine sa existe totusi cu adevarat undeva (sa nu fie doar teorii) sa stiu ca au la indemana ajutorul necesar ca sa fie fericiti si sa il foloseasca si mi-as mai dorii sa stie ca eu nu i-am uitat si ca sper ca in drumul meu sa ii mai vad o data.

    • Nicoleta, ai spus parca din sufletul meu toate astea…. si ma consideram cel putin ciudata pt ca nu-mi spun nimic intalnirile cu fostii colegi, ca nu tresare nimic in mine la gandul copilariei, adolescentei, maturitatii… de parca ar fi fost un serial, cu mai multe episoade, pe care n-as mai vrea sa le revad pentru pur si simplul fapt ca au trecut si ca vreau sa privesc inainte, nu inapoi! Dde fapt, nici macar inainte, ci in “acum”!
      Caci cati dintre noi putem spune ca gandim, simtim, actionam, deci traim in “acum”?

  2. De ce va timp rascolesc prin jurnalul copilarie si nu mi-a fost mirarea sa descopar ca de pe la vreo 14 ani sufletul meu era plin de dorinte. Incepand cu trecera corijentei la fizica,apoi licenta, apoi barbatul brunet inalt si tot asa. Nu mi-au placut niciodata materiile reale iar matematica, fizica si chimia le-am urat mereu.
    Cu timpul inaintand in timp am gasit in fiecare caiet alte si alte dorinte. O analiza a timpul din prisma dorintele m-a adus la concluzia sa cred ca dorintele cresc o data cu noi. Nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca constient le-am trecut in caiet si el s-au indeplinit. Sunt exact in acelasi punct sa le adun pe toate la pe foaie pe ani si sa vad ce s-a indeplinit si ce nu. Ideea e ca dorintele se infiripa acolo undeva in suflet si noi nu le constientizam, dar ele se realizeaza. Probabil cele pe care nu le-am ajutat sa le realizam sunt cele la care nu ne-am gandit foarte mult.
    Filmul WISH LIST – o fata care desi bolnava de cancer reuseste ca pana in punctul final al vietii sa i se indeplineasca toate dorintele. E trist filmul, dar e frumos. Puterea de a depasi momentul final si de a-si indeplini dorintele.
    Poate in momentul cand scriem dorinta pe hartie ea este auzita de cineva sau ceva, iar in momentul cand se indeplineste noi ne bucuram doar, dar nu realizam neaparat, decat cumva peste timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here