cand soarele apune
“Undeva in Bucuresti. Ploua si este frig, un frig care-ti patrunde pana la os. Oameni grabiti, mult prea grabiti pentru a se opri sa se uite la ei insisi, pentru a vedea dincolo de stropii de ploaie, care cad grei a plumb si tot cad si nu se mai opresc. Frig. Umezeala. Pasesc grabita, nu stiu incotro ma indrept, sunt ganditoare. Un caine isi face loc printre masinile fumegande, este speriat si priveste cu teama in jurul lui. Soarele da sa se retraga.
În aer pluteste amintirea cuiva si miroase a mar verde crud. Imi ridic privirea catre cer. Vreau ca ploaia sa-mi umezeasca fruntea calda. Cateva picaturi rebele mi se opresc repezite pe frunte si apoi cad pe asfaltul gri si batatorit de prea multi pasi.
Paltonul greu imi este atins de o frunza palida, chircita ce s-a lipit de mine. O tin stransa la piept, ca pe ceva drag de care nu vreau sa ma despart si deodata ma cuprinde o caldura placuta, si-mi aduc aminte cum undeva intr-un parc pe o bancuta, intr-o seara doi indragostiti se tineau de mana, se priveau si se sarutau. Cum ochii ei se pierdeau in privirea lui si cum poate pentru o jumatate de ora timpul a stat in loc, lasand frunzele tinere sa se joace in inimile lor.
Undeva, pe cerul greu, o raza de soare timida isi croieste drum, deloc grabita printre norii imbufnati…reuseste sa strapunga negrul apasator…incetul cu incetul mai apare inca o raza de soare. Inca o frunza cade…mult mai vesela ca prima…nici ea nu vrea sa plece din palma mea, se aseaza langa cealalta si se privesc, pana ajung sa se lipeasca una de alta. Le privesc fericita, imi aduc aminte de joaca celor doi tineri timizi, cu suflete arzand a iubire, de vise uitate si regasite, de dorinţe ascunse devenite realitate, de bine si rau…de fiecare om cu bune si rele.
Soarele apune dupa o ploaie grea… ridic privirea catre mingea de foc si spun: ”Maine ai sa rasari din nou”.
Uita-te in jurul tau unde esti chiar acum, acasa, la birou, pe strada si pune-ti intrebarea: Care sunt lucrurile fara care n-as putea trai daca ar disparea brusc? Ce-mi apartine? Ce accept? Ce simt si ce vreau? Si cand toate intrebarile isi vor primi raspunsuri sincere, cu siguranta soarele va aparea din nou pe cerul propriu.
Ne lasam soarele sa apuna atat de des incat uitam ca, de fapt, pentru a putea apune, mai intai rasare.“
A.M., utilizator Aimee.ro
