libris.ro

Un prieten m-a intrebat aseara care este formula functionala de succes pentru un grup de indivizi cu un scop comun. Si primul lucru care mi-a venit in minte este cuvintul distanta.

Distanta care iti asigura confortul sau mai degraba igiena emotionala atit de trebuincioasa in angrenarea de grup. Distanta care atunci cind inseamna diferentiere iti aduce complementaritate si iti rezolva acoperirea unei arii intinse de priceperi, inclinatii si  – de ce nu – talente.

Distanta care nu sufoca, pentru ca alaturarea la grup nu inseamna fuziune si iti lasa libere zone vaste ale personalitatii. Distanta care  face ca fiecare dintre mebrii grupului sa vada ceva diferit in insusi obiectivul comun. Ceva diferit, asortat in mod unic cu prioritatile, interesele si modul de expresie al sinelui.

Adica atunci cind unul tinteste prestigiul muncii bine facute, altul se concentreaza pe valoarea pecuniara, si cel de-al treilea vede posibilitatea de a invata ceva nou.

Distanta nu inseamna singuratate, ci acceptarea diferentelor. Distanta nu inseamna lipsa de interes si investitie emotionala, dar pune atit interesul cit si investitia emotionala in locul cuvenit.

Distanta care nu inseamna egoism, ci protectia trasaturilor individuale, care rotunjeste spatiul necesar cresterii si dezvoltarii eului.

Distanta care nu inseamna agenda ascunsa, sau false aderente la valorile de grup, insa asigura dreptul la a-ti asuma partile care te caracterizeaza si iti sint utile din obiectivul desemnat drept comun.

Acum – lista pe dos.

Am vazut oameni care se identifica cu grupul si nu am incredere in ei, pentru ca fie nu realizeaza gestul autolimitativ si ponosul asupra individualitatii, fie se hranesc simbiotic si pervers din energia celorlalti, arogandu-si valori in care nu cred si reusite la care nu au contribuit.

Am vazut oameni care se autopedepsesc prin munca si care ii urasc pe cei care stabilesc limitele angrenarii si isi dozeaza efortul.

Am vazut si oameni pe care delicatetea ii impiedica sa se protejeze de egoisti si exploatatori emotionali. Am vazut si oameni al caror simt exacerbat al onoarei ii impiedica sa puna punct unor contracte sociale paguboase pentru ei.

Am vazut oameni care nu inteleg ca si ei insisi sint raspunzatori pentru calitatea vietii si a trairilor personale si atunci isi petrec viata lamentindu-se ca sint abuzati, subapreciati sau exploatati.

Am vazut oameni care au nevoie de clasificari, etichete si caprareli ca sa poata functiona. Si carora li se face frica daca viata se incapatineaza sa nu intre in patratelele desenate de-acasa.

Am vazut oameni care nu percep natura temporara si tranzitorie a oricarei asocieri. Si care nu inteleg ca schimbarea grupului sau schimbarea obiectivelor grupului sint nu doar firesti, dar si necesare unei evolutii reale. Oameni care se agata cu incapatinare de valori batute in cuie si profile umane depasite.

Ceea ce stiu cu siguranta este ca tot ceea ce nu se schimba, nu evolueaza si nu creste, moare. Capacitatea de a te reinventa in fiecare clipa este capacitatea de a te mentine in viata si, mai ales, garantia cresterii personale.

A creste inseamna a pune distanta intre tine cel de azi si eul tau de anul trecut, precum si a sesiza distanta intre tine si celalalt, fara ca asta sa iti perturbe in vreun fel valoarea si drumul personal.

Articol scris de Aurelia Dinu

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here