de ce trebuie sa-i ascultam pe cei mici
Psihologie practica / Comunicare

De ce trebuie sa-i ascultam pe copii?

de ce trebuie sa-i ascultam pe copii

de ce trebuie sa-i ascultam pe copii


Pentru ca, dincolo de orgoliul nostru de a crede ca stim ce e mai bine pentru ei si ca stim mai multe, in general, viziunea lor despre lume si viata are prospetimea si cutezanta pe care un om matur le-a uitat demult.

Filmuletul de mai jos prezinta discursul unui copil de 12 ani si demonstreaza din plin acest lucru:

“Vreau sa incep cu o intrebare: cand vi s-a spus ultima data ca sunteti copilarosi? Pentru copii ca mine, a fi numit copilaros este o situatie frecventa. De cate ori emitem pretentii irationale, dam dovada de comportament iresponsabil, sau dam orice alt semn ca suntem cetateni americani obisnuiti suntem etichetati drept copilarosi, ceea ce ma deranjeaza cu adevarat.

Pana la urma, uitati-va la urmatoarele evenimente: imperialismul si colonizarea, razboaiele mondiale, George W. Bush. Intrebati-va: Cine sunt responsabili? Adultii. Pe de alta parte, ce au facut copiii? Anne Frank a impresionat milioane de oameni cu puternica ei poveste despre Holocaust, Ruby Bridges a contribuit la sfarsitul segregarii in Statele Unite si, cel mai recent, Charlie Simpson a contribuit la strangerea a 120.000 lire pentru Haiti, pe bicicleta sa micuta.

Deci, precum vedeti in aceste exemple: varsta nu are nimic de-a face. Trasaturile pe care le implica cuvantul “copilaros” sunt atat de des intalnite la adulti incat ar trebui sa eliminam acest cuvant discriminatoriu din critica comportamentelor asociate cu iresponsabilitatea si gandirea irationala.

Si pana la urma, cine poate spune ca anumite tipuri de gandire irationala nu sunt exact ceea ce ii trebuie lumii? Poate ca ati avut planuri marete, dar v-ati oprit singuri, gandind: Asta e imposibil sau asta costa prea mult, sau nu voi beneficia eu din asta. De bine de rau, noi copiii nu ne impiedicam la fel de mult cand vine vorba de a gasi motive pentru a nu face ceva.

Copiii pot fi plini de nazuinte care inspira si de gandire plina de speranta, ca dorinta mea ca nimeni sa nu fie infometat sau utopia de a avea totul gratuit. Cati dintre dumneavoastra inca visati in acest fel si credeti ca e posibil? Cateodata, cunoscand istoria si greselile din trecut ale idealurilor utopice, pentru ca stiti ca daca totul ar fi gratuit, stocurile de hrana s-ar epuiza, hrana ar deveni o raritate si asta ar duce la haos.

Pe de alta parte, noi copiii inca visam la perfectiune. Iar asta e un lucru bun, pentru ca pentru a realiza ceva trebuie sa visezi intai despre asta. In multe privinte, curajul nostru de a ne imagina ajuta la largirea limitelor posibilului.

De exemplu, muzeul Sticlei din Tahoma, Washington, statul in care locuiesc, are un program numit “Copiii proiecteaza sticla”, iar copiii deseneaza propriile lor idei de obiecte de arta. Artistul muzeului a spus ca au primit unele din cele mai bune idei prin intermediul programului pentru ca copiii nu se gandesc la limitari, la cat de greu poate fi sticla suflata in forma. Ei pur si simplu cauta idei bune.

Acum, daca va ganditi la sticla, poate va ganditi la coloratele creatii Chihuly sau poate la vazele italienesti, dar copiii ii provoaca pe artistii sticlei sa mearga dincolo de asta pe taramul serpilor tristi din dragoste si ai baietilor din sunca, ce viseaza la carne. Intelepciunea noastra inerenta nu trebuie sa fie stiinta cunoscatorului.

Copiii invata deja multe de la adulti, iar noi avem multe de impartasit. Cred ca adultii ar trebui sa incepe sa invete de la copii. Eu tin majoritatea discursurilor in fata unui public academic, profesori si elevi, si imi place aceasta analogie. Nu ar trebui sa fie doar un profesor in fata clasei, spunandu-le elevilor sa faca una sau alta. Elevii ar trebui sa-si invete profesorii.

Invatarea dintre adulti si copii ar trebui sa fie reciproca. Realitatea, din pacate, e putin diferita, si are de-a face cu increderea sau cu lipsa acesteia
. Acum, daca nu ai incredere in cineva, bineinteles ca ii aplici niste restrictii. Daca ma indoiesc de abilitatea surorii mele mai mari de a plati cei 10% dobanda pe care i-am stabilit pentru ultimul ei imprumut, nu am sa-i mai dau posibilitatea de a lua bani de la mine pana cand nu plateste. E o poveste adevarata, apropos.

Acum, adultii pare ca au o atitudine prevalent restrictiva fata de copii de la fiecare “nu face aia”, “nu face asta” din manualele scolare, pana la restrictii privind folosirea internetului la scoala.

Dupa cum indica istoria, guvernarile devin opresive atunci cand se tem ca pierd controlul. Si, desi adultii nu sunt probabil la nivelul regimurilor totalitare, copiii nu au nimic sau foarte putin de spus in stabilirea regulilor, cand atitudinea ar trebui sa fie reciproca, insemnand ca adultii ar trebui sa invete si sa ia in calcul dorintele populatiei mai tinere.

Acum, mai rea decat restrictiile e subestimarea abilitatilor copiilor de catre adulti. Noua ne plac provocarile, dar cand asteptarile sunt modeste, credeti-ma, ne vom limita la ele. Parintii mei nu au avut in niciun caz asteptari modeste de la mine si sora mea. Nu ne-au spus sa ne facem doctori sau avocati sau ceva de genul asta dar tata ne-a citit despre Aristotel si despre pionierii in lupta cu microbii pe cand multi copii auzeau “Catelus cu parul cret”. Si noi am auzit asta, dar “Pionieri in lupta cu microbii e mult mai buna.

Mi-a placut sa scriu de la varsta de 4 ani, iar la 6 ani mama mi-a cumparat laptop cu Microsoft Word. Multumesc, Bill Gates si multumesc, mama! Am scris mai mult de 300 de povestiri pe micul laptop si am vrut sa le public. In loc sa ia in ras aceasta erezie ca un copil doreste sa publice, sau sa-mi spuna sa astept pana mai cresc, parintii mei m-au sustinut cu adevarat.

Multi editori n-au fost prea incurajatori. O editura importanta pentru copii a spus ironic ca ei nu lucreaza cu copii. O editura pentru copii nu lucreaza cu copii? Nu stiu, dar indepartati un client important. Asadar, o editura, Action Publishing, a hotarat sa riste si sa aiba incredere in mine si sa asculte ce aveam de spus. Mi-au publicat prima carte “Degete zburatoare”  si de atunci, am vorbit in sute de scoli, catre mii de educatori si in sfarsit astazi, vorbindu-va dumneavoastra. Va multumesc pentru atentia acordata astazi, deoarece pentru a arata ca va pasa cu adevarat, ascultati.

Dar e o problema cu aceasta imagine idealizata a copiilor fiind mai buni ca adultii. Copiii cresc si devin adulti ca dumneavoastra. Sau chiar ca dumneavoastra? Scopul nu este sa transformati copiii in tipul dumneavoastra de adult, ci in adulti mai buni decat dumneavoastra, ceea ce poate fi mai greu tinand seama de calificarile voastre.

Dar modul in care are loc progresul este datorita a noi generatii care cresc si se dezvolta mai bine decat cele anterioare. Din acest motiv nu mai suntem in Evul Mediu.

Indiferent de locul de viata, este imperativ sa creati oportunitati de dezvoltare personala si nu numai pentru copii, pentru ca ei sa creasca si sa va uimeasca.

Adulti si colegi TED, aveti nevoie sa ascultati si sa invatati de la copii, sa aveti incredere si sa asteptati mai mult de la noi.

Trebuie sa ne ascultati astazi, pentru ca noi suntem liderii de maine, ceea ce inseamna ca vom avea grija de voi, cand voi veti fi batrani si senili. Glumeam. Serios, noi suntem generatia urmatoare, cei care vom duce lumea inainte.

Si, in cazul in care considerati ca asta nu va priveste, amintiti-va ca clonarea este posibila si ca implica trecerea prin copilarie din nou, iar in cazul acesta veti vrea sa fiti ascultati, exact ca generatia mea. Acum, lumea are nevoie de oportunitati pentru lideri noi si idei noi. Copiilor trebuie sa li se dea ocazia sa conduca si sa aiba succes. Sunteti gata sa acceptati provocarea? Pentru ca problemele lumii nu ar trebui sa transmise mai departe. Multumesc.”

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.