cum sa-i ajutam pe copii prin intermediul povestilor
Psihologie practica / Comunicare

Cum sa-i ajutam pe copii prin intermediul povestilor

cum sa-i ajutam pe copii prin intermediul povestilor

cum sa-i ajutam pe copii prin intermediul povestilor


Adesea copiii stiu, in interiorul lor, de ce anume au nevoie.

Ei nu au nevoie sa o auda spusa cu voce tare, ci isi doresc ca asta sa vina din propria lor constientizare. Povestile trebuie spuse in asa fel incat copilul sa fie conectat cu iubire la propria lui experienta de constientizare, ca si cum este vorba de ceva verificat si in care poate avea incredere.

A spune povesti in acest fel ii poate ajuta pe copii sa depaseasca dificultatile.

  • Udatul patului

Pentru parinti constituie intotdeauna o problema cand copiii, care acum sunt deja mari, uda patul.

Ceea ce ii poate ajuta pe acest copii este sa le spui povesti in care sa incluzi niste scene suplimentare. Aceste scene ofera solutii la o problema cu tema similara, cum ar fi repararea unui jgheab sau opritul unui robinet.

Pe masura ce Scufita Rosie se apropie de casa bunicii si vrea sa intre, observa ca prin jgheab se scurge apa. Ea isi spune in sinea ea: “mai bine as repara intai asta.” Asa ca aduce o scara si niste smoala din sopron, se urca si repara fisura din jgheab astfel incat intrarea in casa bunicii sa nu fie plina de umezeala. Apoi intra in casa sa-si vada bunica.

Iata inca una: unul din cei sapte pitici vine la Alba ca Zapada sa-i spuna ca ploaia a patruns prin acoperis si cand s-a trezit de dimineata, patul era imbibat de apa. Alba ca Zapada i-a raspuns: “Voi rezolva imediat acest lucru.” Asa ca, in timp ce piticii erau plecati la lucru, ea se suie pe acoperis, vede ca este vorba doar de o tigla pusa stramb, o asaza cum trebuie si se da jos. Seara, cand piticul vine acasa, este atat de obosit incat uita sa intrebe de acoperis. Iar dimineata uita din nou pentru ca totul este acum in regula.

Un copil stie, in cele din urma, ca isi uda patul. Nu are nevoie sa i se spuna. Si stie, de asemenea, ca nu ar trebui sa faca asta. Nu are nevoie sa i se spuna nici asta.

Daca parintii i-ar fi dat sfaturi sau ar fi numit problema, copilul s-ar fi simtit lezat. Si, daca copilul ar fi urmat sfatul direct al parintilor, castigul ar fi fost in ceea ce priveste stima lor de sine, dar copilul ar fi pierdut. Prin respingerea sfatului, copilul isi protejeaza stima de sine. El trebuie sa faca ceva diferit tocmai pentru ca a primit un sfat, pentru a-si proteja demnitatea.

Demnitatea este unul dintre cele mai importante lucruri pentru noi toti, inclusiv pentru copii. Numai atunci cand simte ca sfatul i-a fost dat cu o iubire profunda, copilul este capabil sa-l accepte. Si iubirea profunda este aratata prin transmiterea blanda a unui mesaj de incredere.

  • Constipatia

Copiilor care sufera de constipatie li se poate spune o poveste despre o geanta care se gaureste si prin care cad toate lucrurile din ea. De exemplu: un pitic cara un sac plin de nisip. Este teribil de greu si ar fi foarte bucuros daca ar putea sa scape de el. Apoi, din intamplare, il agata de creanga rupta a unui copac. Asta face o gaura in sac si nisipul se scurge in jos. Piticul rasufla atunci usurat.

  • Un copil care face pe el

O poveste similara poate ajuta in cazul opus, in care un copil face pe el.

De exemplu: un al doilea pitic cara cu dificultate un sac care este foarte greu. El se intreaba atunci, in sinea lui; de ce trebuie eu sa car acest sac pentru un timp atat de lung? Asa ca, in mod intentionat, impunge sacul de o crenguta astfel incat continutul lui sa se verse pe jos. El este acum bucuros ca sacul este mai usor si ca nu-l mai apasa. Dar, cand ajunge acasa, mama lui este suparata, pentru ca sacul continea aur pur. Piticul isi spune, in sinea lui: “data viitoare o sa car sacul un pic mai mult, chiar daca mi-e greu.”

Asemenea povesti sunt utile pentru ca furnizeaza imagini ale succesului si solutii in punctul in care nu mai stii ce sa faci. Aceste imagini imobilizeaza propria ta energie.

Mai mult decat atat, copiii au un simt interior foarte clar legat de momentul in care astfel de povesti sunt spuse din motive nepotrivite.

Si mai este ceva de stiut pentru ca aceste povesti sa fie eficiente. Asa cum deja am spus, adevarata problema nu trebuie exprimata in mod deschis, indiferent ca vorbim de udarea patului, constipatie sau pantaloni murdari. Individul pur si simplu spune povestea, lasand tema inchisa in siguranta inauntru.

Povestitorul  trebuie sa aiba incredere ca, singur, copilul va gasi drumul catre calea corecta. Este adesea mult mai bine daca povestea este spusa cu nonsalanta, poate la masa sau chiar poate fi auzita din intamplare, de exemplu mama spune tatalui, astfel incat sa nu fie clar pentru cine este spusa. Sau ati putea incepe: “am auzit odata un tata care ii spunea fiului sau o poveste” si atunci copilul aude povestea nu direct pentru el, ci la a doua mana.

Este de asemenea important sa observati felul in care eficienta povestii depinde de modul in care este spusa. Remarcati diferenta de accent si procesul interior atunci cand spuneti: “Scufita Rosie dorea sa repare jgheabul. S-a dus in sopron…” Sau cand spuneti: “Scufita rosie si-a spus in sinea ei: voi repara asta. Atunci s-a dus in sopron.”

Cand explic ce s-a decis sa faca persoana, de exemplu, daca spun “Hans s-a hotarat azi: o sa-i dau mamei o mana de ajutor” sau “azi ma voi uita mai atent la asta’, atunci copilul poate spune interior afirmatiile din poveste pentru el insusi. Astfel aceste afirmatii functioneaza ca o solutie buna, fara ca cel mic sa se simta pedepsit.

Extras din cartea “Un val, un ocean”, Bert Hellinger, Editura Cartea Daath

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *