Aripile copiilor sunt pentru zbor, nu pentru a le fi taiate

aripile copiilor sunt pentru zbor nu pentru a le fi taiate

Cred cu tarie ca misiunea noastra ca adulti este sa protejam aripile copiilor.

Din nefericire, vad in fiecare zi in mainile adultilor de pe strada si din jurul meu, nenumarate perechi de foarfeci cu care taie aripile copiilor. Cum fac asta? Perpetuand la nesfarsit metode de a nu comunica cu ei, de a nu le sustine dezvoltarea personala, de a le rani sufletele si a le nesocoti sentimentele.

Iata cateva exemple de “foarfeci” extrem de ascutite prin care oamenii mari reusesc adesea sa taie aripile celor mici:

Negarea si respingerea a ceea ce traieste un copil:

“Dar nu, nu e nimic.”
“Nu mai exagera atat, nu s-a intamplat nimic.Ti s-a parut.”
“Ai spus asta pentru a parea interesant, tot timpul te plangi…”

Credinta ca perceptia noastra sau ceea ce spunem noi este valabil si pentru copil:

“Daca iti spun ca asa s-a intamplat.”
“Stiu eu ce simti, nu are rost sa ascunzi acest lucru.”
“Eu daca spun asa, atunci asa e.”

Interogarea copilului, prin intruziunea in intimitatea lui:

“Nu ai nimic de spus astazi?”
“Ce ai facut in tot timpul asta?”

A nu asculta, a judeca, a reactiona pe baza emotiilor noastre la evenimentele care i se intampla lui:
“Cum adica, iar ai fost pedepsit! Dar cand o sa incetezi odata sa mai faci prostii? “
“Daca barbatul acela s-a legat de tine este pentru ca tu erai pe strada intr-un moment in care nu ar fi trebuit sa fii acolo!

Centrarea pe ceea ce nu a facut copilul, acordand acestui lucru mai multa importanta decat lucrurilor pe care le-a facut:
“Ai uitat sa cureti cuptorul dupa ce ai facut prajitura.”
“Iar ai uitat sa pui linguritele pentru desert.”

Descalificarea semnelor de iubire si de atentie fata de copil:
“Nu ma atinge, ai pus mana pe cainele care are purici.”
“Daca tu crezi ca am timp de pierdut cu alinturi…”

A ceda pentru a face pace si a-l lasa pe copil sa creada ca dorinta lui este atotputernica:
“Bine, de acord, iti cumpar jucaria aceea, dar e ultima data cand fac asa ceva.!”

Incercarea de a-l face pe copil sa adopte propriile noastre dorinte, lasandu-l sa creada ca dorintele lui sunt nesanatoase:
“Ar trebui mai bine sa canti la pian, la saxofon e ceva vulgar si oricum, nu o sa faci niciodata muzica adevarata cu asa ceva!”

Proiectarea propriilor frici si angoase asupra copiilor:
“O sa ma faci sa mor de frica…”
“Daca o sa ti se intample ceva, ai cautat cu lumanarea acel lucru…”
“Stai jos si fii cuminte, sa nu ti se intample ceva!”

A nu ezita niciodata sa culpabilizam copiii, care trebuie sa se simta responsabili de starea noastra de rau:
“Uite ce nefericita sunt de cand stiu ca nu vei lua examenul de bacalaureat!”

Confuzia dintre sentimente si relatie:
“As vrea sa faci dus acum, ca sa fiu linistita”
“Arata-mi ca ma iubesti si nu o mai enerva pe surioara ta!”

Un subiect de meditatie pana data viitoare: sa ne gandim cate din aceste lucruri le-am gandit si spus copiilor nostri, copiilor din familia noastra sau copiilor cu care am intrat in contact “intamplator”.

Sa le constientizam si sa ne cerem iertare in fata acestor autentici maestri spirituali, pentru ca am incercat, cu voie sau fara, sa le punem sufletele la coltul rusinii si sa le taiem aripile minunate cu care au venit pe Pamant.

Surse: “O viata pentru a vorbi despre noi insine”, Jaques Salome, Editura Ascendent