[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

promisiunea si imposibilitatea indeplinirii ei
promisiunea si imposibilitatea indeplinirii ei

Nu stiu daca promisiunea este facuta pentru a fi incalcata, insa uneori, chiar in momentele in care strangem din dinti pentru a o indeplini, ceva din interiorul sau din exteriorul nostru ne impiedica sa ducem acest pas la bun sfarsit.

Si fara a ne intreba care este planul mai presus de vointa noastra, ne simtim cu usurinta vinovati.

Le promitem bunicilor ca le vom fi alaturi la batranete, iar atunci cand aceasta etapa se apropie, pentru multi dintre noi viata abia incepe si lasam cuvintele sa fie purtate de vant; le promitem prietenilor ca iesim mai des, insa ajungem sa ne intalnim intamplator pe strada deoarece drumurile noastre nu se mai intersecteaza de ceva vreme; le promitem multora ca le vom fi alaturi in momente de boala, insa durerea sau teama ne impiedica sa-i vizitam… dar, vai, ne promitem noua insine atat de multe incat dupa o vreme observam ca tot ce putem enumera sunt regretele.

Iar intrebarea mea balanseaza intre: oare nu ar trebui sa (ne) mai promitem sau oare ar trebui sa analizam ce ne impiedica sa actionam astfel?

Prima intrebare contine imposibilitatea raspunsului in sine deoarece promitem cu usurinta in fata existentei. Poate daca nu ne-am promite o schimbare, nu ar exista impulsul de a actiona in favoarea acesteia. Poate tocmai promisiunea, poate tocmai pumnii stransi in timp ce rostim cuvintele:,,De azi voi spune ceea ce am de spus” sau ,,De aceasta data voi fi alaturi de tine chiar daca nu am mai facut asta in ultima vreme” sunt elementele care ne determina o directie, care ne arata sensul pe care existenta noastra il poate lua.

Pe de alta partea, cea de-a doua intrebare ne indreapta in directii multiple: de ce nu ne tinem promisiunile in drumul de dezvoltare personala pe care il avem de parcurs? Din lene si comoditate, din ignoranta, din cauza faptului ca inca nu am invatat sa spunem ,,Nu”, din invidie, din egoism, din altruism, din lipsa de respect pentru noi sau pentru cei din jurul nostru.

Acestea ar fi exemplele clasice care cu siguranta pot continua. Insa ce se intampla cand a ne tine de cuvant interfereaza cu incalcarea liberului arbitru al celuilalt? Mai are rost in astfel de cazuri sa ne dorim sa ne respectam promisiunile? Mai are rost sa ne dam toata silinta sa realizam un lucru in momentul in care descoperim ca vointa noastra poate fi ghidata sau directionata de altcineva?

Intrebandu-ne acestea, ajungem in acelasi punct in care tot ce putem face este sa lasam lucrurile sa se aseze precum imaginea chipului nostru care incepe sa se limpezeasca dupa ce asteptam sa treaca efectul pietricelei aruncate in lacul care il distorsioneaza.[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here