Orbiti de temerile noastre

orbiti de temerile noastre

“Fiecare dintre noi este orbit de lucrurile de care se teme. Daca ne temem de inaltime, suntem orbi fata de smerenia pe care o aduc perspectivele vaste. Daca ne temem de paianjeni, suntem orbi la splendorile si la pericolul panzei de paianjen. Daca ne este teama de spatiile mici si inchise, suntem orbi la tainele singuratatii neasteptate. Daca ne este teama de patima, suntem orbi la mangaierea unitatii si a unicitatii. Daca ne este teama de schimbare, suntem orbi la belsugul si la diversitatea vietii. Daca ne teama de moarte, suntem orbi fata de misterele necunoscutului. Si din moment ce teama de ceva este ceva pe deplin omenesc, orbirea este inevitabila.”

Suntem orbi la momentul prezent, si pierdem savoarea vietii traite in acum
Suntem orbi la lucrurile mici, si pierdem bucuria lucrurilor mari
Suntem orbi la dovezile de iubire neasteptate, si pierdem legatura de la suflet la suflet cu ceilalti
Suntem orbi la maretia naturii, si pierdem prospetimea vietii
Suntem orbi la oamenii care trec pe langa noi pe strada, si pierdem certitudinea unitatii sufletelor noastre
Suntem orbi la durerea oamenilor, si pierdem sansa de a ne intelege propria durere
Suntem orbi la frumusetea fiecarui pas pe care il putem pasi pe Pamant, si pierdem concretul vietii
Suntem orbi la picaturile de ploaie care ne picura, si pierdem posibilitatea de a ne hidrata sufletul
Suntem orbi la cat luam si cat dam, si pierdem sentimentul echilibrului
Suntem orbi la importanta respiratiei noastre, si pierdem recunostinta esentiala in fata vietii
Suntem orbi la semnele mici, si pierdem raspunsurile mari
Suntem orbi la semnificatia timpului, si pierdem importanta clipelor
Suntem orbi la intelepciunea vietii, si pierdem sansele care ni se deschid, in fiecare moment, spre altceva

Fata de cate lucruri nu suntem orbi in aceasta viata? Poate ca cel mai mult ne temem ca, atunci cand nu ne vom mai teme de acele lucruri, vom fi mult prea fericiti. Vom vedea prea multa lumina in jur. Asa ca ne autosabotam sansa la fericire si ne orbim, inaintand prin viata cu mainile la ochi pentru a nu ne privi in fata temerile.

Si cred ca cea mai dureroasa dintre toate este teama de viata.

Teama de a vedea cat de frumoasa este viata. Teama de a trai cu adevarat aici si acum. Teama ca daca am trai cu adevarat s-ar putea intampla ceva rau. Asa ca devenim, intr-un fel, orbi fata de propria noastra viata. Alergam pe o pista infundata, orbi la frumusetea cursei pe care o parcurgem.

Cum facem ca, din cand in cand, sa ne eliberam de aceasta cursa si sa vedem cu iubire ceea ce este de vazut? Inca nu am un raspuns, insa o sa meditez la urmatorul citat:

“Sa traim cu lucrurile si nu in fata lor, sa nu le mai privim, ci sa ne dam seama ca facem parte din tot ceea ce vedem-aceasta este iubirea care ne duce inapoi la intreg, atunci cand suntem fragmentati.”

Citate extrase din “Cartea trezirii. Sa avem viata pe care o dorim fiind prezenti in viata pe care o avem”, Mark Nepo, editura Adevar Divin