o intrebare le putem avea pe toate
Astazi va voi adresa o intrebare simpla, care decurge atat din experienta personala, cat si din ceea ce observ in fiecare zi.
Poate ca raspunsul ei este inclus sau poate ca ar trebui sa trecem dincolo de limitele personale pentru a gasi acele cuvinte care sa ne indrepte catre alte directii ale drumului nostru de dezvoltare personala.
In ultima vreme, intalnim tot mai des ,,un fenomen”, in special in randul femeilor, ceea ce le poate conferi titlul de superfemei la un moment dat.
Sunt acele femei care se dedica intr-o proportie uriasa locului lor de munca, ramanand adesea peste program. Si tot ele sunt cele care trebuie (a se citi cu majuscule) sa arate bine, sa gateasca pentru familia lor, sa-si surprinda iubitul, sa se autoperfectioneze, sa nu uite zilele de nastere ale celor apropiati, sa raspunda afirmativ cererilor din jurul lor, sa faca sport, sa prinda tramvaiul la timp, iar daca ar putea sa fie in mai multe locuri simultan, ar face-o cu siguranta. Si pe langa toate acestea, sa mai gaseasca un singur, dar pretios moment de liniste.
Si mai am o intrebare: Va regasiti in randurile de mai sus? Eu da. Doar uneori, insa tot ramane cea mai epuizanta alegere posibila, aceea de a incerca sa fii perfect(a). Pentru ca oricat de mult am afirma despre noi insine ca nu suntem perfectioniste, cu siguranta ne incadram in aceasta categorie daca ne lasam tradate de un astfel de comportament.
Ma intreb de ce ne dorim cateodata sa le avem pur si simplu pe toate. Desigur ca motive sunt destule: vrem sa fim apreciati, sa atragem atentia, sa fim cei mai buni… Dar oare de ce nu putem accepta frumusetea celui mai imperfect moment al fiecarei zile? De ce nu putem spune: ,,E de ajuns pentru astazi. Si maine e o zi!”? De ce nu avem curajul sa spunem: ,,Nu pot mai mult! Am nevoie de o pauza.”
O data ce intram in ritmul lui ,,Vreau mai mult”, ne indepartam usor, usor de realizarile pe care le obtinem si de faptul ca viata noastra curge si fara voia noastra.
Absorbiti de ceea ce putem obtine, neglijam rodul muncii noastre de pana acum. Insetati de agitatia competitiei si a autorealizarii, uitam ca de fapt concuram cu noi insine, in niciun caz cu ceilalti. Dornici de a fi placuti, uitam ca doar daca suntem sinceri, zambetul pe care ni-l privim in oglinda este o amprenta pentru lumea din exterior. Incercand sa-i binedispunem pe ceilalti, ne epuizam resursele daca aceasta actiune nu provine din autenticitatea fiintei noastre.
Asadar, raspunsul meu la intrebarea adresata in titlu este: ,,Nu, nu le putem avea pe toate.” Ne putem bucura de frumusete si faima, insa ne poate lipsi linistea. Ne putem cuibari in bratele persoanei iubite in fiecare seara, insa jobul nostru nu este nici de departe cel visat. Ne putem dedica in totalitate celorlalti, dar la fel de bine putem simti ca nu ne apartinem noua insine.
Desigur ca mai am o intrebare: Oare in acest context nu ar trebui sa aflam ce ne dorim cu adevarat? Ne putem dori totul, insa in momentul in care acceptam ca exista ceva anume care ne incanta toate simturile, atunci putem avea cu adevarat Totul. Asadar, va provoc la o discutie cu voi insiva. La o discutie in care sa dati voie tuturor aspectelor personalitatii voastre sa prinda glas. Si chiar daca acel glas este ragusit, strident sau doar cald, sa incercati sa vedeti care este acela care patrunde in inima voastra. Atunci nu veti mai avea nevoie de alte intrebari. Pentru ca neavand totul, veti avea Tot.
