Timpul alocat educarii copilului: rabdare & calitate in parenting

Motto: „Trebuie sa ai multa rabdare, ca sa inveti sa ai rabdare…” – Stanislaw Jerzy Lec

„Trebuie sa dai dovada de multa rabdare, ca sa ajungi la capatul rabdarilor !” … „ Ajuns la capatul rabdarilor, te asteapta un nou inceput… Evident, alte rabdari…” spunea un hatru ganditor al zilelor noastre.

Din nou, vorbim despre principii de baza in parenting.

Atunci cand sunt mici, ei ne cer afectiune si un timp mai mare pe care sa-l petrecem impreuna. Experimentand, copiii invata de la parinti atitudini si comportamente. Cum am mai spus, in alte articole, folosind metafora buretelui, i-am putea asemui unui absorbant fara discernamant si analiza: vad, aplica si-si insusesc rezultatele propriilor experimente, care le valideaza actiunile.

Daca avem timp sa ne jucam, ei vor percepe jocul si disponibilitatea noastra. Daca nu avem timp, ei vor cauta metode ingenioase de a ne atrage atentia, pentru ca se plictisesc si au nevoie de prezenta noastra. Din punctul meu de vedere, copiii nu cer prea mult, decat in momentul in care simt ca nu primesc indeajuns.

Timpul este problema noastra, a adultilor… ca si modalitatea de gestionare a lui. In nici un caz nu reprezinta o problema pentru ei, copiii! Daca reusim sa realizam un program, ei se vor plia pe disponibilitatea noastra ca parinti si vor savura fiecare minut petrecut cu noi. Acest lucru ar trebui spus, discutat si repetat, ca ei sa accepte punctul nostru de vedere. 30 de minute, sau chiar o ora de joaca sunt suficiente pentru cei mici. Important este ca ei sa simta ca putem fi din nou copii, ca si ei. Asa vor intelege ca pret de… atatea minute sunt egalii nostri.

Pe masura ce cresc si intra in colectivitate, la scoala, interesul lor se indreapta catre alti copii de varsta lor si cererea adresata noua, de a petrece timp cu ei, scade. Perioada scolara aduce cu ea provocari noi.

Daca nu au invatat de la noi ca ne putem face timp pentru ei, comunicarea parentala va avea de suferit. Ei au invatat ca ne-ar deranja si atunci se vor departa de noi (protejandu-ne in mod inconstient), dand mai mare importanta grupului de prieteni, unde sigur gasesc intelegere.

Acesta ar fi mecanismul de care trebuie sa tinem cont in parenting, al carui efect il simt cei mai multi dintre parintii cu care discut la cabinet. Ei se plang ca nu sunt auziti atunci cand incearca sa-si sfatuiasca copiii. Daca se mai si repeta, aceste sfaturi ajung sa-i sacaie pe adolescenti si ei aleg sa isi blocheze auzul. Se produce binecunoscutul fenomen: „Pe o ureche le intra si pe cealalta le iese!”… Astfel, isi provoaca parintii, punandu-le rabdarea la incercare… O fac cu o consecventa pe care cei mai multi parinti o considera greu de stavilit.

Din punctul meu de vedere, la varstele preadolescentine si la adolescenta, copiii deja au invatat ca pot comunica in limitele impuse de ei si o schimbare poate avea loc, cu mai mare dificultate si un efort dublu, din partea parintilor. Degeaba le cerem noi, ca adulti, sa se schimbe, ei vor replica ca ar trebui sa ne schimbam noi! Si astfel apare pozitionarea intr-un conflict mocnit, care nu face altceva decat alimenteaza, in loc sa rezolve…

In astfel de situatii as propune o mediere pentru restabilirea limitelor si a rolurilor, cu claritate si acceptate de ambele parti, ca mai apoi parintii sa schimbe ceva in procesul de parenting, in comportamentul personal si in modul de adresare. Acest proces este de mai lunga durata, cere mai mult efort, consecventa si rabdare, din partea parintilor.

A restabili o egalitate in comunicare, intr-o perioada in care adolescentii sunt in cautarea independentei, a increderii in sine, presupune o deviere de la linia fireasca a lucrurilor, din punctul lor de vedere. Ca atare, putini sunt adolescentii care ar fi dispusi sa-si schimbe motivatia, numai cu scopul de a-si intelege parintii. Ei cer sa fie intelesi si acceptati asa cum sunt !

Fermitatea, consecventa si rabdarea sunt, din punctul meu de vedere, cei trei piloni de importanta majora, in educatia copiilor si in parenting.

In ceea ce priveste calitatea timpului petrecut cu copiii as avea doar cateva cuvinte sa spun: ar fi important de retinut ca cei mici apreciaza mult jocul si comunicarea prin desen (imagini). Putem transmite astfel respectul pentru ordine si drepturile altora, intr-un mod placut si amuzant.

Cei mici raspund cu atentie si implicare totala, atunci cand parintii incearca sa se joace alaturi de ei. In schimb, copiii aflati la varsta pre-adolescentina si/sau adolescenta, apreciaza mai mult discutiile, sustinerea si incurajarea lor. Faptul ca le sunt apreciate realizarile si reusitele, ii ajuta sa-si dezvolte increderea in sine.

Atentie deci la modul in care purtati o conversatie: tonul ridicat si criticile, chiar si cele mascate, sunt usor de sesizat si starile reactive pot sa apara cu mare usurinta. Este important sa fim sinceri in aprecieri, iar cand avem motiv sa criticam, ar fi important sa inlocuim imperativul cu conditionalul optativ, in comunicare.

Multumindu-va ca ati avut rabdare sa lecturati integral acest articol, as prefera sa inchei intr-o nota usor amuzanta, cu un alt citat : “Un copil poate invata un adult 3 lucruri : sa fie fericit fara vreun motiv , sa fie mereu ocupat cu ceva si sa stie cum sa ceara din toata puterea ceea ce isi doreste.” – Paulo Coehlo

P.S. „Daca ai rabdare, vei vedea ca tot ce ai scris se va rescrie…!”

Silvia Souca
mediator & life-coach M-V
psiholog-psihoterapeut
website : www.psihobv.ro