Meniul
Motto: „Petrecem primele 12 luni cu copiii nostri pentru a-i invata sa merga si sa vorbeasca, iar urmatoarele 12 luni spunandu-le sa stea jos si sa taca.” – Phyllis Diller
– Ti-am spus, de atatia ori, sa iti scoti din ghiozdan cartile si resturile sandwich-ului! … De ce nu faci acest lucru? intreaba mama suparata…
– Bine… Bine. Am uitat s-o fac! Ce te enervezi asa!?…
Este destul de trist atunci cand te confrunti cu astfel de situatii in propriul cabinet, dar cand ti se intampla acasa, este cu totul altceva…
Sau cu alte cuvinte: “una este sa vezi paiul din ochiul altuia, si alta sa vezi parul din propriul ochi!”. Te ia prin surprindere si te intrebi unde gresesti…
Primul lucru pe care l-am facut, a fost sa identific CUM m-am SIMTIT, atunci cand am primit replica baiatului meu. Ei bine, am fost surprinsa sa vad ca, intr-adevar, eram enervata.
1. la inceput am avut o discutie in care ii oferisem posibilitatea sa aleaga intre a-si desface singur ghiozdanul si refuzul de a o face, prezentandu-i consecintele celor doua actiuni;
2. a ales si o perioada nu au fost probleme, pana cand intr-o zi, grabindu-se sa plece, a uitat, iar reactia mea s-a rezumat la a-i atrage atentia, dar la un mod imperativ: “Vezi ca ai uitat sa-ti desfaci ghiozdanul ! Stii ce urmeaza, nu?”
Am analizat situatia si concluzia a fost una care nu mi-a placut: CRITICA si AMENINTARE din partea mea. Cum a reactionat el? In primul rand mi-a raspuns mult mai greu la intrebarile pe care i le puneam, apoi nu a mai raspuns deloc. Trebuia sa insist ca sa avem, din cand in cand, cateva minute de dialog. Era retras si conversatia noastra se desfasura monosilabic, sau strict la obiect, cand avea nevoie de ceva.
Am realizat ca nu ii convine ceva abia atunci cand mi-a dat replica: “Ce te enervezi asa!?” Desi am fost tentata sa-i raspund, m-am abtinut, totusi, si l-am rugat sa imi explice ce il deranjeaza…Dupa o pauza, in care am avut rabdare sa il privesc, dar sa nu rostesc niciun cuvant, mi-a spus ca nu poate acum, dar cand va fi pregatit imi va comunica.
Este greu sa accepti, ca parinte, ca poti gresi uneori cu copilul tau. Dar si mai greu este sa accepti, ca vina iti apartine, in totalitate.
Sa ne limitam la exemplul prezentat si sa-l analizam:
1. Desi limitele au fost stabilite prin prezentarea situatiei si alegerea facuta de copil/adolescent, adultul a reusit sa strice intelegerea prin critica si amenintare;
2. Copilul s-a retras si tacit a inteles ca adultul face uz de forta, lucru care nu ii convine; nu are informatiile si nici capacitatea de a-si intelege si manifesta emotiile, deci se apara prin replica: “Ce te enervezi asa?”
3. In acest moment avem doua solutii:
In prima situatie nu facem altceva decat “punem paie pe foc” in jocul copii contra parinti, initiind conflictul prin demonstrarea autoritatii parentale cu forta. Astfel se creeaza un raport de neincredere intre noi, ca adulti si copil, care duce la comunicarea de tip copii contra parinti.
Raport care ulterior se dezamorseaza foarte greu, datorita inegalitatii de forte. Si lasa urmari grave asupra sanatatii emotionale a copilului: AFECTEAZA IMAGINEA DE SINE.
In a doua situatie, prin retragerea noastra, lasam deschisa poarta unei comunicari ulterioare. Copilul/adolescentul simte ca nu dorim sa facem uz de forta si ii lasam posibilitatea de a alege cand poate comunica.
Se creeaza, astfel, un RAPORT de INCREDERE care are impact benefic asupra imaginii de sine a lui.
“Prestigiul nostru sufera cel mai mult atunci cand ne sfideaza copiii. Aici putem face marea schimbare. Avem o sansa daca ne preocupa cerintele situatiei si uitam de atacul asupra demnitatii noastre… Cel mai important este sa fii ferm cu privire la ce vei face, nu la ce vrei sa-l faci pe copilul tau sa faca.”
Este important sa avem in vedere care sunt cerintele situatiei, sa le identificam si sa lucram pentru rezolvarea lor, detasandu-ne de dorintele noastre.
Cel mai greu este sa-l faci pe parinte sa recunoasca implicarea lui in lupta de putere cu copilul si in tiparul copii contra parinti. Dupa cum ati vazut in situatia mea: initial m-am enervat, abia apoi realizandu-mi starea, am facut un pas inapoi.
Nu este indicat sa fortam copilul sa faca ceva, ci ar fi nimerit sa il cooptam, sa-l cointeresam sa faca acel lucru! Altfel nu vom putea creste copii COOPERANTI, ci doar SUPUSI. De noi depinde ce alegem si tot de noi depinde sanatatea emotionala a copilului nostru!
Silvia Souca
mediator & life-coach M-V
psiholog-psihoterapeut
website : www.psihobv.ro
Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.
Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.
Echipa care dezvolta acest site va roaga sa nu copiati articole de pe site si sa le publicati la voi pe blog/site/facebook sau in orice alta parte. Daca doriti sa ne ajutati, va rugam sa scrieti articole originale si sa puneti link catre noi, daca ceva din ceea ce scriem v-a inspirat.
