Motto: „Petrecem primele 12 luni cu copiii nostri pentru a-i invata sa merga si sa vorbeasca, iar urmatoarele 12 luni spunandu-le sa stea jos si sa taca.” – Phyllis Diller
– Ti-am spus, de atatia ori, sa iti scoti din ghiozdan cartile si resturile sandwich-ului! … De ce nu faci acest lucru? intreaba mama suparata…
– Bine… Bine. Am uitat s-o fac! Ce te enervezi asa!?…
Ar fi un dialog “copii contra parinti” posibil si destul de des intalnit in familiile noastre…
Este destul de trist atunci cand te confrunti cu astfel de situatii in propriul cabinet, dar cand ti se intampla acasa, este cu totul altceva…
Sau cu alte cuvinte: “una este sa vezi paiul din ochiul altuia, si alta sa vezi parul din propriul ochi!”. Te ia prin surprindere si te intrebi unde gresesti…
Primul lucru pe care l-am facut, a fost sa identific CUM m-am SIMTIT, atunci cand am primit replica baiatului meu. Ei bine, am fost surprinsa sa vad ca, intr-adevar, eram enervata.
Deruland filmul conflictului si al scenariului copii contra parinti, care era pe cale sa se desfasoare, mi-am adus aminte ca:
1. la inceput am avut o discutie in care ii oferisem posibilitatea sa aleaga intre a-si desface singur ghiozdanul si refuzul de a o face, prezentandu-i consecintele celor doua actiuni;
2. a ales si o perioada nu au fost probleme, pana cand intr-o zi, grabindu-se sa plece, a uitat, iar reactia mea s-a rezumat la a-i atrage atentia, dar la un mod imperativ: “Vezi ca ai uitat sa-ti desfaci ghiozdanul ! Stii ce urmeaza, nu?”
Am analizat situatia si concluzia a fost una care nu mi-a placut: CRITICA si AMENINTARE din partea mea. Cum a reactionat el? In primul rand mi-a raspuns mult mai greu la intrebarile pe care i le puneam, apoi nu a mai raspuns deloc. Trebuia sa insist ca sa avem, din cand in cand, cateva minute de dialog. Era retras si conversatia noastra se desfasura monosilabic, sau strict la obiect, cand avea nevoie de ceva.
Am realizat ca nu ii convine ceva abia atunci cand mi-a dat replica: “Ce te enervezi asa!?” Desi am fost tentata sa-i raspund, m-am abtinut, totusi, si l-am rugat sa imi explice ce il deranjeaza…Dupa o pauza, in care am avut rabdare sa il privesc, dar sa nu rostesc niciun cuvant, mi-a spus ca nu poate acum, dar cand va fi pregatit imi va comunica.
Este greu sa accepti, ca parinte, ca poti gresi uneori cu copilul tau. Dar si mai greu este sa accepti, ca vina iti apartine, in totalitate.
Sa ne limitam la exemplul prezentat si sa-l analizam:
1. Desi limitele au fost stabilite prin prezentarea situatiei si alegerea facuta de copil/adolescent, adultul a reusit sa strice intelegerea prin critica si amenintare;
2. Copilul s-a retras si tacit a inteles ca adultul face uz de forta, lucru care nu ii convine; nu are informatiile si nici capacitatea de a-si intelege si manifesta emotiile, deci se apara prin replica: “Ce te enervezi asa?”
3. In acest moment avem doua solutii:
- putem sa continuam dialogul si sa ne enervam, initiind conflictul;
- ne retragem, analizam situatia (ca adulti) si ii oferim posibilitatea de a alege cand poate sa ne comunice ce il deranjeaza.
In prima situatie nu facem altceva decat “punem paie pe foc” in jocul copii contra parinti, initiind conflictul prin demonstrarea autoritatii parentale cu forta. Astfel se creeaza un raport de neincredere intre noi, ca adulti si copil, care duce la comunicarea de tip copii contra parinti.
Raport care ulterior se dezamorseaza foarte greu, datorita inegalitatii de forte. Si lasa urmari grave asupra sanatatii emotionale a copilului: AFECTEAZA IMAGINEA DE SINE.
In a doua situatie, prin retragerea noastra, lasam deschisa poarta unei comunicari ulterioare. Copilul/adolescentul simte ca nu dorim sa facem uz de forta si ii lasam posibilitatea de a alege cand poate comunica.
Se creeaza, astfel, un RAPORT de INCREDERE care are impact benefic asupra imaginii de sine a lui.
“Prestigiul nostru sufera cel mai mult atunci cand ne sfideaza copiii. Aici putem face marea schimbare. Avem o sansa daca ne preocupa cerintele situatiei si uitam de atacul asupra demnitatii noastre… Cel mai important este sa fii ferm cu privire la ce vei face, nu la ce vrei sa-l faci pe copilul tau sa faca.”
Este important sa avem in vedere care sunt cerintele situatiei, sa le identificam si sa lucram pentru rezolvarea lor, detasandu-ne de dorintele noastre.
Cel mai greu este sa-l faci pe parinte sa recunoasca implicarea lui in lupta de putere cu copilul si in tiparul copii contra parinti. Dupa cum ati vazut in situatia mea: initial m-am enervat, abia apoi realizandu-mi starea, am facut un pas inapoi.
Nu este indicat sa fortam copilul sa faca ceva, ci ar fi nimerit sa il cooptam, sa-l cointeresam sa faca acel lucru! Altfel nu vom putea creste copii COOPERANTI, ci doar SUPUSI. De noi depinde ce alegem si tot de noi depinde sanatatea emotionala a copilului nostru!
Silvia Souca
mediator & life-coach M-V
psiholog-psihoterapeut
website : www.psihobv.ro
Draga doamna sistemul de valori al copilului sufera transformari si modificari raportat la mediul in care traieste si isi desfasoara activitatea zilnica. In primii ani de viata teoretic este cu parintii sai si predominat mama, de la care invata si fata de care isi manifesta personalitatea. Si mama invata sa fie mamica si tanarul sa isi impuna starile si nevoile cat si sa isi manifeste personalitatea si importanta in cadrul familiei. Copilul isi formeaza caracterul si valorile cat si comportamentul dupa parintele care este cel mai respectat sau cel care isi impune prin atitudinea lui vointa fata de ceilalti membrii ai familiei. Copilul invata de mic ce respecta familia – banii, moda, orgoliile, aparentele, imaginea, trivialitatea, mastile si manipularea de orice fel. Ce manifesta parintele sau cel care il educa va manifesta si el. Daca parintele nu ii ofera timp din viata sa propriului copil, dar la schimb crede ca ii ofera alte persoane, bunuri care au valoare de intrebuintare sau valoare in bani….copilul va stii ca orice se vinde si se cumpara inclusiv atentia parintelui. Apoi asta va aplica si in societatea in care relationeaza fie ea gradinita, scoala, liceu, anturaje, facultate si viitorul loc de munca. Ce cultiva constient sau inconstient parintele asta va avea….de restul se ocupa societatea asa cum se manifesta zilnic. Cat timp parintele nu se respecta pe sine, propria familie asumandu-si raspunderi si comportamente stabile, armonioase, practice, utile de comunicare, intrajutorare, participare la actiuni comune gospodaresti si educationale recreative…..de masura si cunoasterea valorilor comportamentale fata de toate generatiile si fata de toate elementele naturii si de mediu…..tanarul va creste precum iedera…in toate partile pana la autosufocare. Hormonii si egoul sunt cei mai rai sfetnici….dar care aparent dau cel mai bine satisfactii personale de moment – care se platesc ulterior scump, uneori chiar cu viata. Se spune ca ce informatie cultivi , aceea se va manifesta si exemplele care ne inconjoara despre succesul personal sunt cele din media care de fapt promoveaza non valorile umane si comportamentale, tocmai pentru a manipula si indobitocii. Chiar nu avem nevoie ca fiinte umane la atatea operatii estetice, la atatea consumuri excesive si distrugeri naturale de mediu pentru bunuri de care ne plictisim si le aruncam dupa a luna… sunt consumuri excesive si orice in detrimentul masurii si echilibrului. Cotele de transformare a produselor naturale in gunoi sunt alarmante pentru acesta planeta, mai alarmante chiar decat aparenta cresterea numarului populatiei. Totul consum excesiv pentru banii – element care nu are nici o valoare pentru viata altor specii dar care distruge si corupe structural fiinta umana. Si mai este ceva, toate absolut, toate speciile de pe pamant sunt sanatoase de cand se nasc si pana pleca avand sistem imunitar si de adaptare propriu – doar oamenii sunt excesiv de bolnavi de la nastere si asa sunt dependenti toata viata de pastile si hrana chimizata care doar imbolnaveste mintea si trupul. Extrabonus in natura nu exista religii dar exista viata si nici o alta specie nu a stricat echilibrul biologic spre extincutie a altor specii cum a facut omul excesiv distrugandu-si propriul mediu de viata. Deci… cine de la cine are de invatat normele de convietuire pe acesta planeta ? Toate fiintele se nasc cu sistem imunitar propriu si stiu sa convietuiasca cu propria specie cat si cu celelate…. oamenii….in cursa lor aberanta de dominare au incalcat si incalca toate legile vietii….daca nu ne educam copii acum in spiritul valorilor adevarate si echilibrul firesc, responsabil fata de propria specie si fata de celelalte riscam….sa …ramana bunuri fara oameni……. deci autoeducare continua si studiul celorlalte forme de viata …cred ca sunt cele mai importante lectii de viata pe care trebuie sa le dam copiilor nostrii. Si atunci toate vor veni de la sine firesc – precum la toate celelalte fiinte cu care impartim acesta planeta si care au acelesi obiceiuri neschimbate de mii si mii de ani si traiesc plenar si le manifesta. Stiinta si tehnologia nu sunt arme de distrugere in masa…dar trist asa actioneaza acum. Ceea ce ar trebui acum sa ne invete sa relationam si mai mai ales sa ne responsabilizam fata de faptele nostre zilnice indiferent de varsta pe care o avem. Animalele manifesta responsabilitate si nu consuma mai mult sau abuziv fara a lasa ceva in schimb in refacerea si continuitatea vietii – ecosistemele autosustinandu-se in cicluri complete. Astfel nu va mai exista conflicte intre generatii asa cum nici in natura nu exista.. doar continuitate fireasca. Cautam sa cunoastem spatiul extratrestru cand leganul civilizatiei umane este terestru…??? Daca aici nu stim sa convietuim… in alta parte….. in alte conditii …. ??? Daca aici avem proba distrugerii si incompetentei si a iresponsabilitatii…in alta parte …vom face altceva …??? Cu respect.