…sau cum am putea sa intelegem mai bine motivatia ascunsa care determina comportamentul nedorit (de parinti) sau a unei tulburari de comportament a copilului?
Motto : “Copiii mici nu te lasa sa dormi, cei mari nu te lasa sa respiri.” – este un proverb rusesc despre parinti si copii.
Saptamana trecuta primesc la cabinet, vizita unei mamici impreuna cu fetita ei de 6 ani. Femeia, vizibil jenata, incerca sa dezbrace copilul curios, usor agitat si sa se aseze pe canapea.
– De ce nu poti sa stai un pic, atunci cand iti deschei paltonul? Stii ca ma enerveaza cand te agiti asa, nu ?!
Le urmaream cu mare interes, asteptand deznodamantul dialogului. Domnisoara se uita cu mare curiozitate la jucariile etalate, nedand nici un fel de importanta cuvintelor mamei, ca si cum ar fi fost singura in camera.
Mama era din ce in ce mai nervoasa si neputincioasa, explodand in momentul in care fetita, dupa ce si-a fixat privira asupra unei jucarii, a zbughit-o, inhatand motanul pufos.
– Iti plac pisicile ? am intrebat-o pe un ton linistit, zambind. Pe mine ma cheama Silvia! Pe tine cum te cheama?
Si-a intors ochii mari si mi-a raspuns atenta, gata sa inceapa un dialog despre animalele ei preferate. Astfel am inceput sa discutam si timp de cateva minute a vorbit intr-una despre ce-i place sau nu-i place.
Mama era vizibil impresionata de turuiala copilului si dupa ce s-a mai linistit un pic, mi-a spus cateva vorbe legate de motivul vizitei la cabinet.
De cele mai multe ori, presati fiind de problemele cotidiene, nu avem timp si nici interes, pentru a ne pune intrebarea: CUM MA SIMT EU ca parinte, atunci cand copilul ma pune intr-o SITUATIE PROVOCATOARE de tip copii contra parinti?
In exemplul de mai sus, evident, mama era iritata ca fetita nu o asculta, fiind interesata de altceva. In astfel de situatii de genul copii contra parinti, ar fi indicat, ca parintele sa inteleaga ca enervandu-se nu face altceva dacat sa intareasca un comportament inconstient al copilului, acela de a cere ATENTIE.
Daca ridicam tonul, lasandu-ne cuprinsi de nervozitate, nu facem altceva decat sa ii alimentam tulburarea de comportament si sa ii transmitem copilului, ca atentia noastra a fost captata si motivul copilului, desigur inconstient, a fost validat.
“De vreme ce copilul este o fiinta sociala, cea mai puternica MOTIVATIE a lui este dorinta de A APARTINE. Securitatea sau lipsa acesteia depind de sentimentele lui de apartenenta in interiorul grupului. Aceasta este cerinta lui de baza. Tot ce face are ca scop gasirea unui loc pentru el. Inca de bebelus el este foarte ocupat in a gasi metode de a fi o parte a grupului lui familial. Din observatiile si din succesul lui, trage concluzii. Nu sunt formulate in cuvinte, dar suna cam asa: Aha, in felul asta pot sa apartin ! El a ales metoda prin care spera ca isi va atinge scopul de baza.
Metoda devine scopul imediat si formeaza baza comportamentului sau, cu alte cuvinte MOTIVUL sau. Dorinta de a apartine este scopul lui, in timp ce metoda pe care a gasit-o, pentru a-si atinge scopul de baza, devine scopul imediat. Astfel, putem spune: comportamentul lui este orientat catre scop… Inainte de a discuta despre metode sau scopuri gresite…trebuie sa intelegem cate ceva despre nevoile complete ale copilului, observatiile lui, mediul lui, pozitia lui in familie. ” (dr.Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti, Ed.IPPA, Bucuresti, 2011,pag.12).
Sa nu subestimam niciodata capacitatea de observatie a copilului! Este modalitatea lui de a invata: prin INCERCARE si EROARE. Din experienta personala, si nu numai, as putea afirma cu tarie ca cei mai buni observatori sunt copiii ! Ei observa tot ce se intampla in jurul lor, invata sa se adapteze si cum sa gestioneze mediul interior si pe cel exterior…
“Zestrea lui ereditatra reprezinta mediul sau interior. Isi petrece mare parte a primului an de viata, experimen-tand si invatand cum sa se descurce cu corpul sau… In timp ce copilul invata sa coopereze cu mediul interior, el intra in contact si cu mediul exterior.” (dr.Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti, Ed.IPPA, Bucuresti, 2011,pag.15)
La finalul acestei scurte treceri in revista a motivelor care pot genera tulburari de comportament ale copiilor de tip copii contra parinti, as enumera, tot pe scurt cei trei factori care pot influenta dezvoltarea armonioasa, sau deficitara a personalitatii copilului, factori care provin de mediul exterior:
1. Atmosfera familiei – copil mic fiind, el observa si experimenteaza ceea ce vede in familie ; comportamentul tatalui si al mamei (sau persoanele care cresc copilul), fiind cele definitorii ; el este ca un burete care absoarbe, fara sa discearna daca este bine sau rau. Atentionarile de tipul : Nu este bine…sau nu este frumos, nu-l ajuta pentru ca neavand un sistem de valori definit, nu are cu ce sa compare. Asfel, pentru el, atitudinile parintilor si relatiile dintre ei, il ajuta sa experimenteze si sa invete atitudini si comportamente, care la varsta adulta formeaza un set de comportamente de baza.
2. Constelatia familiei – in fiecare familie, prin prezenta sau absenta fratilor sau a surorilor, se creeaza relatii, care formeaza si structureaza personalitatile viitorilor adulti. Personalitatea parintilor, a membrilor familiei extinse (bunici, unchi, matusi,etc) este importanta in adoptarea atitudinilor si comportamentelor copiilor. Extrem de importanta este pozitia copilului in familie: copil unic, prim nascut, al doilea sau al treilea nascut. Pot sa apara sentimente de DETRONARE, COMPETITIE…care pot sa determine emotii distructive si sa defavorizeze dezvoltarea emotionala armonioasa a copilului, ca si raspunsul sau comportamental.
3. Metodele de educare – in acest caz diversitatea este mare si depinde, in mare masura de personalitatile parintilor si tipul de temperament al copilului. Dupa cum am mentionat intr-un articol anterior, mi-este dificil sa trag concluzii cu titlu de afirmatie universal valabila, data fiind diversitatea mare a variabilelor care influenteaza acest proces.
Nu uitati : “Daca vrem sa ajutam un copil sa-si schimbe directia (comportamentul), trebuie sa intelegem ce il face sa se miste !” (dr.Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti, Ed.IPPA, Bucuresti, 2011,pag.11)
Cum putem face acest lucru ? Incercand sa descoperim adevaratul motiv care sta la baza comportamentului nedorit al copilului sau a tulburarii lui de comportament. Iata si un material video din care putem afla mai multe:
Doriana Silvia Souca
Psihoterapeut adlerian & life-coach parental
