Daca tot v-am obisnuit cu o serie de lectii de dezvoltare personala, in cele ce urmeaza va vom impartasi propriile experiente legate de furie si asteptam sa le aflam si pe ale voastre.

In ultima perioada, ne-am obisnuit cu gandul ca furia nu trebuie reprimata. Zis si facut. Exista o serie de tehnici care incurajeaza exprimarea libera si directa a furiei. Lovim perne, alergam in jurul blocului, efectuam meditatii dinamice si lista poate fi completata de fiecare in parte. Pe de alta parte, insa, un studiu realizat in New York numit “Sa lasam furia sa izbucneasca – un sfat incorect” contesta exprimarea libera a furiei, aducand o serie de contraargumente la cele mai sus exprimate.

Cercetatorii arata ca un comportament de tipul “Sa lovim pernele pentru a ne linisti” are la baza ignoranta, nicidecum detasarea. Daca vom continua sa practicam lovirea pernei in fiecare zi, furia ne va fi alimentata prin repetitie. Faptul ca vom fi obositi la sfarsitul acestui act ne poate da senzatia de eliberare, insa studiul arata ca in cazul in care cineva vine si ne enerveaza in urma acestei practici, vom fi mult mai furiosi decat inainte.

Si iata-ne aflati din nou in fata unei contradictii. Oare cum este indicat sa actionam astfel incat sa nu-l ranim pe celalalt, dar sa fim sinceri cu noi insine si sa exprimam ceea ce ne deranjeaza in acelasi timp? Oare putem da glas adevarului propriu sperand totodata ca vom fi intelesi? Oare le putem spune parintilor in cel mai asertiv mod cu putinta “Multumesc ca mi-ai fost alaturi, dar acum am nevoie sa-mi dai drumul pentru a-mi continua viata?” sau putem afirma in fata prietenilor, fara a izbucni, ca avem mai multa nevoie de noi insine in aceasta perioada?

Cumva, consider ca inainte de toate ar trebui sa ne asumam furia. Sa recunoastem in fata noastra ca suntem furiosi, ca in astfel de clipe nu mai avem ochii limpezi si zambetul larg, ci din contra fata si sufletul nostru se incrunta la rostirea fiecarui cuvant. Si poate ar mai trebui sa ne asumam si faptul ca furia poate fi insotita de o serie de alte emotii negative pe care nu ar trebui sa le neglijam.

Dupa ce acest pas este acceptat, cred ca la fel de importante sunt respiratia si reactia noastra fata de ceea ce ni se intampla. Respiratia ne ajuta sa revenim in prezent si sa ne calmam macar pentru moment actele de furie carora le-am putea da nastere. Poate ca acest simplu exercitiu ne poate oferi o cu totul alta perspectiva asupra situatiei inainte de a da drumul seriei de izbucniri care poate aparea.

Multa vreme am considerat ca manifestarea furiei nu este altceva decat exprimarea unei slabiciuni si ca un om furios este inainte de toate un om slab. Dincolo de orice etichetare, prezentul pare sa prinda un alt contur, acceptarea si manifestarea furiei devenind atribute ale unui om intreg.

Poate ca adesea uitam faptul ca un act de furie urmeaza intotdeauna unei neacceptari, asa ca inainte de a distruge in cuvinte imaginea celui din fata noastra, mai bine ne-am intreba: Ce nu accept in aceasta situatie incat ajung sa ma las dominat de furie? Ce parte din corpul meu reactioneaza la vorbele sau faptele celui din fata mea care ma enerveaza?

Este important sa constientizam ca raspunsul se intoarce intotdeauna la noi insine, iar in momentul in care vom reusi sa fim sinceri, cu siguranta vom suferi mai putin. Asadar, pastram deschisa lectia de astazi, adresandu-va intrebarea:

Ce eveniment/persoana v-a stranit o furie de controlat si cum ati reactionat in fata acesteia?

3 COMENTARII

  1. subiectul acesta e pt mine:)
    la mine furia apare ca neacceptare, exact cum ai spus si tu si mai nou, apare cand nu sunt pe faza (=in stare) sa dau un raspuns sincer, un NU integru sau un DA integru.ma infurii mai mult pe incapacitatea mea de a nu da un raspuns “asteptat” decat ma intereseaza ca cineva se simte jignit de raspunsul meu.Cand dau raspunsurile oneste le dau fara rautate a.i. eu, mie personal, nu mai am ce sa imi reprosez din acel moment.Adica, cine ar prefera sa fie mintit?! eu una nu.
    ca sa imi inteleg furia merg la radacina, la neacceptare si ma uit la ea ca la un prieten, imi dau seama ca nu am ce sa fac in exact acel moment si deobicei urmeaza perioada de “doliu” apoi trece.Mi-o accept..cand pot.Dar lucrez mult preventiv si asta ajuta ft. ft. tare.Sunt multe momente in care acum nu mai reactionez ca inainte.
    Daca am porni de la ideea ca furia nu este “normala” am rata vindecarea.Este ft normala, insa ce ar fii daca am descoperii o varianta mult alchimizata in intelepciune a propriei furii? ar fii superb.Am incetat sa mai duc lupte cu bucati din mine care sunt “rele”, lupta duce la scindare mai mare.Asa ca le spun ca le iubesc si ca le accept exact asa cum sunt si orice furie este o bucatica din mine si toata filozofia spirituala recomanda unitatea.
    Furia este energia mea minunata prost directionata care a inteles prost un mesaj, iar eu am datoria sa ii clarific acest lucru si sa o maturizez.Reprima-ti furia si o sa incepi sa crezi ca esti alesul lui Dumnezeu (sau ca vorbesti cu ingerii), sau alte prosti care se aduna pe dedesupt atunci cand nu iti acepti furia ca firesc.Furia indeamna la practica continua, iata ce bucurie este in spatele ei.
    Iisus insusi a avut momentul de furie din templu..”In duminica Floriilor, Iisus intrase in templu furios. In furtuna maniei Lui, “a rasturnat mesele schimbatorilor de bani si scaunele celor ce vindeau porumbei” si i-a dat pe toti afara, spunandu-le “Scris este: Casa Mea, casa de rugaciune se va chema; dar voi ati facut-o pestera de talhari”. Predicand apoi miilor de israeliti adunati sa auda cuvantul Domnului, Iisus le-a zis parabola smochinului neroditor.”
    ..problema cea mai dureroasa nu este furia ci complacerea in stagnare.este cel mai trist lucru cu putinta sa cresti/maturizezi/imbatranesti prostindu-te cu trecerea anilor si apoi sa mori ..cel mai groaznic lucru.Poate ca daca nu ai furie nu ai puterea de lucru de care ai nevoie ca sa cresti.Orice mare transformare a pornit candva de la o furie..de la o neacceptare.
    asta cu lovirea pernelor e doar o varianta de urgenta cand omul e deja patologic, altfel, in timp, nu mai da roade.

    si mai simt ca in spatele furiei este multa iubire, dar dupa ce plangi si ramai ca un cer senin.

  2. E f. interesanta aceasta abordare a furiei careia cei mai multi dintre noi ii cadem prada si de aceea as vrea sa stiu cum sa ma comport cu fiica mea care vine de la liceu furioasa dintr-un motiv sau altul, iar daca ma intalnesc cu ea imediat dupa scoala, isi revarsa asupra mea aceasta furie si, instinctiv, am inceput sa evit aceste intalniri; am insa un sentiment de vinovatie, intrucat imi dau seama ca asa se descarca ea, numai mie imi poate spune nemultumirile, numai ca eu nu stiu cum sa primesc torentele ei de furie, uneori o cert, alteori incerc s-o inteleg, dar sfarsesc mereu prin a ma incarca si eu cu negativitate. Deci, ce ar trebui sa-i spun, s-o incurajez sa se descarce, sau cum s-o fac sa inteleaga practic sa-si accepte furia si s-o transforme?

    • Ideal ar fi sa te detasezi usor, usor de izbucnirile ei prin a intelege ca starile ei nu sunt si starile tale. Daca simti ca te incarci cu negativitate, poate ca ar trebui sa o indemni sa se descarce singura prin a-i explica intr-un mod cat mai asertiv, fara a o certa, ca nu o poti asculta in momente de genul acesta. Astfel, poti vedea daca intervine vreo schimbare. In legatura cu manifestarea furiei, din nou trebuie sa fii atenta la comportamentul ei. Daca vezi ca descarcarea ei este una vulcanica si nu isi revine, ci ramane in continuare furioasa, poate ca ar trebui sa o ajuti sa-si canalizeze energia in alta parte. Miscarea si dansul pot fi cu adevarat de folos in aceste momente deoarece elibereaza tensiunea acumulata. Mult succes!

LĂSAȚI UN MESAJ