revelatii
Un tanar, aflat in permanenta cautare de raspunsuri, si-a luat bicicleta si a pornit la drum cu entuziasm.
Era animat de bucuria explorarii si entuziasmul lui nu cunostea limite.
Pe drum, pasind pe un teren necunoscut, gaseste o carare noua. Nu mai exista semne care sa il ghideze si trebuie sa se bazeze pe ceea ce ii vad ochii si pe ceea ce simt pasii. Acum exista doar intuitia care se transforma in experienta.
Cararea se termina la rau iar el coboara de pe bicicleta. Isi da seama ca, daca vrea sa mearga inainte, trebuie sa lase pe mal tot ce are, sa renunte la siguranta pamantului solid de sub picioare, sa se incredinteze unei forte mai mari si sa-si permita sa fie condus de ea. Aceasta este prima lui revelatie.
Conducand spre casa, isi da seama ca nu stie mare lucru despre viata pentru a-i putea ajuta pe altii, si chiar acel putin pe care il stie nu il poate comunica. Se imagineaza ca fiind un biciclist care il urmeaza pe altul a carui aripa ii scartie. Isi imagineaza cum ii striga: “Hei, iti scartaie aripa bicicletei!” Iar celalalt ii raspunde : ”Nu te aud. Imi scartaie aripa bicicletei.” Atunci el realizeaza: “Nu are deloc nevoie de ajutorul meu.”Aceasta este a doua revelatie.
Putin dupa aceea, se duce la invatatorul sau si primeste urmatorul raspuns: “Cand cineva isi pierde curajul si nu vrea sa mearga mai departe, problema nu este lipsa de cunoastere, ci mai degraba dorinta de siguranta. Un invatator rezista aparentei si iluziei. El isi gaseste centrul si asteapta, asa cum un vas cu panze asteapta sa prinda vantul. Cand cineva vine sa caute ajutor, invatatorul asteapta in acel loc interior unde trebuie sa ajunga si vizitatorul sau. Daca raspunsul apare, apare pentru amandoi, pentru ca amandoi asculta in liniste. A astepta in centrul tau interior inseamna lumina.”
Extras din “Love’s own truths”, Bert Hellinger
