Ganduri (ne)insemnate

Pentru vindecarea României

Nu o să vorbesc despre politică în acest articol pentru că nu asta este misiunea mea. Da, am fost la vot așa cum merg de fiecare dată de la 18 ani. Nu vorbesc despre asta și nu postez pe Facebook că mă duc la vot așa cum nu postez pe Facebook că îmi fac duș în fiecare zi. Atât de firesc mi se pare să merg, de fiecare dată, la vot.

O să vorbesc însă despre trauma colectivă în care ne aflăm și resursele interioare pe care le avem pentru a contribui la vindecarea colectivă a României.

Pentru a vorbi despre vindecarea României e nevoie să ne întoarcem mult în urmă. În momentul în care România a ieșit de pe traseul destinului ei real. În momentul în care România a fost frântă, supusă și a devenit victimă a unor circumstanțe mai mari decât ea. Acel moment merge cu mult în urmă, succesiunea de traume la care România a fost supusă culminând cu momentul în care regimul comunist a început să se instaleze treptat.

Încet încet, României i-a fost smulsă inima din piept. O parte din România a împietrit. Acea parte încă nu și-a revenit complet, după tot acest timp. Acolo se află trauma originară. Partea traumatizată din noi încă nu și-a revenit complet la viață. Anii de umilință, de lipsa libertății de orice fel și-au pus amprenta atât de tare pe România încât încet și fără să ne dăm seama, am adunat furie criminală cât să omorâm cu mâinile goale pe toți cei care vor mai îndrăzni vreodată să ne umilească.

De aici avem cruzimea de a executa cu sânge rece pe oricine are curajul să ne umilească din nou. Și ne justificăm propria deconectare de la sentimentele firești în astfel de situații, prin amintirea umilințelor pe care le-am îndurat.

Fără să ne dăm seama că, făcând asta, deconectându-ne din nou de la inima noastră deja împietrită, devenim persecutorii persecutorilor noștri. Ne identificăm cu ei. Suntem ei. Pentru că da, la un anumit nivel, ne place sau nu, și ei sunt parte din noi. O parte de care ne dezicem. La care nu vrem să ne uităm. Pe care am vrea să o ștergem de pe fața pământului, pentru că nu merite să existe.

Așa că periodic, de ceva timp încoace, avem nevoie la nivel colectiv de o figură pe care să ne vărsăm toată ura, durerea, furia și tot ce am suprimat atâta amar de vreme. După ce ne răcorim, trecem din nou în nepăsare. Din victime devenim persecutori și apoi, din nou, victime. Pentru că oricum nu putem schimba nimic, totul va rămâne la fel – ne șoptește în ureche partea traumatizată din noi. Așa că ne cedăm puterea și abandonăm speranța și credința în ceea ce putem face fiecare, la nivel individual. Apoi, când cineva îndrăznește să profite de invitația pe care i-am acordat-o să ne abuzeze din nou, ne ridicăm și urlăm din nou înspre toate zările. Acuzăm, condamnăm și executăm cu sânge rece. Și tot așa, cercul vicios.

Cum ieșim din cercul vicios?

Înțelegând că trauma colectivă în care s-a aflat România se vindecă în decenii. Că recuperările de suflet colectiv cer timp, blândețe și compasiune. Renunțând la gândirea magică de genul “Aș fi vrut să nu existe pe lume oamenii aștia răi care mi-au distrus viața.” Recuperându-ne puterea pe care o dăm acolo. Recunoscând că probabil, mai avem nevoie de încă o generație ca să ieșim la lumină, dar recunoscând și valoarea pașilor făcuți până acum. Căpătând claritate asupra a ceea ce este de făcut de acum încolo.

Vindecând în noi partea care seamănă cu cei pe care îi urâm. De fiecare dată când mințim, când încercăm să manipulăm, când gândim una și spunem alta, când spunem una și facem alta.

Și nu în ultimul rând, ieșind din nepăsare, la nivel individual. Fiecare acolo unde e, făcând atât cât poate. Niciodată să nu subestimăm puterea pe care o avem, fiecare dintre noi, la nivel mic. Este ceea ce determină întotdeauna, atunci când masa critică este atinsă, schimbarea la nivel mai mare.

Cu încredere în România,
Mihaela Marinaș

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

2 comentarii

  1. VIVIANA MOȘTEANU spune:

    Buna seara!

    Mihaela te felicit pentru acest articol. Esti minunanta! Ai reusit sa imi redai linistea interioara citind aceste cuvinte pline de profunzime care redau foarte exact realitatea actuala a tarii. Iti multumesc cu recunoștință si iti doresc spor in toate!
    Cu drag.

    1. Multumesc, Viviana! Ma bucur ca ai rezonat la cuvintele mele. Te imbratisez!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *