nu stiu unde voi ajunge dar e prea frumos
Ganduri (ne)insemnate

Nu știu unde voi ajunge, dar e prea frumos să mă întorc din drum…

Acestea sunt cuvintele pe care mi le-a scris o cititoare într-unul din comentariile la articolele mele, acum ceva timp. Este unul din cele mai frumoase lucruri auzite în ultimul timp. Și reflectă foarte bine momentul în care suntem acum, la nivel colectiv.

Într-adevăr, la un anumit nivel, nu putem controla nimic din ceea ce se va întâmpla în viitor. În același timp, asta nu înseamnă că suntem neputincioși.
Ci înseamnă că putem co-crea toate experiențele viitoare dintr-un spațiu mai mare decât nevoia minții de a se ține agățată de un rezultat prestabilit.

Pentru că suntem cu adevărat creatori, însă de pe nivelele înalte ale ființei noastre. Pe nivele joase uneori pare că suntem victime ale acelorași tipare și ale acelorași neputințe. Din acest punct, vrem să știm exact rezultatul și capătul drumului pe care pășim, pentru a nu mai fi puși vreodată în situația de a nu avea control și de a fi sfâșiați de situații și energii asupra cărora nu avem control.

Când ne conectăm însă la dimensiunile înalte ale Sinelor noastre și toată energia sufletului nostru începe să se manifeste prin noi, atunci nu mai avem nevoie să exercităm control din subpersonalitățile noastre. Atunci recunoaștem și simțim în fiecare celulă: habar n-avem unde vom ajunge, însă nu avem cum să ajungem vreodată într-un loc greșit. Pentru că atunci când suntem aliniați la nivel mai mare, locul în care vom ajunge va reflecta alinierea noastră la voința divină și la binele nostru mai înalt.

Și atunci putem să ne încredințăm acelei conștiinte mai mari decât noi, care suntem tot noi, dar pe un alt nivel. Un nivel purificat de ego, frică, dorință de control, dorință de a determina lucrurile să se întâmple într-un fel, ca să nu pierdem ceva de care ne agățăm sau ca să nu dăm drumul la ceva fără de care nu ne concepem existența.

Din acel loc, ni se deschide tot necunoscutul în față. Avem tot Universul la picioare, chiar dacă nu știm unde ne vor purta pașii. Este o libertate, o explozie de bucurie și o teroare de necunoscut în același timp. Este frumusețe și frică în același timp. Este viață deplină, întreagă, netrunchiată. Este explorare autentică. Lumină și întuneric. Expansiune și contractare. Conștiința divină.

Și da, o dată ajunși aici, ca pe un tobogan pe care am avut alegerea de a coborî sau nu doar în momentul inițial, nu mai avem cum să ne întoarcem din drum. Și e și prea frumos să ne întoarcem, deși habar n-avem unde vom ajunge…

Cu mulțumiri Roxanei,

Mihaela Marinaș

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *