Ușor de spus, uneori nu atât de ușor de încorporat. Cum să stai în toată lumina și puterea ta, fără să te arunci în atât de ademenitoarea prăpastie în care îi vezi pe cei din jur uneori? Cum poți să-i ajuți pe cei care, dintr-un motiv sau altul, au alunecat, au căzut sau ales să se arunce și să rămâna acolo?

Cum să continui să radiezi lumina ta, stând pe marginea prăpastiei și întinzând mâna spre cei care vor să se agațe și să iasă la lumina care e disponibilă pentru toți?

Cum să continui să radiezi, când cei din jur nu și-au găsit lumina sau au pierdut ultima ei licărire? Cum poți să îi ajuți pe ceilalți, fără să cazi în aceleași subsoluri emoționale în care sunt ei?

Mai ales dacă cei despre care vorbim sunt oameni dragi, atunci acestea sunt printre cele mai grele întrebări pe care ni le putem adresa. Iar răspunsul pentru mine este: să ne trăim viața ca pe un far. Fără să dăm din lumina noastră, ci arătându-le celorlalți calea spre Lumină.

Dar aici se nasc alte întrebări:

Cum să ne trăim viața ca un far, indiferent ce bărci se scufundă în jurul nostru și cât de tulburată este marea? Cum să radiem lumina, ca un far pe o mare învolburată, pentru cei care, în vârtejul luptei lor cu valurile, au ochi și pentru a căuta o licărire de speranță la orizont?

De unde ne găsim puterea să fim far pentru ceilalți? Atunci când în interiorul nostru avem poate aceleași temeri ca toți cei pierduți în valurile vieții, ca toți cei rătăciți în imensitatea mării, ca cei care nu se mai regăsesc nicăieri și alunecă pe fundul prăpastiei?

Și mă gândesc că răspunsul este simplu, deși nu e mereu ușor. Farul își găsește puterea în propria-i menire. În propria putere de a-și revela propria esență celor care au nevoie de o fărâmă de lumină pentru a putea vedea dincolo de propria povară, pentru a-și putea regăsi calea rătăcită, pentru a-și aduce aminte că lumina e acolo întotdeauna, chiar și în întunericul cel mai întunecat.

Și atunci nu doar ești pe cale, ci ai devenit calea. Radiind lumină, natural și firesc, pentru că asta este ceea ce ești, spre cei obosiți de lupta cu calea mereu pierdută, cu direcția mereu deturnată, cu drumul mereu acoperit de întuneric. Spre toți cei care se agață de lumina farului ca de ultima speranță care îi poate duce spre malul Adevărului lor interior. 

A-ți trăi viața ca un far. Radiind lumină, fără să pierzi nimic din puterea luminii tale. Fără să ajuți prea mult decât e cazul, fără să te pierzi pe tine în iluzia că trebuie salvezi pe toată lumea sau să faci mai mult decât să fii. Fii Lumină și lasă-i pe cei din jur să găsească Lumina. Și nu uita că niciun far nu îi poate ajuta pe cei care înaintează cu ochii închiși.

1 COMENTARIU

  1. Uu alt mod delicat de a transmite ca nu poti ajuta o persoana daca aceasta nu-si doreste!… Este o cale dificila de abordat, dar nu imposibil. Ramane un indemn frumos, dar fara solutii, pentru cei ce cauta pragmatismul…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here