Pentru ca intalnesc de foarte multe ori femei carora le este frica de apa si care nu au inca curajul sa invete sa inoate, m-am gandit sa va impartasesc experienta mea.
Nu o sa va predau lectii de inot, insa o sa va povestesc despre declicul care mi s-a intamplat mie intr-o zi, dupa doi ani de incercari in a invata sa inot.
Nu stiu despre altii, insa mie, de cand ma stiu, cand venea vorba de inot, mi se activau toate fricile din lume. Ma crispam si tremuram doar cand imi imaginam c-o sa intru intr-un bazin cu adancimea de 2 m, fara sa am posibilitatea sa pun picioarele jos atunci cand o sa simt ca nu sunt in siguranta. Nu mai zic ce chin a fost pana am reusit sa-mi las capul sub apa fara sa-mi mai fie frica c-o sa mor.
Despre inot nici n-a putut fi vorba pana nu am depasit, incet-incet, in timp, aceste frici, in cateva ore de inot alaturi de alti oameni carora le era la fel de frica. Ne-am incurajat ca nu se poate intampla nimic grav si am inceput sa capatam curajul de a incerca.
Apoi, intr-o zi, in cea de-a doua vara in care ma decisesem sa stau la bazin cat timp e necesar pana cand o sa invat sa inot, in timp ce ma indreptam spre locul suferintelor maxime, mi-au aparut in minte si in suflet cuvintele: “Sunt sustinuta de apa, la fel cum sunt sustinuta de viata.”
Si nu le-am inventat mecanic, ca pe o afirmatie pozitiva, pe care sa o repet dimineata, la pranz si seara. Ci le-am lasat sa tasneasca de undeva din corpul meu, in momentul in care fiecare celula din mine a fost pregatita sa le inteleaga. Aceste cuvinte au aparut dupa multi ani de contorsionari interioare si dupa mult timp in care “a fi sustinuta de viata” era un concept strain sufletului meu.
Pentru ca mult timp am luptat cu viata si am trait in paradigma “trebuie sa fiu puternica, trebuie sa controlez totul, trebuie sa determin eu ca lucrurile sa fie intr-un fel”. Ceea ce faceam insa era ca mergeam contra fluxului natural al vietii. Si-mi era tare greu. Eram obosita. Si-mi era frica. Sentimente care mi se activau de cate ori incercam sa invat sa inot.
Pentru ca daca indrazneam sa ma opresc pentru o singura clipa, intram in panica. Viata nu ar fi stiut sa mearga mai departe fara comenzile mele, fara mintea mea la butonul de comanda, fara ego-ul meu permanent in control. Sau cel putin asa imi imaginam eu.
Pana in acea zi cand am realizat: Lucrurile curg oricum. Viata curge oricum. Iar eu, ca sa fiu in acord cu viata, am nevoie sa invat sa curg cu ea. Am nevoie sa dau voie corpului meu sa invete sa curga. Sa invete ce inseamna letting go. Sa fie. Fara sa vreau sa controlez si sa determin ceva. Cu incredere ca viata ma va sustine, asa cum sustine toate fiintele de pe planeta.
Cu aceasta incredere ancorata in fiecare celula a corpului meu, nu mai este nevoie de jocuri, de chin, de control, de strategii, de manipulare. Tot ce trebuie sa fac este sa curg prin viata, permitandu-mi sa ma simt sustinuta.
Asa incepi sa simti in fiecare celula ca viata este simpla si ca mintea noastra este complicata. Daca esti prezent in corp, in fiecare moment, poti simti o bucurie fara margini. Poti sa fii si sa curgi. In afara blocajelor mintii, poti simti ce inseamna sa te abandonezi in fata vietii si sa te lasi surprins de viata. Asa poti trai viata cu adevarat.
Si pentru ca viata este la fel ca apa, ziua in care am realizat aceste lucruri a fost ziua in care am invatat sa inot.
Chiar este un articol pe care citindu-l îl poți percepe ca atunci când pui cuvintele din el și îndemnul lui în practică cu ajutorul minții. Mulțumesc pentru aerul proaspăt adus înainte de miezului nopții !
Cu mare drag!