cand cazi ridica-te repede
“Cand cazi, ridica-te repede si singur deoarece nu se stie care vor fi intentiile celui care iti va intinde mana pentru a te ajuta sa te ridici.”
Aceasta era una dintre afirmatiile care m-a urmarit in adolescenta si care mi-a revenit brusc in minte in aceasta perioada.
Nu voi incerca sa subliniez cea de-a doua parte a acestei cugetari deoarece nu impartasesc aceasta viziune. Inca nu am ajuns in punctul in care sa consider ca ajutorul oamenilor nu poate fi altfel decat conditionat, in care sa cred ca sprijinul pe care celalalt ti-l ofera are un gand ascuns care va iesi la iveala mai devreme sau mai tarziu.
Acest articol se va concentra doar pe sintagma “Cand cazi, ridica-te repede…”
Si va voi spune imediat de ce am ales sa accentuez acest aspect.
Deoarece, constient sau nu, oamenilor incepe sa le placa sa cada. O data ce au cazut prima data, pot observa o serie de schimbari in jurul lor. Poate ca unii le vor acorda mai multa atentie sau poate altii isi vor arata afectiunea pe care au ascuns-o pana atunci.
Vazand ca ceilalti se orienteaza spre persoana noastra, multi dintre noi vom cadea tot mai des.
Poate chiar vom ajunge sa ne punem piedici singuri doar pentru a striga cuiva ca am cazut. Din cazatura in cazatura, vom ajunge sa ne sapam singuri gropi in care ne va face o deosebita placere sa ne adapostim. Sa ne ascundem de o posibila solutie, de resursele noastre interioare care ne-ar putea oferi rezolvarea, de vointa sau motivatia noastra.
Este cel mai confortabil lucru pe care il putem face!
Din pacate, poate ca la un moment dat vom sapa atat de adanc aceasta groapa incat atunci cand vom privi in sus, vom observa ca ne-am indepartat prea mult de suprafata. Vom incerca sa ne cataram, insa vom aluneca. Vom striga dupa ajutor, insa nu vom fi auziti. Iar in momentul in care vom constientiza ca noi am creat aceasta realitate, va fi deja prea tarziu. Mult prea tarziu…
“Cand cazi, ridica-te repede!”
Chiar daca iti pui intrebari, vei reusi sa le constientizezi raspunsurile si daca stai in picioare. Iar daca vei simti sa te arunci pe jos si sa nu te mai ridici de acolo, ghemuieste-te doar. Iti va fi mult mai usor sa te ridici iar.
Stim cu totii ca uneori pur si simplu tot ce putem face este sa ramanem cu durerea noastra.
Cu suferinta si greutatea pe care aceasta o poarta. Si poate ca doar simtind-o pana in adancul fiintei noastre vom reusi sa gasim o cale de vindecare.
Insa alteori, pentru a nu ne afunda, este necesar sa ne ridicam la suprafata precum copilul care abia invata sa inoate si care trebuie sa iasa la suprafata pentru a respira.
In momentul in care alegem sa ne ridicam repede, nu-i permitem durerii sa-si faca un culcus in sufletul nostru.
Nu-i permitem sa devina musafirul nepoftit pe care nu mai stim cum sa-l mai scoatem din casa. Din contra, dupa ce o vom primi si o vom privi in ochi, dupa ce ii vom raspunde la cele mai indiscrete intrebari si dupa ce ne vom simti stanjeniti de prezenta sa, ii putem arata drumul spre iesire. Ii putem spune ca avem putina treaba. Ceva treaba cu viata noastra…
Voi cat de repede va ridicati atunci cand cadeti?
Cea mai grea lupta o duci cu tine insuti ,dar este cu adevarat cea maifrumoasa victorie !
Adevarat!
Caderile sunt uneori iminente si trebuie sa gasim forta de a ne reveni. Fiecare dintre aceste “prabusiri” ar trebui sa ne faca sa fim mai puternici , sa ne dea o lectie din care sa invatam “ceva”; sa nu mai repetam acea experienta sau sa avem puterea de a trece cu mai multa usurinta peste ea.
Da, este important ca atunci cand cadem sa plecam cu o lectie in momentul in care ne ridicam din acea “groapa”. Altfel, o alta ni se va arata in cale..