photoinsights.ro

Nu știu de unde a venit acest virus și cât timp o să mai fie aici cu noi. Ceea ce este tot mai evident însă este că, deși este din ce în ce mai prezent și ne amenință cu virusarea, în același timp ne obligă să ne devirusăm. De tot ce ne parazita viețile. De toate locurile din noi unde nu eram aliniați. De toate modurile în care fugeam de noi. De felul în care evitam esențialul. De tot ce nu voiam să vedem.

Așa că iată cum suntem obligați să facem ce evitam să facem de mult timp. Să trăim simplu. Să ne devirusăm de complicații. Să ne debarasăm de tot ce am adăugat artificial vieții. Să înțelegem, în sfârșit, ceva atât de simplu: că aerul care ne intră în plămâni este cel mai important lucru. În fiecare zi. Un lucru atât de mic devine atât de mare pentru întreaga planetă, peste noapte. Un lucru atât de simplu de care uitam în fiecare zi, dar care este reminder ale vieții care ne curge prin vene, merită celebrat. Pentru că este mai mare decât toată iluzia pe care munceam pe brânci, în fiecare zi, să o alimentăm.

Iată cum, dintr-o dată, suntem reduși la adevărata proporție a lucrurilor. Iată cum ne dăm seama că am alimentat până acum un sistem de împuternicire și auto-împuternicire fals. Lucrurile mici le-am făcut prea importante iar lucrurile mari le-am făcut să pară insignifiante. Am pompat energie în fals, în artificial, în neautentic, în nealiniere. Acum ne dezumflăm sub povara propriilor iluzii, ca un balon care face poc exact când ajunsese să fie umflat la maxim.

Și de asta ne temem. Și e firesc să ne temem. Natura umană se teme dintotdeauna în fața celor mai mici schimbări, d-apoi în fața unor schimbări globale despre care nu știm în niciun fel unde ne vor duce.

Și ne mai temem pentru că, dintr-o dată, devine evident ceea ce nu am vrut să fie evident. Ne temem pentru că suntem aduși în momentul zero. Momentul adevărului. Știam cu toții că va veni într-o zi, speram doar să mai întârzie puțin. Să mai putem continua să trăim la fel, pentru că nu ne place să ne schimbăm complet. E inconfortabil. Și dureros. Și pentru că trebuie să renunțăm la multe. 

Și ne mai temem pentru că nu ni se mai oferă nicio cale de întoarcere. Singura alegere este să trăim în aliniere, în serviciu, spre binele întregului. 

Toate astea vin cu un preț. Dar, se pare, nu era o altă cale să ne oprim. A trebuit să vină un virus, braț la braț cu moartea, să ne facă ordine în viață. Poate așa ne luăm avânt să respirăm prin toți porii oxigenul fiecărei clipe. Și să ne umplem plămânii cu aerul unei vieți pe care de-abia acum învățăm să o trăim, spre binele nostru și al Planetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here