[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

de ce avem nevoie de maestri spirituali despre asumarea propriei puteri
de ce avem nevoie de maestri spirituali despre asumarea propriei puteri

De ce avem nevoie de maestri spirituali?

Aud foarte des expresia “maestrul meu de…” urmata de numele unui curent spiritual. Eu insami am folosit aceasta expresie de multe ori, cu multa mandrie, si mi-am hranit adesea orgoliul, la inceputurile mele pe acest drum, imaginandu-mi ca altii folosesc aceasta expresie pentru a vorbi despre mine. Ma intreb oare de ce avem nevoie de atatia maestri care sa ne umple vietile si la care sa ne raportam permanent? Oare avem nevoie de cineva pe care sa ne proiectam propria maretie pe care nu o putem accepta? Pentru ca apoi sa avem nevoie de cineva pe care sa ne proiectam umbrele pe care nu ni le revendicam si nu le recunoastem ca fiind ale noastre?

Sau chiar avem nevoie de cineva care sa ne spuna in traficul aglomerat al drumului care duce spre inima noastra cand sa facem la stanga, cand la dreapta si cand sa mergem inainte?

Este un fenomen care ia din ce in ce mai multa amploare, acela de a crede ca putem merge la diferite cursuri de spiritualitate, acolo unde vom gasi un maestru care are raspunsuri la toate intrebarile noastre. Si in acelasi timp retete rapide pentru a accesa practic aceste raspunsuri. Si continuam sa cedam din puterea noastra, asteptand minuni de la maestrul nostru, caruia intre timp i-am construit in suflet o statuie mare, poleita cu aur, in fata careia ne rugam cu inversunare, atunci cand ne e greu in viata reala.

De ce ridicam pe piedestal atat de usor oameni pe care ii consideram mai evoluati decat noi, cu mai multa experienta decat noi, cu mai multa putere si autoritate decat noi? Oare ne place sa construim castele pe nisip? Din acelea frumoase, mari, atragatoare, care dispar cu usurinta la primul val ce vine nemilos peste ele. Da, pentru ca timp de cateva ore din viata putem avea iluzia ca acel castel este cel mai frumos din cate am vazut vreodata.

Cand castelele pe nisip se darama, ceea ce ne ramane de facut este sa reparam si sa stergem de praf busola noastra care stie intotdeauna unde este nordul.

Si care nu crede despre sine ca e dereglata atunci cand nordul nostru nu corespunde cu nordul celorlalti. Daca e nevoie sa inventam un alt nord pentru a ne asuma puterea, eu cred ca e momentul s-o facem. Pentru ca aceasta busola interioara este singurul maestru adevarat pe care il putem cunoaste vreodata.

E singura care ne poate spune de ce suntem nefericiti, care ne poate arata povestile in care suntem prinsi, care ne poate pune fata in fata cu soarele si cu luna din noi, si e singura care ne poate arata drumul. Drumul acela care este atat de potrivit pentru noi, incat atunci cand incepem sa pasim pe el, ni se asterne la picioare, pas cu pas. Busola noastra e singura care stie adevarul nostru. I l-au soptit pasarile, pietrele si frunzele asternute pe drumul care duce spre inima noastra.

Si daca din cand in cand ne pierdem busola, putem sa cerem ajutor cuiva care e disponibil sa ne tina de mana, doar pentru putin timp, pana cand o regasim.

Stiind ca, daca acea persoana nu s-ar fi nimerit sa fie acolo la momentul potrivit pentru noi, am fi gasit cu siguranta sprijin in alta parte. Si stiind ca, intr-un mod tainic si neinteles, noi suntem aceia care facem cel mai mult pentru noi insine, uneori fara sa stim. Fara atasamente fata de persoana care ne-a ajutat, fara a o considera “maestrul meu spiritual”, fara a o coplesi cu prea multe multumiri si cu prea multa lumina proiectata asupra ei. S-ar putea sa nu poata duce atat cat dorim noi sa punem pe umerii ei si sa ne simtim dezamagiti apoi, cu prima ocazie. Pentru ca avem, ca oameni, o tendinta naturala de a ne dori intuneric atunci cand ne dor ochii de prea multa lumina.

[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here