critica si lectia asumarii
Ganduri (ne)insemnate

Critica si lectia asumarii

critica si lectia asumarii

critica si lectia asumarii

De-a lungul vietii mele, am simtit de nenumarate ori ca-mi fuge pamantul de sub picioare atunci cand auzeam cele mai mici cuvinte critice la adresa mea.

Ca si cum toata increderea in mine pe care ma luptam din greu s-o construiesc  se disipa intr-o secunda, atunci cand cineva considera ca e momentul s-o iau de la capat, in munca de Sisif jertfita pe altarul stimei de sine. Si am continuat sa o iau de la capat, pana cand mi-am dat seama ca, atunci cand increderea in sine nu provine dintr-un loc autentic, si este construita artificial, ca un mecanism de aparare aflat vesnic la panda “ca nu cumva sa-mi zica cineva ceva”, este la fel de usor de demolat precum un lego, pe covorul din camera de joaca, atunci cand aveai 5 ani.

Si tot demoland lego-uri in camera de joaca a sufletului meu, mi-am dat seama ca adevarata putere vine din a ne asuma. Totul. Luminile si umbrele, ceea ce mintea noastra considera a fi bun sau rau, corect sau gresit. Toate sunt in noi, manifestate, nemanifestate sau in curs de manifestare.

Gasind zilele trecute cartea lui Byron Katie “Cele o mie de nume ale bucuriei” (aparuta la editura Elena Francisc) si citind urmatorul pasaj, nu m-am putut opri sa ma gandesc la cata dreptate are cand ne demonstreaza cum putem vedea, prin reactia noastra la critica, cata putere personala ne-am asumat pana in acest moment si cat de departe sau de aproape suntem de locul de echilibru din noi insine, in care ne asumam si luminile si umbrele noastre, in egala masura, si pe care nu-l poate demola nimic:

“Am ajuns sa vad ca nu exista nimic de tipul criticii, nu exista decat observatii. Si nu exista nicio observatie care sa nu ma lumineze, daca mintea mea este deschisa spre ea. Ce-ar putea cineva sa-mi spuna, cu care sa nu fiu de acord? Daca cineva spune despre mine ca sunt o persoana ingrozitoare, ma explorez si in doua secunde aflu cand anume in viata am fost o astfel de persoana: cautatul nu-mi ia foarte mult. Iar daca cineva imi spune ca sunt o persoana minunata, pot gasi cu usurinta si fundamente pentru asta. Este vorba de realizarea de sine, nu despre bine sau rau. E vorba despre libertate.

Cand cineva imi spune ca am mintit, de pilda, cercetez in interior sa vad daca are dreptate. Daca nu pot gasi un argument in situatia mentionata, il voi putea gasi cu usurinta in alte situatii, poate chiar cu decenii in urma. Nu spun asta cu voce tare. Dar in interiorul meu, cele doua se imbina. Si atunci pot spune: “Sunt o mincinoasa.Sunt constienta de situatia in care ai dreptate cu privire la mine.” Ne punem de acord, aceasta persoana isi da seama cum eram candva, lucru pe care am inceput sa-l realizez in urma cu douazeci de ani. Ma indragostesc de oameni care sunt furiosi pe mine. E ca in situatia celor aflati pe patul de moarte: nu-i lovim cu picioarele si nu le spunem: Ridica-te! E la fel ca atunci cand cineva e furios si te ataca. E vorba de o fiinta umana confuza. Iar daca eu vad limpede, cum se face ca eu nu l-am putut intelege?In astfel de momente suntem cei mai fericiti, cand ne predam neconditionat.

Daca o observatie critica te raneste, inseamna ca te aperi impotriva acesteia. Corpul tau iti spune foarte clar atunci cand esti ranit sau in defensiva. Daca nu esti atent, sentimentul se amplifica, devenind furie si atac, care ia forma apararii sau justificarii. Nu e vorba ca e bine sau rau; pur si simplu nu este inteligent. Razboiul nu este inteligent. Nu functioneaza.

Daca esti cu adevarat interesat de pacea mintii tale, vei deveni mai constient de prezenta tendintei de aparare impotriva unei observatii critice. Si in cele din urma vei fi fascinat sa gasesti acele piese lipsa din tine pe care cel care te critica ti le arata intr-un mod atat de util, si-l vei ruga sa-ti spuna mai mult, astfel incat sa poti sa te luminezi si mai mult.

Critica este un cadou imens pentru cei care sunt interesati de realizarea de sine. Pentru cei care nu sunt, bun venit in iad! O premisa foarte buna pentru a te afla in razboi cu partenerul tau, cu vecinii tai, cu copiii, cu seful tau. Cand primesti criticile cu bratele deschise, esti tu insuti calea dreapta spre propria libertate, deoarece nu ne poti schimba nici pe noi, nici ce credem noi despre tine. Esti singura ta cale de acces spre un prieten, in fata caruia te pozitionezi ca prieten, chiar si atunci cand el te percepe ca pe un dusman. Si pana cand nu esti apropiat de noi, indiferent cat de rau am gandi despre tine, munca ta spirituala nu e desavarsita.

Dupa ce efectuezi o vreme introspectia, poti asculta orice critica, fara sa te aperi sau sa te justifici, in mod deschis, plin de incantare. Te afli la capatul incercarii de a controla ceea ce nu poate fi niciodata controlat: perceptia altor persoane. Mintea intra in odihna, viata ti se amelioreaza, iar apoi devine buna in totalitate, chiar si in mijlocul aparentelor tulburente.

Cand esti constient de conditia de invatacel, toti oamenii din lume devin invatatorii tai. In absenta actiunii defensive, se instaleaza recunostinta.”

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. Liviu spune:

    Ok, uite o critica. vei ramane mereu asa. in urmas cu 2 ani: “mai ai nevoie de doi ani” Acum: “mai ai nevoie de 2 ani” 2 ani mai tarziu, ai ghicit: “mai ai nevoie de 2 ani” deci e clar ca lucrurile sunt batute in cuie si mereu mai ai nevoie de 2 ani. Punct!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *