O dată cu izolarea impusă din afara noastră prin care am trecut cu toții, fiecare în felul lui, cu grade mai mici sau mai mari de supunere și rebeliune interioară și exterioară, am avut prilejul să observăm ceva cu adevărat interesant.

În toată această perioadă, am avut parte de un mod neașteptat de a măsura cât din ființa noastră am ținut “în izolare” până acum și cât continuăm să facem asta, în moduri subtile. Izolarea fizică a făcut și mai evidente multe alte moduri de izolare pe care le-am practicat până acum. Au ieșit la iveală multe moduri în care trăiam “în izolarea” ființei noastre, cu sau fără izolare fizică.

Au ieșit astfel la lumină în perioada asta toate părțile din noi la care ne refuzăm accesul. Pe care le ținem în izolare unele față de altele. Pentru care încă ne judecăm. Multe aspecte din noi despre care încă credem că nu ar trebui să le mai avem, la cât de mult am lucrat cu noi până acum. O modalitate foarte interesantă de a ne trunchia ființa, în numele evoluției spirituale. Scopul pentru care lucrăm cu noi este să avem acces la din ce în ce mai mult din noi. De ce ne judecăm însă atunci când avem ocazia să vedem mai mult din noi? Cine suntem când judecăm părți din noi? Cine suntem când judecăm părți din ceilalți? Unde am mai văzut asta? Cui aparține judecata, de fapt?

Și de aici, întrebările sunt nelimitate. Toate această perioadă a ridicat foarte multe întrebări care ne pot duce la nivelul următor, dacă avem curajul să ni le adresăm.

În ce domenii ale vieții trăim în “izolare”? 
Ce părți din noi ținem în izolare fața de noi înșine și față de ceilalți? 
Ce este nevăzut, nerecunoscut, neacceptat, neiubit și neîmpărtășit?  
Unde ne doare și nu vedem, unde urlă și nu auzim? 
Cât de izolați suntem față de ființa și esența noastră?
Cât de mult ne izolăm potențialul?
Ce din noi am ținut în izolare înainte de izolare și cât ținem la fel de izolat în perioada asta? 
Cum îți ții în continuare izolată ființa, esența? 
În ce moduri îți izolezi sufletul de el însuși?
Ce izolezi dincolo de mască? 

Și câteva întrebări pentru viitor:
Ce e nevoie să scoatem din “izolare” în interiorul nostru? 
Ce alegere diferită putem face?

Îmi doresc pentru fiecare din noi să găsim puterea de a lăsa să se descătușeze tot ceea ce izolarea din noi a ținut încătușat până acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here