Care sunt culorile tale adevarate?

care sunt culorile tale adevarate

Uneori, ni se pare ca suntem vopsiti precum pionii de sah si ca intreaga noastra lume este acoperita de un val gri, imposibil de colorat vreodata.

Alteori, incepem sa intuim un loc profund, plin de culoare, din interiorul nostru. Cateodata, avem nevoie de cineva care sa ne perceapa in adevaratele noastre culori. Din cand in cand, avem nevoie doar sa ne reamintim singuri ca si atunci cand albul si negrul par sa domine universul nostru, dincolo de prezenta non-culorilor se afla un curcubeu. Apoi, avem nevoia sa atingem griul cel mai gri din sufletul nostru, pentru ca totul in jur sa inceapa sa prinda culoare. Si pentru ca, in viata noastra, sa soseasca timpul rosului, orange-ului, galbenului, verdelui, albastrului, indigoului si violetului. In cele din urma, avem nevoie sa realizam ca este un timp pentru alb, un timp pentru negru, un timp pentru gri si un timp pentru inflorirea curcubeului in viata noastra.

A forta aparitia curcubeului atunci cand avem nevoie sa fim  negru este un refugiu din fata unui aspect care ne apartine si pe care nu vrem sa il vedem. Si nu e o problema, pentru ca si refugiile sunt bune, la momentul potrivit. Ne pot salva viata. Insa nu ne putem petrece intreaga viata intr-un refugiu.

La fel, a ne incapatana sa coloram paginile zilelor noastre cu carioca maro atunci cand e timpul pentru galben stralucitor, este o modalitate de a ne agata de ceva cunoscut, chiar daca dureros, care ne ofera confortul temporar de a nu fi obligati sa privim in fata terifiantul si minunatul necunoscut care ne asteapta cand incepem sa ne bucuram, cu adevarat, de viata pe care o traim.

In acelasi mod, atunci cand vrem sa afisam o culoare falsa, alta decat cea purtata de sufletul nostru in acel moment, de teama ca vecinii nostri ne vor eclipsa cu stralucirea paletei lor coloristice sau pentru a juca un rol, a intretine o imagine, a poza in ceva ce nu suntem in acel moment, nu facem decat sa adancim si mai tare rana sufletului nostru.

Insa a ne forta sa ne traim viata intr-o singura culoare, doar pentru ca asa ne-am obisnuit, este o mutilare mult prea mare a darului pe care l-am primit atunci cand am primit viata. Oricat de frica ne-ar fi sa renuntam la monocromia vietii noastre, intuim cu totii, in adancurile noastre, ca vine un moment in cand e timpul sa ne lasam colorati, precum personajele din cartile copilariei noastre, sa invatam sa coloram, cu riscul de a depasi linia despartitoare intre albul paginii si forma de colorat, sa ne lasam asortati cu nuantele vietii si sa ne gasim culorile potrivite, in momentul potrivit sufletului nostru.

Nu stiu cum este vopsit sufletul tau acum, insa ii poti da voie, pentru prima data, sa se imbrace in culoarea care i se asorteaza cel mai bine in acest moment. Fara a te agata de o anumite nuanta, fara a-ti dori o alta culoare, fara a dori sa faci schimb de culori cu cel de langa tine, onoreaza culoarea sufletului tau. Si fii constient ca, imediat ce vei face asta, ea se va transforma in altceva, poate mai inchis, poate mai deschis, poate mai stralucitor, poate mai mat, poate mai aprins, poate mai tern, insa in mod sigur autentic.

Celor care vor sa descopere adevaratele culori ale sufletului lor, le dedic urmatoarea melodie, al carei refren il voi traduce mai jos:

“Insa eu iti vad adevaratele culori
Stralucind
Iti vad adevaratele culori
Si pentru asta te iubesc.
Asa ca nu-ti fie frica sa-ti arati
Adevaratele culori.
Sunt minunate,
Precum un curcubeu.”