alchimia unui nou inceput aici si acum
Energia acestor zile, urarile daruite din inima, clipele de reflectie – au reprezentat un strop de balsam pentru suflet, o dovada ca ceea ce este mai pur in noi a ramas nealterat, asteptand doar sa se manifeste.
Urmeaza insa revenirea la ceea ce constituie microuniversul nostru: supraaglomerare, negocierea urmatorului deadline cu superiorul, buletinul de stiri in care se prezinta cu emfaza isteria de peste zi. Pe nesimtite, devenim din nou prizonierii propriei existente, in care muzica noastra interioara este amanata din lipsa de timp, suprimata de cotidian sau, in cel mai bun caz, revelata sporadic. Abia la vremea bilantului vom constata ca nu am actionat, ca desi am platit dobanda, timpul cu care am fost creditati nu a fost fructificat.
Fie ne temem de schimbare, fie suntem mereu in asteptarea momentului potrivit sau ne preocupa ecoul pe care l-ar putea genera alegerile noastre. Angrenati in rutina, clipele in care suntem propulsati deasupra banalului sunt din ce in ce mai rare. Lipsim tot mai des de la intalnirea cu visurile noastre si nu de putine ori renuntam la ele fara a le acorda macar o sansa, traind apoi sub spectrul frustrarii. Mai mult, sistemul ne revendica, iar realitatea de zi cu zi penduleaza intre “e prea tarziu” sau “nu este in puterea mea”. Contextul in care ne desfasuram contribuie astfel la perpetuarea unui sofism: acela ca el poarta intreaga vina pentru nazuintele esuate, pentru toate gandurile plamadite din speranta si incredere pe care le-am trimis mai apoi in adancul mintii noastre, pentru copilul din noi – neinfricat si rebel – exilat in camera uitarii. Intrebarile sunt lasate pe mai tarziu, puterea intentiei ramane zagazuita de resemnare si inlocuita cu autolimitarea. Alteori jucam un rol ce nu ne defineste doar pentru a da bine in oglinda sociala.
Ma intreb cum ar fi sa ne imaginam ca ne-am renascut astazi si ne putem modela viata cum dorim? Cum ar fi daca alegerile noastre nu s-ar afla sub influenta lui “asa trebuie” sau “nu pot”? Daca muzica din interior ne-ar dicta fiecare pas, fara a fi bruiata de sfaturile bine intentionate dar venind din alta gama? Daca ne-am asuma responsabilitatea in proiectarea prezentului si am incerca dizolvarea rutinei prin contopirea cu emotia schimbarii?
Va propun sa incercam acest exercitiu in anul care tocmai a inceput. Sa ne descatusam de constrangeri, sa avem curajul de a face primul pas in directia acelui “ceva” care ne face inima sa tresalte, sa abandonam zona de confort pentru a permite manifestarea potentialului infinit din noi, sa ne recreem prezentul asa cum il simtim, departe de tipare. Fie ca ne dorim o slujba in alt domeniu, dar ne este teama de incertitudinea unui nou inceput, fie ca dorim sa ne eliberam de o relatie care ne consuma, dar evitam sa ne redefinim departe de umbra sa sau pur si simplu dorim sa fim noi insine fara a ne teme sa fim etichetati drept neconventionali, este momentul sa scoatem de sub pres tot ceea ce am ignorat de-alungul timpului, sa ne lasam ghidati de muzica interioara, sa contribuim la indeplinirea profetiei: in 2012 sa incetam sa existam. Si sa incepem sa traim cu adevarat.
Tot ceea ce cautam se afla deja in noi: definitia implinirii, intentia, atentia, actiunea, forta de a depasi obstacolele, abilitatea de a ne reajusta in urma unei greseli, exaltarea in fata reusitei. Depinde numai de noi sa ne acordam o sansa.
Asa cum spune un binecunoscut aforism, sa nu uitam ca ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata.
Articol scris de Liliana-Mihaela Mihart, utilizator Damaideparte.ro
