În adâncul sufletului, știm că libertatea vine întotdeauna cu responsabilitate. Și de aceea uneori fugim mâncând pământul de libertate, deși poate că este singurul lucru pe care ni-l dorim cu adevărat. Mai ales atunci când avem un tipar de supra-responsabilizare. Păi dacă eșuez, va fi doar vina mea și atunci ce fac? Cum fac față la atâta vinovăție?
Nu, nu toate lucrurile depind de noi. Uneori lucrurile nu se întâmplă cum vrem noi pentru că sunt la mijloc factori mai mari decât noi. Nu, nu avem responsabilitatea să gestionăm tot Universul. Dar avem responsabilitatea să facem tot ce stă în puterea noastră. Ăsta este darul și prețul libertății.
Să faci tot ce stă în puterea ta, în fiecare moment, apoi să eliberezi atașamentul de un anumit rezultat. Înfricoșător, pentru că nu ne mai putem agăța de control, ci trebuie să stăm în aliniere și încredințare.
Dansul între libertate, responsabilitate, frica de eșec și frica de succes.
Și așa, renunțăm la libertate din teamă de responsabilitate și spunem că ne e frică de eșec sau de succes. Când ne ținem pe loc, nu luăm decizii și nu facem ce simțim să facem din frică, de fapt ne temem de responsabilitatea de a ne lua viața în propriile mâini, de a lua propriile decizii și de a trebui să ne confruntăm cu una din cele două variante: a eșua sau a reuși.
Nu de eșec propriu zis ne temem ci de a avea pe deplin, în mâinile noastre, responsabilitatea propriei vieți. Pentru că asta ne face vulnerabili. În fața faptului că, deși putem încerca cu tot sufletul și toate resursele, în viață nu putem avea niciodată garanția că se va întâmpla cum vrem noi, că lucrurile vor ieși cum dorim.
Și atunci vom fi puși față în față cu maxima vulnerabilitate umană. Cea care spune: “Da, am încercat. Nu, nu a ieșit cum aș fi vrut. Poate că e spre binele meu mai înalt că nu a ieșit, voi vedea. E nevoie însă să îmi asum responsabilitatea faptului că am încercat.” Iar ăsta este cel mai mare curaj pe care o ființă omenească îl poate arăta.
Pe de altă parte, în cazul în care reușim în ceea ce ne-am propus, nu de succes ne e frică, ci de a fi împuterniciți în propria viață. Ne e frică de propria putere. Ce se va întâmpla dacă îmi voi asuma puterea? Cum mi se va schimba viața? Cum mă voi schimba eu? Care va fi efectul asupra celor din jur? Cine voi deveni?
Sunt întrebări cu care e nevoie să stăm în drumul spre propria libertate.
Pentru ce ne e frică să ne asumăm responsabilitatea? Legat de ce spunem că ne e teamă de eșec sau în ce situație ne temem prea mult de propria putere? Acolo e nevoie să acționăm și să ne asumăm responsabilitatea. În ce situație stăm, din lipsa de asumare a responsabilității pentru propria viață?
Unde ne agățăm încă de falsa frică de eșec sau frică de succes?
