iluzii-iluzii-partea-a-IV -a
Probabil ca imi veti da dreptate daca o sa spun ca fiecare om are mai multe masti, pe care le poarta in acord cu evenimentele prin care trece si cu oamenii cu care interactioneaza. Insa astazi as vrea sa scriu cateva cuvinte nu despre mastile pe care le purtam ca sa ne adaptam cat mai bine vietii sociale, ci despre mastile pe care le purtam in relatia cu noi insine.
Ele ascund fie lucruri din trecut care ne dor si spre care ne este greu sa privim, fie lucruri din prezent pe care ne este teama sa le infruntam deschis din acelasi motiv – ca ele ne pot provoca durere. Ca exemple as folosi povestile a doua femei.
Una dintre ele, datorita unei experiente traumatizante legate de un barbat in copilarie, a hotarat sa nu mai ofere increderedea ei nici unui reprezentant al sexului opus, astfel ca la varsta de aproape patruzeci de ani tanjea dupa o familie pe care se simtea incapabila s-o intemeieze.
Cea de a doua, apropiindu-se de aceeasi varsta, cu toate ca isi dorea foarte tare sa fie mamica, amana de mult timp sa mearga la doctor din cauza fricii ca ar putea sa descopere ca nu poate avea copiii.
Alegem mastile ca sa ne protejeze, ca sa ne ajute sa trecem peste durere. Dar… nu cumva rezultatul este o durere si mai mare, aceea ca nu putem trai o viata implinita?
Pihologii sunt obisnuiti cu pacientii care vin la ei nu ca sa se vindece, nu ca sa scape de suferinta printr-o schimbare radicala in viata lor, ci ca sa fie ajutati sa traiasca in mod cat mai confortabil cu mastile pe care si le-au ales.
M-am intalnit si eu in mai multe randuri cu intrebari legate de acest subiect. Chiar daca forma este diferita, esenta este aceeasi: este mai bine cu masti… sau fara? Imi amintesc ca ma aflam intr-un grup cand am fost intrebata:
-Nu-i asa ca e mai bine sa fii nesimtitor? Sa nu-i iei inseama pe cei din jur, pentru ca tot timpul ajungi sa te arzi?
Ascultand intrebarea m-am gandit ca probabil acel om a fost de multe ori dezamagit si si-a construit o masca pentru a se feri de astfel de situatii in viitor. Insa… nu cumva il impiedica ea sa aiba relatii profunde, autentice?
Oamenii opun mare rezistenta daca incerci sa le smulgi mastile. Este un lucru de inteles. Aceepta acest lucru de bunavoie doar cand au ajuns la limita de sus a suferintei. Asa ca am ales sa raspund intr-un fel in care stiam ca rezistenta este minima: printr-o metafora.
-In primul rand, daca tu ai fi convins de acest lucru in sufletul tau si nu doar la suprafata, n-ai simti nevoia sa ma intrebi. Sa spunem ca nici eu nu stiu foarte sigur care este raspunsul… vino aici langa mine sa aflam impreuna.
Cand a ajuns in fata grupului m-am apropiat si l-am batut prieteneste pe brat, in semn de incurajare.
-Te simti bine?
-Da, sigur!
-Nu te-a durut bratul cand te-am atins, nu?
-Nu, deloc!
-Acum am sa te rog sa-ti imaginezi ca vin diferiti oameni si unii te ating la fel ca mine, prieteneste, altii te lovesc foarte tare, altii au in mana obiecte ascutite care te ranesc de-a dreptul. Care ar fi rezultatul?
-Pai… mana ar fi plina de vanatai si de sange, si probabil ca m-ar durea foarte tare!
-Asa este… si acum am sa ma apropii din nou de tine cu aceleasi bune intentii ca prima data, si am sa te ating in acelasi fel. Cum ar fi?
-Logica imi spune ca desi este vorba de o atingere usoara, de data asta nu ar mai fi placuta, ci neplacuta! Banuiesc ca din cauza durerii m-as feri de tine sau chiar te-as respinge!
-Si daca am transpune intrebarea ta in aceasta metafora, cand ceri o confirmare a faptului ca e mai bine sa fii nesimtitor, intrebi de fapt daca e mai bine sa ai un brat de plastic, ca sa nu mai simti nimic din ce vor sa-ti transmita ceilalti, indiferent daca e bine sau rau?
-……… (cateva momente de gandire) Cred ca da!
-Si tu cum crezi ca e mai bine?
-Mai intai sa gasesc un mijloc ca sa ma vindec… nu toti oamenii sunt la fel… si apoi sa ii raspund fiecaruia dupa cum aleg eu, pentru ca acum ii indepartez pe toti de mine, chiar si pe cei care tin la mine…
Nu cunosc pe nimeni care sa fie 100% onest cu sine insusi. Am scris aceste randuri pentru ca in curand vom sarbatori momentul Reinvierii. Din experienta mea personala si din experienta altor oameni pe care ii cunosc stiu ca renuntarea la mastile pe care le purtam fata de noi insine este tot o reinviere, o noua sansa de a trai o viata implinita.
Si mai stiu ca nu este usor. In primul rand este greu sa va recunostti singuri mastile. Si apoi este greu momentul in care renuntati la protectia lor. Daca nu reusiti singuri cereti ajutor de la familie, de la prieteni, de la oameni pe care ii admirati pentru ca au reusit in ceea ce va doriti, poate chiar de la un coach sau de la un psiholog.
Poate ati avea curaj sa luati o foaie de hartie si sa scrieti toate lucrurile de care va este frica. TOATE. Cate sunt primejdii reale? Si cate sunt efecte ale
