cum vede un iluminat iubirea
La iubire, ca si la fotbal, se priecepe toata lumea. Toti avem o parere despre ea, si cum sunt pe Pamant vreo sase miliarde de oameni, as spune ca exista si cateva miliarde de feluri diferite de a privi iubirea.
Educatia, experientele trecute, mediul, felul cum procesam in creier informatia… toate acestea fac ca fiecare sa aiba o perceptie unica asupra iubirii. Cu atat mai interesant a fost pentru mine sa aflu cum o percepe un iluminat.
Osho s-a nascut in 1931 si a atins cea mai inalta treapta a constiintei omensti, iluminarea, la varsta de 21 de ani. A predat filozofia la Universitatea din Jabalpur, a tinut conferinte in fata unor multimi de 20.000-50.000 de oameni, iar discursurile sale au fost adunate in 650 de volume traduse in 34 de limbi.
Am cumparat primele carti scrise de Osho anul trecut, in noiembrie, cand am ajuns la Targul International Gaudeamus. O amintire absolut extraordinara… sute de edituri romanesti si straine, mii de vizitatori si… parca milioane de carti. Am verificat numarul celor care au expus (360) si numarul vizitatorilor (87.000 in cele 5 zile). Din pacate n-am putut sa verific numarul cartilor care s-au aflat acolo, si recunosc, am spus “milioane de carti” pentru ca pur si simplu m-am simtit coplesita de numarul lor: in fata carti, in spate carti, in dreapta carti, in stanga carti, voiam sa le vad pe toate, la un moment dat nu mai stiam incotro sa ma uit, in brate au inceput sa se adune cartile pe care deja le cumparasem si faceam echilibristica daca voiam sa mai rasfoiesc altele noi… as retrai oricand cu placere acele ore minunate.
Printre cartile pe care le-am luat cu mine au fost si doua despre al caror autor auzisem foarte des in ultimul timp: Osho in sus, Osho in jos! Mi se parea ca toata lumea citise Osho! Si s-a intamplat atunci sa mai am loc in brate pentru inca doua carti. As spune ca sunt o norocoasa, pentru ca altfel n-as fi vazut lumea in felul absolut fascinant pe care l-a descris el.
Si-acum sa ne intoarcem la… iubire. La cum vede un iluminat iubirea. M-au pus pe ganduri randurile scrise de el. Pentru mine, ele sunt desupra oricarui comentariu.. de aceea va las sa le cititi si sa va bucurati de ele…
Iubirea care provine din minte este intotdeauna iubireura. Nu este vorba de doua cuvinte; este vorba intotdeauna de un singur cuvint: “iubireaura”; intre ele nu exista nici o linie despartitoare. Iubirea provenita din inima este intotdeauna dincolo de dualitate…Fiecare cauta acea iubire care depaseste dragostea si ura; din nefericire, cautarea are loc prin intermediul mintii, si acest fapt genereaza nefericire. Toti indragostitii simt esecul, deceptia, tradarea, insa niciunul nu considera ca este vina lui. In realitate, instrumentul pe care il folositi nu este potrivit. Este ca si cum cineva si-ar folosi ochii pentru a asculta muzica, realizind faptul ca astfel nu poate percepe nici un sunet. Insa ochii nu sunt facuti pentru a asculta, dupa cum urechile nu sunt facute pentru a vedea.
Mintea este foarte practica, ea este un mecanism care calculeaza; mintea nu are nimic in comun cu iubirea. Iubirea va fi un haos, ea va rasturna totul. Inima nu are nimic in comun cu lucrurile practice, ea este mereu in vacanta. Ea poate iubi, si poate face acest lucru fara sa transforme iubirea in ura; ea nu este otravita de ura.
Fiecare este in cautarea iubirii, insa instrumentul prin intermediul caruia se realizeaza cautarea nu este potrivit; si de aici – esecul. Iar oamenii, vazind ca iubirea aduce cu ea numai ura, se inchid in ei insisi, zicind: “Iubirea este o prostie”. Construiesc un zid solid pentru a se apara impotriva iubirii. Facind insa acest lucru, vor fi lipsiti de cele mai mari bucurii ale vietii, vor fi lipsiti de tot ceea ce este cu adevarat valoros…
Pentru a intelege iubirea, trebuie in primul rind sa fiti plini de iubire; numai atunci puteti intelege iubirea. Milioane de oameni sufera: ei doresc sa fie iubiti, insa nu stiu cum sa iubeasca. Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este un dialog, un dialog armonios. Nu ceea ce vi se ofera va multumeste; satisfactia provine din ceea ce daruiti voi celorlalti. Nu puteti fi multumiti daca sunteti cersetori, multumirea apare numai daca sunteti regi. Iar atunci cind daruiti iubire, deveniti un rege. Puteti darui atit de mult – este inepuizabil; cu cit daruiti mai mult, cu atit iubirea voastra devine mai rafinata, mai subtila, mai nuantata.
In momentul in care intelegeti ce este iubirea, in clipa in care experimentati iubirea, deveniti iubirea insasi. Atunci in voi nu mai exista nici dorinta de a fi iubiti, nici dorinta de a iubi; faptul de a iubi va deveni felul vostru firesc de a fi, la fel de natural ca si respiratia. Nu puteti face nimic altceva; veti fi – pur si simplu – plini de iubire. Daca iubirea voastra nu va gasi ecou, nu va simtiti raniti. Motivul este urmatorul: numai persoana care a devenit ea insasi iubirea, poate iubi. Puteti darui numai ceea ce aveti deja.
Nu are rost sa cerem iubire unor oameni care nu au cunoscut iubirea in viata lor, care nu au ajuns la sursa intregii lor fiintari, care nu au cunoscut iubirea in toata stralucirea ei… Cum ar putea sa iubeasca acesti oameni? Ei pot numai sa simuleze… S-ar putea chiar sa creada in mod sincer ca va iubesc. Insa, mai devreme sau mai tirziu, isi vor da seama ca este numai o pretentie, ca este numai un rol, o ipocrizie. Poate ca nu intentioneaza sa va insele, insa ce pot face aceste persoane?
Voi cereti sa fiti iubiti, iar celalalt cere, la rindul lui, acelasi lucru. Fiecare presupune ca partenerul este obligat sa iubeasca, si fiecare incearca din rasputeri sa o faca. Aceasta este o idee fixa, insa o asemenea idee nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi acest lucru, si fiecare il va reprosa celuilalt, plingindu-se ca ceva nu este in regula. De la bun inceput ei sunt de fapt niste cersetori, iar miinile lor, intinse catre celalalt pentru a cere, pentru a ruga, ramin goale.
Cei care au gasit sursa iubirii in ei insisi nu mai au nevoie sa fie iubiti; in ciuda acestui fapt, vor fi iubiti. Ei vor iubi pur si simplu pentru ca au prea multa iubire, la fel ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul, fara dorinta de a primi ceva in schimb.
Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire. Acesta este unul din misterele vietii: atunci cind o persoana este rasplatita prin insasi iubirea pe care o raspindeste in jurul ei, multi oameni o vor iubi; fiind in contact cu ea, toate aceste fiinte vor gasi treptat-treptat sursa iubirii in interiorul lor. Ele pot fi in legatura cu o fiinta care isi raspindeste iubirea fara sa ceara nimic in schimb. Si cu cit aceasta fiinta impartaseste si raspindeste mai mult iubirea sa, cu atit iubirea este mai mare.
