trauma transgenerationala si efectele ei
Vindecare si autovindecare

Trauma transgenerationala si efectele ei

Ce inseamna trauma transgenerationala?

Una din caracteristicile traumei este inabilitatea de a articula ce se intampla cu noi. Nu numai ca ne pierdem cuvintele, dar se intampla ceva si cu memoria noastra.

In timpul unui incident traumatic, procesele noastre interioare devin dezorganizate intr-un asemenea fel incat nu mai recunoastem amintirile ca apartinand evenimentului original.

Fragmente de memorie, dispersate ca imagini, senzatii corporale si cuvinte raman stocate in inconstient si se pot activa mai tarziu. Odata ce sunt scoase la lumina, este ca si cum a fost apasat un buton invizibil , cauzand scoaterea la lumina a unor aspecte din trauma originara in viata de zi cu zi.

In mod inconstient, am putea sa ne gasim reactionand la anumiti oameni, evenimente sau situatii in moduri vechi, familiare care au ecou in trecut.

trauma colectiva

Trauma transgenerationala si reconstituirea traumatica

Sigmund Freud a identificat acest tipar cu mai mult de o suta de ani in urma. Reconstituirea traumatica sau compulsia la repetitie, asa cum a numit-o Freud, este o incercare a inconstientului de a repune in scena ceea ce este nerezolvat, asa incat sa primim experienta reparatoare la trauma din trecut.

Aceasta dorinta a inconstientului de a elibera evenimente din trecut poate fi unul din mecanismele in functiune in cazul in care o trauma transgenerationala, nerezolvata din trecut, se repeta in randul generatiilor urmatoare.

Carl Jung credea si el ca ceea ce ramane inconstient nu se dizolva, ci mai degraba iese la suprafata in vietile noastre ca soarta sau noroc.

“Orice nu iese la suprafata ca si constiinta, spune el, se reintoarce ca destin.” Cu alte cuvinte, e posibil sa ne repetam pattern-urile inconstiente pana cand le aducem la lumina constientizarii. Si Jung si Freud au observat ca orice este prea dificil de procesat nu dispare de la sine, ci mai degraba este stocat in inconstient.

Freud si Jung au observat cum fragmente din experiente de viata blocate, suprimate sau reprimate vor aparea in cuvinte, gesturi si comportamente ale pacientilor.

Timp de decade, terapeutii au cautat indicii precum acte ratate, pattern-uri de accidente sau imagini aparute in vis.

Progrese recente in tehnologia imaginii au permis cercetatorilor sa scoata la iveala creierul si functiile corpului care sufera in urma episoadelor traumatice.

Bessel van der Kolk este un psihiatru olandez cunoscut pentru cercetarile sale asupra stresului posttraumatic. El explica ca in timpul traumei centrul vorbirii este inchis, ca si cortexul prefrontal, partea de corp responsabila pentru experimentarea momentului prezent.

El descrie teroarea fara cuvinte a traumei ca experienta de a-ti pierde cuvintele, o intamplare comuna atunci cand caile creierului sunt inchise in timpul perioadelor de amenintare si pericol.

“Cand oamenii retraiesc experientele traumatice, lobul frontal devine afectat si, ca rezultat, au dificultati in a gandi si a vorbi. Nu sunt capabili de a comunica cu ceilalti si cu ei insisi despre ce se intampla.”

Cu toate astea, cuvintele, imaginile si impulsurile care se fragmenteaza in urma unui eveniment traumatic reapar pentru a forma un limbaj secret al suferintei pe care o caram cu noi. Nimic nu este pierdut. Bucatile au fost doar reclasate.

Anumite curente din psihoterapie incep acum sa cerceteze trauma transgenerationala, pentru a include evenimentele traumatice din familie si din constiinta sociala ca parte a intregii poze.

Tragediile care variaza de la fel la intensitate – precum abandon, suicid, razboi sau moartea timpurie a unui copil, parinte sau frate – pot trimite valuri de soc de la o generatie la alta, creand ceea ce se numeste trauma transgenerationala.

Dezvoltari recente in campul biologiei celulare, al neurobilogiei, epigeneticii si psihologia dezvoltarii dezvaluie importanta explorarii a cel putin trei generatii de istorie familiala pentru a intelege mecanismul din spatele tiparelor de trauma trangenerationala sau a suferintei care se repeta.

9 carti despre trauma si stres posttraumatic

Exemplu de trauma transgenerationala

Urmatoarea poveste ofera un exemplu clar. Cand l-am intalnit pe Jesse prima data, nu mai dormise de aproape un an. Insomnia sa era evidenta in umbrele din jurul ochilor sai, dar privirea lui sugera o poveste mai profunda.

Desi avea doar 20 de ani, Jesse arata cu cel putin zece ani mai batran. S-a prabusit pe canapeaua mea ca si cum picioarele sale nu mai puteau purta greutatea. Jesse a explicat ca a fost un atlet si un student de nota zece, dar ca insomnia sa persistenta l-a adus in pragul depresiei si disperarii.

Ca rezultat, a renuntat la colegiu si la bursa de baseball pentru care a muncit din greu. A cautat ajutor cu disperare pentru a-si pune viata din nou pe roate.  In decursul anului trecut, a fost la trei doctori, doi psihologi si un fizician naturopat. Nici unul din ei nu i-a oferit insighturi. Jesse privea in jos in timp ce isi impartasea povestea, spunand ca este la capatul puterilor.

Cand am intrebat daca are vreo idee ce ar fi putut sa-i starneasca insomnia, a dat din cap negativ. Somnul era un lucru usor pentru Jesse. Apoi, intr-o noapte, dupa cea de-a 19-a aniversare, s-a trezit subit la ora 3.30.

Inghetat, tremurand, imposibil sa se incalzeasca, indiferent ce ar fi incercat. Trei ore si cateva paturi mai tarziu, Jesse era inca treaz si nu numai ca ii era frig si era obosit, dar simtea o frica uriasa ca ceva ingrozitor i s-ar fi intamplat daca s-ar fi dus inapoi la culcare. “Daca ma duc la culcare, nu ma voi mai trezi niciodata.” De fiecare data cand simtea ca adoarme, frica il trezea din nou. Tiparul se repeta in noaptea urmatoare, noapte dupa noapte. In curand, insomnia a devenit zilnica. Jesse stia ca fricile lui erau irationale, dar se simtea neajutorat sa le puna capat.

Ascultam atent pe masura ce Jesse vorbea. Ce mi-a sarit in fata a fost un detaliu neobisnuit – ii era foarte frig. Am inceput sa explorez asta cu Jesse si l-am intrebat daca cineva din familie a suferit o trauma care implica sa-i fie frig, sa-i fie fatal sa adoarma si sa aiba 19 ani.

Jesse a spus ca mama lui i-a spus recent despre moartea tragica a unchiului sau – care avea doar 19 ani cand a murit inghetat intr-o furtuna in NordVestul Canadei. A fost gasit mort de hipotermie. Moartea sa a fost atat de tragica incat familia nu a mai vorbit despre el niciodata. Acum, trei decenii mai tarziu, Jesse a revelat aspecte inconstiente legate de moartea lui Colin – teroarea de a te abandona necunoscutului. Pentru Collin, a renunta la control insemna moarte. Pentru Jesse, a adormi insemna acelasi lucru.

A face aceasta conexiune a fost un punct de cotitura pentru Jesse. Din moment ce si-a dat seama ca insomnia sa avea origini intr-un eveniment care s-a intamplat acum 30 de ani, a capatat o explicatie pentru frica sa de a adormi.

Procesul de vindecare putea acum sa inceapa. Cu instrumentele pe care Jesse le-a invatat in munca noastra impreuna, a fost capabil sa iasa din trauma indurata de unchiul sau pe care nu l-a cunoscut niciodata, dar a carui teroare a simtit-o. Si nu numai ca a fost eliberat de insomnie, dar a castigat un sentiment profund de conexiune cu familia, cu prezentul si cu trecutul.

trauma psihica si transmiterea transgenerationaa

 

Trauma transgenerationala, din perspectiva stiintifica

Intr-o incercare de a explica povesti ca ale lui Jesse, oamenii de stiinta au cautat sa identifice markeri biologici – dovezi ca trauma transgenerationala se transmite de la o generatie la alta.

Rachel Yehuda, profesor de psihiatrie si neurostiinta la Scoala de Medicina Muntele Sinai din New York este unul din expertii lumii in stresul posttraumatic care a studiat trauma trangenerationala, fiind un pionier adevarat in domeniu. In numeroase studii, Yehuda a examinat  neurobiologia PTSD in supravietuitorii Holocaustului si copiii lor.

Cercetarea ei asupra cortizolului in particular (hormonul de stres care ajuta corpurile noastre sa se intoarca la normal dupa ce experimentam trauma) si efectele sale asupra functiei creierului a revolutionat intelegerea si tratamentul PTSD-ului in toata lumea. Oamenii cu PTSD au sentimente si senzatii asociate cu trauma transgenerationala, in ciuda faptului ca trauma s-a intamplat cu generatii inainte. Simptomele includ depresia, anxietatea, amorteala, insomnia, cosmarurile, gandurile infricosatoare si sentimentul ca esti pe marginea prapastiei.

Yehuda si echipa sa au aflat ca copiii supravietuitorilor Holocaustului care au avut PTSD s-au nascut cu niveluri de cortizol mai scazute, la fel ca parintii lor, fiind predispusi sa retraiasca simptomele de PTSD ale generatiei anterioare.

Descoperirea nivelurilor joase de cortizol la oamenii care experimenteaza un eveniment traumatic acut a fost controversata, mergand impotriva ideii inradacinate ca stresul este asociat cu nivelurile inalte de cortizol. In mod specific, in cazuri de PTSD cronic, productia de cortizol poate deveni suprimata, contribuind la niveluri joase masurate si la supravietuitori si la copii.

Yehuda a descoperit niveluri similare de cortizol la veteranii de razboi, ca si la femeile gravide care au dezvoltat PTSD dupa ce au fost expuse atacurilor de la WTC si la copiii lor. Nu numai ca a aflat ca supravietuitorii din acest studiu produc mai putin cortizol, caracteristica pe care o transmit copiilor, dar a notat ca anumite tulburari psihiatrice, precum PTSD, sindromul durerilor cronice si al oboselii crnice sunt asociate cu niveluri scazute de cortizol. 50 pana  la 70 % din pacientii PTSD intrunesc criteriile de diagnostic pentru depresie majora sau pentru alte probleme de anxietate.

Cercetarea lui Yehuda demonstreaza ca e de trei ori mai probabil sa experimentam simptome de PTSD daca unul din parinti a avut PTSD si  ca rezultat, e mai probabil sa suferim de depresie si anxietate.

Ea considera ca acest tip de PTSD transgenerational este mostenit genetic mai degraba decat a proveni din a fi expusi la povestile parintilor.

Yehuda s-a numarat printre primii cercetatori care au aratat cum descendentii supravietuitorilor traumelor poarta simptomele emotionale si fizice ale traumelor pe care nu le experimenteaza direct.

Gretchen: trauma transgenerationala provocata de Holocaust

Acesta a fost cazul lui Gretchen. Dupa ani de luat antidepresive, sesiuni de terapie si a incerca diferite abordari cognitive pentru a face fata efectelor stresului, simptomele de depresie si anxietate au ramas neschimbate.

Gretchen mi-a zis ca nu mai voia sa traiasca. De cand era mica, avea niste emotii atat de intense incat de-abia le putea contine. Gretchen a fost internata la un spital psihiatric in care a fost diagnosticata ca bipolara. Medicatia i-a adus putina usurare, dar nu a ajutat-o cu tendintele suicidale din interiorul ei.

Ca adolescent, se ardea pe maini cu mucurile de la tigari. Acum, la 39, Gretchen era la capatul rabdarii. Depresia si anxietatea au oprit-o de la a se casatori si a avea copii. Pe un ton surprinzator al vocii, mi-a spus ca planifica sa se sinucida inainte de urmatoare sa zi de nastere.

Ascultand-o, aveam sentimentul foarte profund ca trebuie sa fie o trauma semnificativa in istoria familiei sale. In asemenea cazuri, consider ca este esential sa dam atentie cuvintelor care sunt indicii ale evenimentului traumatic care subliniaza simptomele clientului.

Cand am intrebat-o cum ar vrea sa se sinucida, Gretchen a zis ca vrea sa se evapore. Planul ei era sa alunece intr-o cuva de otel topit, acolo unde lucra fratele ei. Corpul meu se va arde intr-o secunda, mi-a zis, privind direct in ochii mei.

Am fost socata de lipsa ei de emotii pe masura ce vorbea. Orice sentiment parea a fi ascuns profund in interior. In acelasi timp, cuvintele “evapora” si “incinera” rasunau in interiorul meu. Lucrand cu multi copii si nepoti ai familiilor afectate de Holocaust, am invatat sa las cuvintele sa ma conduca. Voiam ca Gretchen sa-mi spuna mai multe.

Am intrebat daca cineva din familie a fost evreu sau implicat in Holocaust. A spus “Nu” la inceput, apoi s-a oprit si si-a adus aminte o poveste despre bunica ei. S-a nascut intr-o familie de evrei din Polonia, dar s-a convertit la catolicism cand a venit in SUA in 1946 si s-a casatorit cu bunicul lui Gretchen.

Cu doi ani mai devreme, intreaga familie a pierit in cuptoarele de la Auschwitz. Au fost gazati si incinerati. Nimeni din familie nu a vorbit despre razboi sau despre soarta parintilor si a surorilor bunicii. Au evitat subiectul cu desavarsire.

Gretchen stia cateva fapte de baza despre istoria familiei, dar nu a conectat-o niciodata cu propria anxietate si depresie. Imi era clar ca vorbele pe care le folosea si sentimentele pe care le descrisese nu isi aveau originea in ea insasi, ci in bunica si membrii familiei care isi pierduse viata.

Cand i-am explicat conexiunea, a ascultat cu atentie. Ochii i s-au marit si i-a revenit culoarea in obraji. Pentru prima data, exista o explicatie pentru suferinta ei care avea sens.

Pentru a o ajuta sa-si adanceasca intelegerea, am invitat-o sa-si imagineze ca sta in pantofii bunicii sale, reprezentata de o pereche de talpi plasate in centrul incaperii. Am rugat-o sa-si imagineze ce a simtit bunica ei cand toti cei iubiti au murit. Apoi am rugat-o sa stea pe acele talpi si sa simta sentimentele bunicii in propriul corp.

Gretchen a simtit sentimente de pierdere si doliu, singuratate si izolare absolut coplesitoare. A experimentat un sentiment profund de vinovatie pe care il simt multi supravietuitori, sentimentul de a ramane in viata in timp ce cei iubiti au fost ucisi.

Pentru a procesa trauma trangenerationala, este de folos pentru clienti sa existe experienta directa a sentimentelor si senzatiilor care exista in corp. Cand Gretchen a fost capabila sa acceseze aceste senzatii, a realizat ca dorinta sa de autoanihilare era impletita cu pierderea membrilor familiei. Si a realizat ca a preluat de fapt dorinta bunicii ei de a muri. Pe masura ce Gretchen a absorbit aceasta intelegere, vazand istoria familiei intr-o lumina noua, corpul ei a inceput sa fie mai moale, ca si cum ceva din interiorul ei incepea sa se relaxeze.

Ca si in cazul lui Jesse, recunoasterea faptului ca exista trauma transgenerationala, ingropata in istoria familiei a fost primul pas in procesul de vindecare. O intelegere intelectuala este rareori suficienta pentru ca sa se intample o transformare durabila. Adesea, constientizarea trebuie sa fie acompaniata de o experienta viscerala profunda. Vom explora mai devreme moduri in care vindecarea devine complet integrta astfel incat rani ale generatiei anterioare pot fi eliberate intr-un final.

dinamica-relatiilor-noastre-din-perspectiva-constelatiilor-familiale

Trauma trangenerationala: 0 mostenire de familie neasteptata

Jesse a mostenit frica unchiului sau de a nu se mai trezi niciodata si Gretchen a purtat cu sine istoria de familie legata de Holocaust. In fiecare din ei erau fragmente de trauma prea mari pentru a fi rezolvate intr-o generatie.

Cand cei din familia noastra au experimentat traume sau au avut sentimente coplesitoare de vinovatie, sentimentele pot fi coplesitoare si pot escalada dincolo de ceea ce poate o generatie manageria sau rezolva. Este natura umana: cand durerea este prea mare, oamenii tind sa o evite. Dar atunci cand blocam sentimentele, oprim procesul de vindecare care ne poate conduce la o eliberare naturala.

Uneori, durerea ramane scufundata pana cand gaseste o cale de expresie si de rezolutie. Aceasta expresie este gasita in generatiile care urmeaza, iesind suprafata sub forma unor simptome care sunt dificil de explicat.

Pentru Jesse, frigul si tremuratul nu au aparut pana cand el a atins varsta la care unchiul sau a murit inghetat. Pentru Gretchen, disperarea bunicii si dorinta de sinucidere a fost cu ea dintotdeauna. Aceste sentimente au devenit atat de mult parte din viata ei incat nimeni nu s-a gandit ca nu-i apartin.

In acest moment, societatea nu ofera multe optiuni de ajutor oamenilor ca Jesse si Gretchen care poarta reminiscente ale traumelor familiale mostenite. Vor merge la un doctor, psiholog, psihiatru si vor primi medicamente si terapie sau o combinatie din ambele. Desi acestea pot aduce o oarecare usurare, nu ofera insa o solutie completa pentru trauma transgenerationala.

Nu toti avem in spate o trauma transgenerationala atat de dramatica precum Gretchen sau Jesse in familia noastra. Asemenea evenimente, precum moartea unui copil, un copil dat, pierderea unei case sau retragerea atentiei mamei poate avea efectul de colapsare a zidurilor de suport si restrictionarea curgerii dragostei in familia ta.

Lasand originile acestor traume la vedere, pattern-uri vechi din familie pot fi in final lasate sa se odihneasca. Este important sa notezi ca nu toate efectele care tin de trauma transgenerationala sunt negative. Exista si asa numitele schimbari epigenetice – modificari chimice care se intampla ca rezultat al unor evenimente traumatice.

Conform lui Rachel Yehuda, scopul unei schimbari epigenetice este extinderea unui set de moduri prin care raspundem la situatii stresante, ceea ce este un lucru pozitiv.

“Cu cine ai prefera sa fii intr-o zona de razboi?” intreaba. “Cineva care a trecut prin adversitati si stie cum sa se apere pe sine? Sau cineva care nu a trebuit sa se lupte niciodata pentru nimic?”

O data ce intelgem ce fac schimbarile biologice aduse de stres sau de trauma, ne spunem “ Putem dezvolta un mod mai bun de a ne explica noua insine care sunt adevaratele capacitati si potentialul nostru.”

Vazute in acest fel, trauma transgenerationala si experientele traumatice in sine nu creeaza numai o mostenire a nefericirii, dar pot sa creeze si calea spre o putere si o rezilienta care vor fi mostenite de generatiile urmatoare.

Extras din “It Didn’t Start With You: How Inherited Family Trauma Shapes Who We Are”, Mark Wolynn

Sursa: https://www.scienceandnonduality.com/

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

7 comentarii

  1. Adina spune:

    Felicitari! Imi place din ce in ce mai mult ce iese din mumca ta.

  2. Silvana Capeis spune:

    Bine documentat si clar relatat.
    Mulțumesc.

    Silvana Capris
    Psiholog

    1. Multumesc pentru aprecieri.

  3. Katy spune:

    Buna,Mihaela!
    Ceva de genul asta nu se produce si in constelatie familiala,sau e diferit?Ma refer la a te vindeca de trauma din generatiile anterioare.Toata admiratia mea pt genul acesta de terapie.
    Numai bine!

    1. Da, Katy, in constelatii se lucreaza foarte mult aspecte transgenerationale. Multumesc pentru aprecieri. Cu drag, Mihaela

  4. Viata unui om nu se limiteaza la existenta acelui om, ci continua sa existe, transmitandu-se GENETIC – O mare descoperire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *