violenta domestica de ce victimele nu abandoneaza relatiile abuzive

Violenta domestica tinde sa ne acapareze precum o caracatita care isi intinde tentaculele, nefiind constienta ca ne poate rani cu usurinta.

V-ati gandit vreodata cum ati reactiona daca ati fi victima omului pe care il iubiti din tot sufletul? Cum ar fi daca omul langa care adormiti in fiecare noapte s-ar transforma in cel mai de temut agresor? V-ati confesa cuiva? Ati pastra secretul sperand ca o mana salvatoare sa va indice care este solutia? Iata o lectie de dezvoltare personala, cazul cutremurator al lui Leslie Morgan Steiner, femeia – victima a doi ani si jumatate de violenta domestica:

“Sunt aici astazi pentru a vorbi despre o intrebare deranjanta, care are un raspuns la fel de deranjant. Tema este secretul violentei domestice, iar intrebarea pe care o voi aborda este singura intrebare pe care toti o pun la un moment dat: De ce ea a ramas alaturi de el? De ce o femeie ar sta alaturi de un barbat care o loveste? Nu sunt psiholog, nici asistent social sau expert in violenta domestica, sunt doar o femeie care are o poveste de impartasit.

Aveam 22 de ani. Abia absolvisem Universitatea Harvard. Ma mutasem la New York pentru primul meu job ca scriitor si editor la revista Seventeen. Aveam primul meu apartament, primul meu card American Express si aveam un mare secret. Secretul meu era acela ca aveam aceasta arma incarcata cu gloante indreptata spre capul meu de catre omul pe care il consideram sufletul meu pereche. Omul pe care il iubeam mai mult decat pe oricine altcineva pe acest Pamant tinea o arma indreptata spre mine si ma ameninta ca ma omoara de atatea ori incat nu imi mai amintesc. Sunt aici pentru a va spune povestea unei iubiri nebune, a unei capcane psihologice deghizata in iubire, una pe care milioane de femei, dar si barbati o traiesc in fiecare an. Poate fi si povestea voastra.

Nu arat ca o supravietuitoare tipica a violentei domestice. Am obtinut rezultate importante de la Harvard in marketing si engleza. Mi-am petrecut majoritatea carierei lucrand pentru 500 de companii precum Johnson&Johnson, Leo Burnett si Washington Post. Sunt casatorita de aproape 20 de ani cu cel de-al doilea sot si avem trei copii impreuna. Cainele meu este un labrador negru si conduc o Honda Odyssey.

Asadar, primul meu mesaj pentru voi este acela ca violenta domestica se intampla oricui – indiferent de rasa, religie, venit sau nivelul de educatie. Este peste tot. Iar cel de-al doilea mesaj este acela ca multi considera ca violenta domestica se intampla in special femeilor, ca este o problema a femeilor.

Nu chiar. Peste 85% dintre cei care abuzeaza sunt barbati, iar abuzul domestic se petrece numai in intimitate, interdependent, in relatiile de lunga durata, cu alte cuvinte, in familii – ultimul loc in care ne-am astepta sa gasim violenta – tocmai de aceea subiectul abuzului domestic este atat de confuz.

Mi-as fi spus ca eu sunt ultima persoana de pe Pamant care ar sta langa un barbat care o loveste, dar, de fapt, eram o victima tipica din cauza varstei mele.

Aveam 22 de ani, iar in Statele Unite femeile cu varsta cuprinsa intre 16 si 24 de ani sunt de de trei ori mai expuse la violenta domestica decat femeile de orice alta varsta si in jur de 500 de femei si fete de aceasta varsta sunt omorate in fiecare an de un partener, iubit sau sot abuziv.

Am fost o victima tipica deoarece nu cunosteam nimic despre violenta domestica, despre semnele de intrebare pe care trebuia sa mi le pun sau despre tiparele sale.

L-am cunoscut pe Conor intr-o noapte ploioasa de ianuarie. Statea langa mine in metroul din New York si a inceput sa vorbeasca cu mine. Mi-a spus doua lucruri. Unul era ca si el a absolvit o scoala din Ivy League, iar al doilea ca lucra la o banca impresionanta de pe Wall Street. Dar ceea ce mi-a facut cea mai buna impresie la aceasta prima intalnire a fost faptul ca era inteligent si amuzant si ca arata ca un baiat de fermier. Avea obrajii mari, obrajii aceia ca niste mere si parul blond ca graul si era foarte dragut.

Unul dintre cele mai inteligente lucruri pe care Conor le-a facut inca de la inceput a fost acela de a crea iluzia ca eu eram partenerul dominant in relatie. A facut acest lucru inca de la inceput prin faptul ca ma idolatriza. Am inceput sa ne intalnim si iubea totul la mine, ca eram inteligenta, ca fusesem la Harvard, ca eram pasionata in a ajuta adolescentele si imi placea jobul meu. Voia sa stie totul despre familia mea, copilaria mea, visele si sperantele mele. Conor credea in mine, ca scriitor si ca femeie, intr-o modalitate in care nimeni altcineva nu mai crezuse pana acum. Si, de asemenea, crea o atmosfera magica de incredere intre noi prin confesarea propriului secret si anume ca de la varsta de patru ani fusese abuzat fizic in mod repetat de catre tatal sau vitreg, iar abuzul devenise atat de patologic incat a trebuit sa renunte la scoala in clasa a opta, desi era foarte bun la invatatura si a avut nevoie de aproape 20 de ani sa-si refaca viata. Tocmai de aceea, diploma Ivy League si jobul de pe Wall Street erau atat de importante pentru el. Daca mi-ar fi spus cineva ca acest barbat amuzant, inteligent si sensibil care ma adora avea sa-mi dicteze intr-o zi daca ar trebui sa ma machiez sau nu, cat de scurte sa fie fustele mele, unde sa traiesc, ce job sa am, ce prieteni sa am si unde sa-mi petrec Craciunul, as fi ras de acea persoana deoarece nu exista nicio urma de violenta sau furie necontrolata in Conor la inceput.

Nu stiam ca primul pas in violenta domestica este sa seduci victima.

De asemenea, nu stiam ca al doilea pas este sa izolezi victima.

Conor nu a venit acasa si m-a anuntat: ,,Stii, toata chestia asta cu Romeo si Julieta a fost grozava, dar trebuie sa trec in urmatoare etapa in care sa te izolez si sa te abuzez (rasete), asa ca trebuie sa te scot din apartamentul asta unde vecinii te pot auzi cand tipi si trebuie sa te scot din orasul asta unde ai prieteni si familie care iti pot vedea vanataile.” In schimb, Conor a venit acasa intr-o seara de vineri si mi-a spus ca demisionase din slujba visurilor sale din cauza mea, deoarece il facusem sa se simta atat de sigur si iubit incat nu mai avea nevoie sa se afiseze pe Wall Street si ca voia doar sa plece din oras departe de familia sa abuziva si de relatiile abuzive si sa se mute intr-un oras mic din New England unde sa-si reinceapa viata alaturi de mine. Ultimul lucru pe care l-as fi facut ar fi fost sa parasesc New York-ul si jobul meu de vis, dar m-am gandit ca pentru sufletul tau pereche merita sa faci sacrificii, asa ca am fost de acord, mi-am dat demisia si am parasit Manhattanul impreuna. Nu aveam nici cea mai vaga idee ca intrasem intr-o capcana fizica, financiara si emotionala.

Urmatorul pas in violenta domestica este sa introduci amenintarea cu violenta si sa vezi cum reactioneaza victima.

Imediat ce ne-am mutat in New England – stiti, locul acela unde Conor trebuia sa se simta in siguranta – a cumparat trei pistoale. Unul il pastra in torpedo-ul masinii, unul sub perna de pe patul nostru, iar cea de-a treia arma o purta constant in buzunarul sau. Si spunea ca are nevoie de acele pistoale din cauza traumelor pe care le-a trait atunci cand era copil. Avea nevoie de ele ca sa fie protejat. Dar acele pistoale erau un adevarat mesaj pentru mine si chiar daca nu ridicase mana pana acum asupra mea, viata mea era in pericol in fiecare minut.

Am fost atacata psihic de Conor pentru prima data cu cinci zile inaintea nuntii noastre. Era ora 7 dimineata. Inca eram in camasa de noapte. Lucram la computerul meu, incercam sa termin o declaratie de freelance in ceea ce priveste scrisul si ma frustra acest lucru, asa ca el a folosit furia mea ca o scuza de a-si pune ambele maini in jurul gatului meu si de a ma strange atat de tare incat nu puteam respira sau tipa si m-a lovit cu capul de perete in mod repetat. Cinci zile mai tarziu, dupa ce cele 10 rani de pe gatul meu disparusera, mi-am pus rochia de nunta a mamei mele si m-am casatorit cu el.

In ciuda a ceea ce se intamplase, eram sigura ca aveam sa traim fericiti pana la adanci batraneti pentru ca eu il iubeam, iar el ma iubea la fel de mult. Si ii parea foarte, foarte, foarte rau. Era atat de stresat din cauza nuntii si din cauza ca aveam sa formam o familie impreuna. Fusese un incident si nu avea sa ma mai raneasca vreodata.

S-a mai intamplat de doua ori in luna de miere. Prima data, conduceam pentru a gasi o plaja secreta si m-am ratacit. M-a lovit atat de tare intr-o parte a capului incat cealalta parte a capului s-a lovit de fereastra soferului. Si apoi, cateva zile mai tarziu, in timp ce ne intorceam acasa din luna de miere, era atat de frustrat din cauza traficului incat m-a lovit cu un Big Mac in fata. Conor a continuat sa ma bata o data sau de doua ori pe saptamana pentru urmatorii doi ani si jumatate de casnicie.

Greseam crezand ca sunt singura in aceasta situatie. Una din trei femei din America trece prin experienta violentei domestice si 15 milioane de copii sunt abuzati in fiecare an. 15 milioane. Asadar, aveam companie.

Revenind la intrebarea mea: De ce ramaneam? Raspunsul este simplu: nu stiam ca ma abuza. Chiar daca indrepta arma spre mine, chiar daca m-a impins pe scari, a amenintat ca ne omoara cainele si ca scoate cheile de la masina in timp ce conduceam, chiar daca mi-a turnat cafea in cap in timp ce ma imbracam pentru interviu, nu am crezut vreodata ca sunt o sotie batjocorita. In schimb, eram o femeie foarte puternica, indragostita de un barbat plin de probleme si eram singura persoana de pe planeta care il putea ajuta sa faca fata acestor demoni.

Alta intrebare pe care multi o pun este: De ce nu ai plecat pur si simplu? De ce nu ai fugit? Puteam sa plec de atatea ori. Pentru mine, aceasta este cea mai trista si dureroasa intrebare pe care cineva o poate pune deoarece noi, victimele, stim un lucru pe care voi nu il stiti: este incredibil de periculos sa parasesti un agresor. Deoarece urmatorul pas in violenta domestica este sa omoare victima. Peste 70% dintre crimele cauzate de violenta domestica se intampla dupa ce victima paraseste relatia, iar agresorul nu mai are nimic de pierdut. Alte cazuri includ urmarirea pe termen lung, chiar daca agresorul se recasatoreste, negarea resurselor financiare sau manipularea familiei pentru a ingrozi victima sau copiii acesteia. Si iar ne intrebam, de ce pur si simplu nu pleaca de langa el?

Am devenit capabila sa plec in urma unei ultime batai sadice care mi-a distrus starea de negare. Am constientizat ca omul pe care il iubeam atat de mult avea sa ma omoare daca il lasam. Asa ca am spart linistea. Am spus tuturor: politiei, vecinilor, prietenilor si familiei, necunoscutilor si de aceea sunt astazi aici, deoarece voi toti m-ati ajutat.

Avem tendinta de a include victimele intr-un stereotip pecum ,,femei care se autodistrug” sau ,,bunuri deteriorate”. Intrebarea ,,De ce a ramas?” este un cod pentru anumiti oameni pentru a afirma ,,E vina ei ca a ramas” de parca victimele aleg intentionat sa se indragosteasca de barbati care ajung sa le distruga.

Dar din momentul in care am publicat ,,Iubire nebuna”, am auzit sute de povesti ale unor femei si barbati care au invatat o lectie de nepretuit din ceea ce li s-a intamplat, care si-au reconstruit vietile – vieti fericite ca angajate, mame si sotii, care traiesc dincolo de violenta, la fel ca mine. Deoarece se pare ca sunt o victima tipica a violentei domestice si o supravietuitoare tipica a violentei domestice. M-am recasatorit cu un om bland cu care am trei copii. Inca am labradorul negru si inca am automobilul meu. Ceea ce nu voi mai avea niciodata este acea arma incarcata directionata spre capul meu de catre barbatul care spune ca ma iubeste.

Poate ca acum va spuneti: ,,Wow, e fascinant” sau ,,Wow, ce proasta a fost”, dar in tot acest timp am vorbit despre voi. Sunt sigura ca acum sunt multi oameni care ma asculta si care sunt abuzati chiar acum. Poate chiar copii abuzati sau poate chiar agresori care ma privesc. Abuzul va poate afecta fiica, sora sau prietena cea mai buna chiar in acest moment.
Am reusit sa pun capat acestei povesti nebune de dragoste prin a sparge tacerea. Inca fac asta astazi. Este modalitatea mea de a ajuta alte victime si este cererea mea finala pentru voi. Vorbiti despre ceea ce ati auzit aici.

Abuzul reuseste numai in tacere. Aveti puterea de a pune capat abuzului prin a aprinde o lumina. Noi, victimele, avem nevoie de oricine. Avem nevoie de oricare dintre voi pentru a intelege secretele violentei domestice. Vorbiti despre abuz cu copiii vostri, cu colegii de munca, cu prietenii si cu familia. Recunoasteti semnele cele mai timpurii ale violentei si interveniti in mod constient, aratati-le victimelor ca sunt in siguranta daca ies din aceasta situatie. Impreuna putem face ca paturile noastre, mesele noastre si familiile noastre sa fie in siguranta asa cum ar trebui sa fie.

Va multumesc.
Aplauze