unu plus unu
Dezvoltare personala

Unu plus unu, impartit la doi – aritmetica relationala

unu-plus-unu-impartit-la-doi-aritmetica-relationala

unu plus unu impartit la doi aritmetica relationala 

Nu o sa va intreb care este rezultatul operatiei aritmetice din titlu. Insa daca veti dori sa faceti calculul unu plus unu, extrem de simplu de altfel, veti constata ca rezultatul este 1. Daca transferam aceasta operatie pe taramul relatiei de cuplu, am putea concluziona: atunci cand e vorba de 2, lucrurile pleaca intotdeauna de la 1. De la modul in care fiecare din cei doi se implica in relatie, daruieste sau isi retrage afectiunea, isi asuma responsabilitatea pentru propriile rani sau zone oarbe, pentru propriile emotii si sentimente. 

Insa de cele mai multe ori, in drumul de la 1 la 2 si apoi inapoi la 1, ratacim in acelasi labirint uneori intunecat insa cateodata irezistibil de frumos, al convietuirii si al comunicarii in cuplu. Un domeniu profund si intortocheat, in care devin esentiale principii precum trasarea granitelor, delimitarea spatiului personal si intimitatea, echilibrul intre a da si a primi si multe multe altele.

Tocmai de aceea m-am gandit sa va ofer in cele ce urmeaza, din dorinta de a impartasi si nu de a da lectii cuiva, patru principii pe care le consider linii de ghidare esentiale in incercarea de a imbunatati comunicarea si calitatea relatiei de cuplu, in general:

A spune ceea ce iti doresti, din punct de vedere emotional si a nu presupune ca celalalt trebuie sa stie deja, in numele iubirii, dorintele tale ascunse si neimpartasite.

A spune: “Ar fi trebuit sa stii ca imi doresc asta!” poate fi uneori o acuzatie nedreapta la adresa celui de langa noi. De cele mai multe ori, nu avem niciun indiciu asupra a ceea ce simte si isi doreste cu adevarat cel de langa noi, asa ca a exprima clar ceea ce ne dorim pare a fi necesar. De multe ori ne bazam in relatiile noastre pe supozitii, presupuneri si exagerari, aflate departe de adevar, a ceea ce credem noi despre procesul interior al celuilalt.

Ce ne facem insa atunci cand nu avem maturitatea de a sti ce ne face bine si ce nu, ce ne dorim si ce nu, ce nevoi avem cu adevarat? Poate ca atunci e momentul sa facem liniste in jur, sa ne acordam noua insine spatiul de care avem nevoie pentru autoclarificare si sa nu mai punem pe umerii partenerului nostru indeplinirea unor nevoi la care nici macar noi nu stim cum sa ne raportam.

A nu lua personal discutiile generale in care partenerul isi expune neimplinirile emotionale.

Acest scenariu se intampla, de obicei, cand femeia ii expune barbatului, cu o voce plangacioasa, semn ca vrea sa fie alintata, nemultumirile ei de peste zi: cat de mult a suparat-o seful, cat de putin se intelege cu colega de birou si cat de nesuferit a fost acel adolescent care a calcat-o pe picior in metrou. Ceea ce intelege barbatul, de cele mai multe ori poate fi ceva de genul: “ti-am zis sa imi gasesti si mie serviciu in alta parte, ca nu mai suport sa mai lucrez aici si ti-am mai zis sa-mi iei si mie masina ca sa nu mai trebuiasca sa merg cu metroul!!!”

Pentru ca unul spune ceva iar celalalt intelege altceva, se poate ajunge la scenarii dureroase si de multe ori inutile. Ar fi util sa ne intrebam: ce proces s-a intamplat intre ceea ce am spus eu si ceea ce a auzit celalalt si ce a intervenit pe parcurs, in procesul comunicarii? In cazul de fata, oare este vorba despre un sentiment de vinovatie, provenit din convingerea ca nu facem suficient de mult pentru celalalt?

Stabilirea clara a granitelor.

Din punctul meu de vedere, este cel mai dificil lucru de facut in cuplu. Orice cuplu care traieste zi dupa zi impreuna este susceptibil de a ajunge in stadiul in care este imposibil de recunoscut pana unde se intind problemele interioare ale unuia si incep problemele celuilalt. De cele mai multe ori, este cumplit de greu sa facem distinctia, atunci cand primim de la partener un repros de genul “Nu ma iubesti suficient!” intre contributia noastra personala la acea stare de fapt (poate nu am dat suficient, poate nu i-am acordat suficienta atentie, poate nu am reusit sa-i transmit iubirea mea, poate, poate…) si ceea ce apartine exclusiv partenerului nostru (copilul ranit din interior, care se simte neiubit si pentru ca nu isi poate asuma durerea de a se simti neiubit, o proiecteaza asupra persoanei celei mai apropiate).

Cred ca delimitarea sanatoasa trebuie facuta intr-un mod care sa spuna: “Suntem doua persoane mature, cu rani, dorinte si nevoi personale. Ne putem sprijini reciproc, atat timp cat nu-mi pui in carca rani si nevoi care nu sunt ale mele.” Insa aceasta delimitare de partener nu se poate intampla decat dupa ce facem delimitarea, asumarea si continerea propriilor rani si nevoi. Este cel mai dureros lucru pe care il putem face, dar este acel lucru fara de care nu putem avea o relatie sanatoasa, matura si responsabila cu niciun partener de pe acest pamant.

A intelege si a simti natura fundamentala a celor doua energii: cea feminina si cea masculina.

Cred ca multe din neintelegerile in cuplu provin de la o asimilare precara a celor doua principii. In viziunea mea, femeia este energie in stare pura, care se poate transforma, in orice moment, in functie de stare, conditii exterioare si interioare, atat in ura, razbunare, suferinta, durere cat si in iubire, bunatate, acceptare, implinire. Tocmai pentru ca energia feminina poate fi atat de devastatoare prin intensitatea ei, are foarte mare nevoie de limite ferme si de continere adecvata din partea energiei masculine. Ca un vas in care se aduna apa, masculinul are rolul de a incadra, dirija si restructura energia feminina curgatoare si flexibila. Vasul trebuie sa fie suficient de ferm incat apa sa ii ia forma, iar apa trebuie sa stie se muleze dupa forma vasului.

In acelasi timp, energia feminina trebuie sa-si tempereze forta distructiva atunci cand energia masculina isi doreste sa-si implineasca scopul, acela de o invalui cu protectia sa. Problemele apar cand apa vrea sa sparga vasul pentru ca nu se simte in siguranta in interiorul lui sau vasul constrange prea mult apa, in incercarea de a-i oferi cu orice pret o forma.

Asadar, dragele mele, pentru a permite masculinului sa fie masculin, avem nevoie sa ne asumam propria feminitate, natura curgatoare, armonioasa, diafana. Si dragii mei, pentru a permite femininului sa fie feminin, e nevoie de asumarea propriei masculinitati, a principiului ferm, stabil, continator si invaluitor. Par cuvinte mari, insa sunt convinsa ca, in adancul sufletului stim cu totii despre ce este vorba.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.