Parinti versus copii – empatia nu este indulgenta

Publicat: 19 martie 2013
Comentarii: Fără răspunsuri

Studiile recente arata ca anumiti psihologi considera ca in zilele noastre, parintii acorda prea multa atentie sentimentelor copiilor sai.

Criticii sunt de parere ca am ajuns prea departe – devenind prea preocupati de sentimentele copiilor si mai putin interesati de competenta si de comportamentul lor din punct de vedere moral.

Din acest punct de vedere, parintii incearca atat de mult sa le ofere fericirea celor mici incat aceasta devine nefericire. Unii dintre ei sunt atat de preocupati ca cei mici sa nu simta dezamagirea incat nu le mai permit experienta de a fi supusi unor provocari. Le ofera o serie de posibilitati si le permit de prea multe ori sa spuna Nu.

Astfel, criticii considera ca parintii zilelor noastre au dezvoltat o cultura a indulgentei care este daunatoare societatii noastre, in special copiilor. Desi aceasta critica poate avea meritele sale, pe de alta parte, alti psihologi considera ca printre cauzele cele mai frevente ale nefericirii copiilor nu se enumera indulgenta si nici o preocupare exagerata fata de sentimentele copiilor nostri. Din contra, acordam prea putina atentie grijilor, dezamagirilor si frustrarilor pe care copiii nostri le au. Da, putem fi indulgenti, insa mult mai des suntem in ipostaza in care strigam la ei spunandu-le ce fac bine si ce fac rau.

Empatia

Asadar, empatia nu este acelasi lucru cu indulgenta. Nu este permisiva si nici nu se regaseste in sintagma ,,lasa-ma sa te las.” A asculta folosind empatia ajuta copilul sa se echilibreze. Solutia catre problemele emotionale si comportamentale ale copiilor nostri pot incepe cu dorinta noastra de a depune un efort autentic de a ne auzi copiii si de a le intelege punctele de vedere.

In momentul in care ne ascultam cu empatie copilul, acesta experimenteaza o stare mult mai redusa de stres, ceea ce va duce la o mai putin evidenta nevoie de a (se) ataca. Momentele de intelegere empatica deschid o cale catre maturitatea emotionala, copilul devenind astfel mult mai deschis la rezolvarea problemelor, nu la fuga de ele.

Atunci cand copilul simte ca problemele sau au fost ascultate, va avea mai putine cereri, fiind mai atenti la ceea ce transmit celorlalti.

Limitele empatiei

Cu toate acestea, ne intrebam: este posibila intotdeauna empatia? Sau este suficienta? Sau oare un raspuns empatic este intotdeauna cel mai potrivit raspuns? Daca empatia nu este indulgenta, atunci cum putem vedea diferenta?

Un raspuns poate fi acesta: indiferent de sentimentele copiilor nostri – indiferent de cat de mult au fost provocati, de cat de nedrepti au simtit ca ne-am purtat cu ei – intotdeauna insistam pe limitele dintre agresiunea fizica si verbala. Ii invatam astfel ca nu numai propriile sentimente sunt importante, ci si ale celorlalti.

In momentul in care parintii fac un efort sincer de a intelege punctul de vedere al copilului, va fi mai predispus catre a se compromite, catre a gasi o cale de a se acomoda cu dorintele lui. Iar acest lucru este posibil deoarece este in natura empatiei sa fim influentati de celelalte persoane, sa fim mai putin siguri ca avem dreptate. Tocmai de aceea empatia este atat de importanta intr-o casnicie de succes.

Desigur ca intotdeauna va exista o discrepanta intre scopurile noastre bazate pe empatie (dorinta noastra de a le oferi un grad de confort copiilor nostri, de a-i proteja de dezamagire, de a-i ajuta sa se simta mai bine) si scopurile noastre bazate pe socializare (dorintele noastre, a munci mai mult, a deprinde anumite aptitudini care ii pot ajuta mai tarziu in viata. De asemenea, intotdeauna va exista o limita intre a-i lasa sa se distreze si a insista in ceea ce priveste regulile, iar majoritatea parintilor se lupta pentru a echilibra aceasta balanta in drumul de dezvoltare personala pe care fiecare copil il are de parcurs.

Desigur ca problema nu pare atat de complicata in teorie. Dar sentimentele conteaza. La fel si comportamentele. Copiii trebuie sa inteleaga ca sentimentele lor sunt importante, dar la fel sunt si nevoile celorlalti. Este indicat sa-i incurajam sa se exprime pe sine, dar sa-i invatam sa le acorde importanta si celorlalti, insa un lucru este cert: copiii nostri vor invata sa ne asculte abia dupa ce noi ii vom asculta primii.

 

  • Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.

    Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *