Putem minți pe toată lumea, mai puțin pe noi înșine

Publicat: 30 octombrie 2017
Comentarii: Fără răspunsuri

Și uneori, chiar și cu noi înșine facem treabă bună în a ne minți… Atunci când nu mai știm cine suntem de la atâtea neadevăruri înghițite și însușite…Da, uneori chiar și pe noi ne mințim, fără să ne dăm seama că facem asta.

Însă este un lucru în fața căruia nu putem să minți prea mult…propriul suflet.

Atunci când ne permitem să intrăm în contact cu el, după mult timp în care am funcționat la alți parametri, dacă ne-am mințit prea mult, vom simți gol.

Și dacă nu ne permitem încă să intrăm în contact cu el, Universul are moduri nebănuite de a produce crăpături în zidurile cu care ne-am înconjurat.

O rană, o despărțire, o trădare, o tristețe, o dezamăgire. Sau o zi senină, un film frumos, un gest dezinteresat al cuiva, privirea unui copil care-ți pătrunde în suflet. Feluri simple prin care suntem chemați, în fiecare zi, să ne întoarcem la noi.

Vine un moment de decont în fața propriului suflet pentru fiecare. Și nu, nu ca o pedeapsă. Ci ca cea mai mare șansă la libertate și fericire.

Poate fi o întrebare simplă, sinceră, a cuiva din jurul nostru, care ne va lua prin surprindere.
Pot fi ochii triști pe care îi vedem în oglindă în fiecare dimineață.
Poate fi o întrebare pe care ne-o adresăm noi nouă, înainte de a pune capul pe pernă.

Și la care, dintr-o dată, vom avea cel mai sincer răspuns cu putință. Pentru că a ne minți pe noi nu va mai fi o opțiune.

Și atunci vom ști cu fiecare celula – nu mai putem să ne mințim. Am putea să mai încercăm să o facem cu cei din jur pentru o perioadă. Însă pe noi înșine nu ne mai putem minți. Începem să stăm în Adevăr, indiferent care e prețul pentru asta. Pentru că prețul de a ne minți pe noi înșine a devenit deja mult prea mare.

Și vei simți când a venit momentul în care nu mai poți să te minți. Sufletul tău va simți.

Dacă deja a venit, adu-ți aminte: atunci când ești în contact cu propriul tău Suflet, nu poți pierde nimic cu adevărat prețios pentru tine.

Pentru că ai cu tine tot ceea ce contează cu adevărat: pe tine însuți, sufletul tău, adevărul tău, cine ești tu.

Restul ori sunt iluzii de care nu ai nevoie, ori sunt lucruri pe care le poți construi oricând, din energia sufletului tău.

  • Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.

    Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *