Poate ca unii mi-au dus dorul, poate ca altii nici n-au observat, dar nu prea am mai fost activa pe site-uri in ultimul timp. Am scris doar sporadic, majoritatea articolelor fiind articole generale de dezvoltare personala, fara implicatii personale si fara expunerea parerilor mele intime, asa cum ii obisnuisem pe cititorii mei.
Intre timp cele doua site-uri cu resurse pentru dezvoltare personala s-au transformat intr-unul singur: Aimee-Damaideparte.ro, urmare fireasca a unui proces interior frumos si dureros care a dus la unirea unor parti din mine scindate si aflate in contradictie, despre care o sa va vorbesc ceva mai tarziu.
Ce-am facut in acest timp? O sa va impartasesc in cele ce urmeaza cateva din trairile pe care le-am avut si ce mi s-a intamplat in acest rastimp.
In primul rand, mi-am pus foarte mult intrebari:
Cine sunt eu? Cat de mult ma pierd pe mine atunci cand ma apropii prea tare de ceilalti? Cat de mult imi pot pastra autenticitatea in relatie cu oamenii din jurul meu?
Cat de mult imi pot pastra granitele, ceea ce sunt si ceea ce vreau in relatie cu familia meu si cu partenerul meu? Cat de mult pot sa ma abandonez si sa ma pierd pe mine in relatia mea de iubire?
Ce-mi doresc cu adevarat de la mine si de la viata mea? Ce nevoi am? Ce inseamna casnicia pentru mine? Ce inseamna casnicia pentru societate? Cat de tare apasa pe cupluri presiunea si proiectiile sociale legate de institutia casatoriei?
Care e granita, in interiorul meu, intre apartenenta si libertate? Cat de disponibila pot fi pentru viata mea din prezent, avand in acelasi timp in suflet dureri personale vechi care nu au nicio legatura cu relatia mea si cu viata mea din prezent?
Cum pot sa fac separarea intre durerea mea si durerea partenerului meu, atata timp cat casnicia duce la aparitia unui grad de convietuire vecin cu simbioza, in care nu mai stii ce e al tau si ce e al celuilalt?
Apoi, am ajuns intr-un punct in care a trebuit sa privesc in fata, in mod definitiv si categoric, durerea pe care o duceam cu mine de mai bine de 30 de ani.
Am lasat deoparte toate instrumentele numite tehnici de dezvoltare personala si spirituala care m-ar fi putut ajuta sa fac fata procesului intr-un mod mai echilibrat (meditatie, tehnici si practici spirituale) pentru a da piept, neinarmata, cu durerea reala din adancul meu.
Si pentru ca aceasta durere era coplesitoare, am incercat sa evadez in nenumarate feluri si in primul rand am incercat sa fug de mine insami.
Vazand ca n-am nicio sansa sa fug de mine, am incercat un subterfugiu in a fugi apoi de durerea din mine, pentru ca intr-un final sa-mi dau seama ca nu am alta sansa decat sa intru din ce in ce mai profund in ea, pana am simtit ca nu mai pot.
Am ajuns la capatul durerii doar pentru a descoperi ca, daca am curajul sa ma uit si mai adanc, capatul este departe de a fi atins.
Am intrat si reintrat in aceeasi durere de care imi era imposibil sa ma despart. Apoi, m-am luptat cu ea. Pentru ca, pana la urma, sa capitulez in fata ei.
Apoi, mi-am dat seama ca eram cumva dependenta de durere si de trait la adancimi periculos de intense. Am simtit atat de intens durerea si m-am imprietenit cu ea atat de bine, incat mi se parea ca sunt in viata doar atunci cand sufar. Iar eu sunt cumva “speciala” pentru ca traiesc atat de intens.
Ceea ce m-a ajutat in aceasta perioada a fost luciditatea mea de a-mi asuma durerea personala. N-am proiectat-o, n-am aruncat-o si am stiut sa ma opresc din a fugi.
Atunci am adus-o in inima mea, am tinut-o acolo, am mangaiat-o, am privit-o cu intelegere. Dupa care mi-am dat seama ca mare parte din ea nici macar nu e a mea, ci apartine si altora care s-au framantat candva sau inca o mai fac, la fel ca mine, sub povara acelorasi intrebari.
Si atunci am inceput sa rup bucatele din propria durere si sa o las sa se aseze, cu respect, acolo unde ii este locul.
Am mai fost ajutata si de acea voce din mine care stie ca, oricat de greu e intunericul prin care trebuie sa treci, bucuria atunci cand incepi sa vezi lumina este de nepretuit.
Acea parte sanatoasa si ancorata in realitate care stie ca viata inseamna mai mult decat durere. Viata inseamna si explorare si traire.
Acea parte din mine care stie ca, atunci cand vei incepe sa vezi din nou lumina, ceea ce inevitabil se va intampla, vei incepe sa te ancorezi din nou la viata simpla si da, poti pierde sentimentul ca esti “special” dar poti castiga ceva de nepretuit si anume miracolul normalitatii.
Si desigur, ce m-as fi facut fara cartile de dezvoltare personala? Am citit in acest timp cele mai bune carti de dezvoltare personala si evolutie spirituala. Le consider pe toate prietenii mei. Am invatat din ele la fel de mult ca din toate acele minunate cursuri de dezvoltare persoanala la care am participat de-a lungul timpului.
Nu uit insa si de cei cativa prieteni de suflet, nu multi, dar a caror prezenta in viata mea este de nepretuit.
Unul dintre ei m-a rugat la un moment dat sa ascult aceasta melodie profund vindecatoare. Melodia a vorbit sufletului meu, ca nimeni altcineva, despre “copiii noptii si copiii luminii” intr-un moment in care cele doua se amestecau atat de mult in mine, incat totul era gri in jur. Multumesc minunii din acest cantec traditional hawaian care a clarificat multe in sufletul meu:
Apoi, pe fondul acestui proces interior in care am fost nevoita sa-mi infrunt toate traumele si toate ranile sufletesti care ma tineau indisponibila pentru viata mea, am inceput sa simt nevoia ca energia mea sa nu se mai duca inspre doua directii, spre cele doua proiecte online pe care le aveam, ci sa curga firesc intr-un singur proiect care sa contina tot ceea ce am fost, sunt si am devenit pe parcursul acestor ani.
Si pentru ca sunt intotdeauna ajutata, in acelasi timp in care eu gandeam asta, sotul meu a avut minunata idee de a uni continuturile celor doua site-uri Aimee.ro si Damaideparte.ro pentru ca, impreuna, sa dam nastere la ceva nou, un proiect cu o noua viata si un nou destin.
In acelasi mod in care in mine se naste o energie noua, acest site nou este un proiect spre care ma indrept cu drag, pentru a pune in el o parte din sufletul meu si a-i insufla viata pe care singur si-a revendicat-o deja.
Tot in aceasta perioada s-a intamplat un lucru minunat, care a venit parca sa confirme cat de mult suflet am pus in anii trecuti in aceste doua site-uri: cineva mi-a propus sa public o carte cu articole scrise, de-a lungul timpului, pe cele doua site-uri.
Asa a aparut colectia de eseuri: “Un moment de autenticitate” care contine impresii si ganduri legate de procesul meu personal din ultimii ani:
Inca nu inteleg, atunci cand recitesc aceasta carte de dezvoltare personala, din ce loc din interiorul meu sau mai mare decat mine au venit toate acele revelatii pe care le-am pus acolo.
Stiu doar ca, aceasta carte onoreaza durerea prin care am trecut in acesti ani de cautari interioare si face loc unui nou inceput, a unei energii usoare si luminoase care incepe sa se aseze peste viata mea.
Apoi, pentru ca energia unui nou inceput se contura din ce in ce mai tare in viata mea si pentru ca nu poti incepe nimic nou in mod autentic pana nu inveti sa eliberezi si sa inchei relatii si situatii si sa onorezi ceea ce trebuie sa se sfarseasca in viata ta, am fost pusa in fata faptului de a da drumul unor persoane si situatii de care ma agatam intr-un fel sau altul.
Am fost dureros confruntata cu realitatea unei alte relatii in care nu ma simt vazuta ca pe cine sunt eu in acest moment, ci ca pe cine are nevoie acea persoana sa vada in mine.
Tot ce pot face este sa las acest lucru, cu respect, in spatiul dintre noi, pana cand lucrurile se vor regla de la sine sau pana cand nu voi mai avea niciun fel de relatie cu acea persoana. Si sunt dispusa sa traiesc durerea acestei realitati.
Apoi, am spus la revedere angajatei mele, care m-a ajutat in ultimii doi ani cu gestionarea site-urilor mele de dezvoltare personala, care mi-a fost atat de draga incat la un moment dat a devenit o parte din mine si a umplut o parte din golul existent in viata mea.
O parte din mine careia ii dau drumul, cu recunostinta pentru tot ce a adus in viata mea si pentru tot ce ia cu ea, acum cand pleaca.
Apoi, desigur, am intalnit oameni noi si m-am atasat incredibil de mult de ei, pentru ca apoi sa ma vad nevoita sa le dau drumul, incercand sa ma consolez, dar simtind durerea faptului ca relatia noastra va continua la un alt nivel, in alt spatiu si in alt timp, pentru ca in viata concreta, aici si acum, este imposibil.
M-am intrebat de ce ne este dat sa cunoastem oameni pe care nu-i putem pastra langa noi si de ce trebuie sa ne doara atat de mult absenta lor si singurul raspuns pe care il am este: pentru a invata ca, in cele din urma suntem singuri si ca viata e alcatuita din momente si oameni care vin intr-un anumit moment si pleaca in altul, mai devreme sau mai tarziu.
Tot ce trebuie sa facem este: sa primim, sa ne bucuram, sa suferim si sa eliberam. Sa primim, sa ne bucuram, sa suferim si sa eliberam. E ca o mantra a existentei mele din ultimul timp.
Am mai trait o portie de durere atunci cand a trebuit sa spun la revedere unui om drag cu care am o legatura puternica, de la care am invatat cele mai semnificative lucruri pentru dezvoltarea mea personala si al carui efect asupra mea era sa ma puna in permanenta in contact cu intunericul din mine, chiar si atunci cand eu aveam nevoie disperata sa ies la suprafata si sa vad lumina.
Asa ca a trebuit sa pun distanta fata de persoana care m-a tinut de mana atunci cand eu m-am nascut din nou pe mine, care mi-a strapuns inima inghetata si mi-a deschis in fata, spre explorare si traire intensa, lumea umbrelor si a durerii.
Cu iubire si recunostinta fata de intreaga noastra relatie dar si fata de procesul meu din acest moment, in care pur si simplu e timpul pentru altceva.
Daca ar fi sa rezum ce am invatat in acesti doi ani, cei mai grei pentru dezvoltarea mea interioara de pana acum, as zice asa:
- Sa ai curajul te pierzi pe tine cu totul te ajuta sa te gasesti intr-un mod mai autentic decat ti-ai fi imaginat vreodata ca vei fi
- Sa fii dispus sa pierzi tot te poate ajuta sa castigi tot, atat timp cat nu te atasezi de rezultat si esti dispus sa eliberezi tot ceea ce e nevoie sa eliberezi in acel moment
- Daca esti dispus sa traiesti durerea, fara sa negociezi si sa faci lucrurile sa para altfel decat sunt, ceea ce te asteapta la final va contrabalansa, fara doar si poate, tot intunericul prin care ai trecut
- E nevoie de multa intelepciune pentru a face diferenta intre durere si suferinta, intre puterea transformatoare a uneia si potentialul stagnant, seducator si victimizant al celeilalte
- Uneori, pur si simplu trebuie sa spui “Stop” lucrului la adancime, insa nu pentru a te dezice de intunericul din tine, ci pentru a-l lasa sa iasa din tine inspre lumina si a folosi in viata ta concreta puterea extraordinara care zace in profunzimile tale
Va astept aici in perioada urmatoare sa cititi si alte articole in care voi impartasi din trairile mele interioare din ultimul timp.
Cu dragoste,
Mihaela Marinas
