Dezvoltare personala

Limita de viteza a vietii

limita de viteza a vietii

limita de viteza a vietii

O intamplare amuzanta si surprinzatoare prin simplitatea ei m-a determinat sa aleg titlul acestui articol.

In timp ce ma indreptam spre casa, am vazut in departare autobuzul pe care ar fi trebuit sa-l iau pentru a ajunge la destinatie. Pe moment, nu m-am mobilizat si m-am gandit sa-l las sa treaca pentru ca, oricum, mai aveam putin de mers pe jos. Dar, in aceeasi fractiune de secunda, m-am hotarat sa alerg dupa el de parca viata mea ar fi depins de acel autobuz. Am alergat atat de tare incat l-am depasit, confundandu-i statia cu statia unui tramvai. Cand am privit in urma, el deja plecase, iar eu mi-am continuat calatoria razand de una singura pe strada.

M-a amuzat atat de tare aceasta intamplare deoarece a suprins atat de firesc subtilitatea vietilor noastre. Uneori, dorinta arzatoare “de a ajunge la destinatie” si de a grabi cursul firesc al lucrurilor ne determina sa trecem pe langa scopul pentru care poate luptam in fiecare zi. Aceasta graba ne amuteste simturile incat ne determina ca atunci cand privim in urma, sa observam ca ceea ce ne doream, de fapt, ne apartinea deja sau era mai aproape de noi decat credeam.

Si ar mai fi un moment de dezvoltare personala pe care as dori sa-l subliniez: acea clipa care in efemeritatea ei, pare sa surprinda o serie de stari contradictorii si care ne determina ca decizia pe care o luam sa fie alta decat cea pe care o gandisem acum cateva secunde. Este acel amalgam in care nu mai stim daca suntem ghidati de propria intuitie, de minte, de vocile celorlalti sau doar de un impuls care se va risipi rapid, dar care va lasa urme evidente in sufletul nostru.

Poate ca viata noasta are nevoie de o limita de viteza.

Poate ca ar trebui sa stim cand sa acceleram si cand sa punem frana. Poate ca ar trebui sa mai curatam din cand in cand parbrizele sufletelor noastre pentru a reusi sa clarificam ceea ce avem de indeplinit. Si poate ca ar trebui sa stim daca merita sa alergam dupa acel autobuz sau daca ar trebui sa-l lasam pur si simplu sa treaca. Dar cine ne poate oferi aceste instructiuni in afara de noi insine?

Deocamdata, nu stiu cum am putea realiza toate aceste lucruri. Nu stiu ce ar trebui sa facem pentru a nu mai intra in relatii nepotrivite carora cu greu le mai putem da drumul, nu stiu cum am putea sa acceptam cu adevarat ca o parte deloc neglijabila din noi insine se datoreaza parintilor nostri si nu stiu cum am putea sa gasim rabdarea in momentele in care dorinta de a actiona pare sa fi pus stapanire pe fiinta noastra.

Nu stiu cum si cand se vor intampla toate aceste lucruri. Nici nu stiu macar daca se vor intampla vreodata. Dar, ceva imi spune sa ne reamintim din cand in cand sa nu depasim viata…

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.