Intrebare : Cat am trait pentru mine in acest an?

intrebare cat am trait pentru mine in acest an

In aparenta, aceasta intrebare poate parea cea mai mare dovada de egoism. Si, uneori, se poate transforma cu succes intr-o intrebare retorica.

Mai mult decat atat, inteleasa gresit, aceasta simpla si totodata zdruncinata intrebare poate da nastere unui manifest cu adevarat egoist.

Ea poate fi punctul de plecare al unui atac in care tot ce simtim este revolta fata de ceea ce nu am realizat, fata de lucrurile spre care am tanjit, dar care nu au fost bifate, fata de emotiile ingramadite in fiinta noastra, neexprimate inca.

Insa scopul cu care imi adresez si va adresez aceasta intrebare este unul mult mai impaciuitor si mult mai curat decat cele de mai sus.

Nu este incercarea de a recupera in cateva zile tot ceea ce nu am realizat intr-un an si nu este nici rostirea acelui palid “De maine ma voi schimba”.

Ci este o intrebare care poate deveni retorica si care, prin simplul fapt ca este gandita si apoi rostita, are efecte purificatoare.

Este o intrebare care ne obliga sa ne intoarcem spre noi insine, oriunde ne-am afla: in fata unui calculator, in bratele celui pe care il iubim sau in fata muntelui pe care dorim sa-l escaladam. Asadar, primul dar pe care aceasta intrebare ni-l ofera este prezenta.

Patrunzand si mai adanc in subtilitatile sale, intrebarea din titlu poate da nastere unui moment de constientizare a iubirii de sine.

Astfel “Cat de mult am trait pentru mine in acest an?” devine “Cat de mult m-am iubit pe mine in acest an? Cat de mult am reusit sa ma bucur de ceea ce sunt si cat de mult am cautat aprecierea mea in actiunile mele, nu a celor din jurul meu? Cat de mult am deblocat gratiile in care mi-am tinut ascuns sufletul si cat de mult i-am oferit acestuia libertatea de a se manifesta?”

Pentru mine, au existat in acest an zile in care nu am stiut ca traiesc.

Zile in care m-am intrebat daca i-am dat sufletului meu ocazia de a se exprima, iar in momentul in care am stiut ca nu am facut-o, le-am trecut pe toate in bilantul zilelor netraite.

Au existat zile in care rutina in care am trait era atat de puternica incat imi bloca orice modalitate de a ma exprima sau de a comunica cu cei din jurul meu. Si au existat zile in care o piedica a destinului sau o intamplare nefericita ma “trezeau la realitate” …

Dar au existat si acele momente atat de frumoase care pareau vesnice, desi durau doar cateva clipe.

Acele momente in care simteam ca singurul lucru pe care il pot face este o plecaciune in fata existentei pentru binecuvantarile pe care mi le-a oferit.

Poate ca intrebarea pe care v-am adresat-o ar trebui sa coboare de pe buzele noastre in sufletele noastre.

Aceasta “trecere” ne va permite sa fim sinceri cu noi insine si sa ne permitem sa fim mai aproape de ceea ce suntem noi cu adevarat.

Si ne va mai permite sa ne reevaluam fiinta pentru a da jos straturile care nu ne apartin, pentru a ne pune fata in fata cu cele mai arzatoare dorinte ale noastre, nu cu ale celor din jurul nostru.

Da. Poate ca aceasta este una dintre concluziile mele pentru acest sfarsit de an.

O concluzie ale carei radacini sunt prinse in intrebarea din titlu.

Poate ca momentele in care exprimam ceea ce suntem cu adevarat reprezinta cea mai mare dovada de iubire de sine. Sa speram ca vom avea cu totii multe astfel de momente de acum incolo…

Si chiar daca nimeni nu poate contesta dificultatea acestei lupte, poate ca din cand in cand ne va ajuta cate o intrebare aparent egoista…

Tu ai trait pentru tine in acest an?