despre adevar si cautarea continua a semnificatiilor vietii
Se intampla uneori ca furtunile neanuntate sa distruga castelele solide ale convingerilor noastre. Iar tot ce ramane de facut este sa strangem iar nisipul cu scopul de a reconstrui ceea ce a fost distrus, pastrand speranta ca de aceasta data structura va fi mai rezistenta, pentru ca se va baza pe adevar.
Totul incepe cu o simpla afirmatie despre adevar, despre acel adevar personal care in prima instanta este de necontestat si de neclintit.
Poate ne juram ca nu ne vom casatori vreodata, ca nu vom purta tocuri inalte si ca nu ne vom vopsi parul, ca nu ne vom lasa vreodata partenerul sa ridice vocea la noi si ca nu vom gati niciodata pentru el. Poate ne promitem ca usa noastra sa ramana mereu deschisa pentru prieteni si familie si poate tinem capul sus atunci cand spunem ca jobul nostru nu ne va manca niciodata din timpul liber.
Iar ironia vietii ne arata nu numai ca indeplinim lucrurile carora le-am opus initial rezistenta, ci si ca le facem fata cu brio, executandu-le in exces si fiind multumiti pe termen scurt de rezultate. Insa vine o perioada in procesul de dezvoltare personala in care observam ca activitatile a caror menire era aceea de a ne umple, ne golesc incetul cu incetul, lasandu-ne cu o serie de intrebari pe buze.
Astfel, pe masura ce trece timpul, observam ca nu facem decat sa reconstruim castelele care au fost distruse. Ne intrebam daca nu cumva ne-au lipsit instrumentele cele mai potrivite pentru a le cladi si daca nu cumva am fi putut cere ajutorul unor persoane mai iscusite decat noi. Sau poate acceptam ca vantul puternic venit asupra noastra nu este decat vocea care ne indruma, spunandu-ne sa nu ne agatam de nimic…
Dar pana ajungem la cele de mai sus amintite, ne pierdem printre sute de semnificatii. Adevar sau provocare? Cautam raspunsurile in stiinta sau in arta, in medicina clasica sau in medicina alternativa, in ceilalti sau in noi insine pentru ca intr-un final sa ridicam din umeri si lasand viata sa isi spuna cuvintele…Si chiar daca nu rosteste cuvintele pe care dorim sa le auzim, poate ca acela este inceputul catre aflarea adevarului.
Cand ne doare piciorul, doctorul spune ca adevarata cauza este sedentarismul, terapeutul energetic ne indeamna sa ne punem intrebari despre directia in care dorim sa mergem in viata, farmacistul are cu siguranta si el parerea lui despre acest lucru, iar o persoana care nu ne cunoaste, ne spune doar sa fim mai atenti data viitoare cand coboram scarile pentru a nu cadea din nou. Cumva, pentru orice exista o semnificatie. Si chiar daca nu contest absolut nicio clipa faptul ca nu exista intamplare, ma intreb ce ne determina sa luam o decizie si de unde stim ca semnificatia pe care i-am oferit-o evenimentului trait este a celor mai sus amintiti, insa noi credem ca ne apartine?
Cumva, orice actiune ne intoarce spre noi insine. Si chiar daca riscam ca noua constructie a castelului convingerilor sa fie din nou daramata, stim ca merita sa schitam totul de la capat doar pentru ca in acel moment, aceasta este singura modalitate de a ne exprima adevarul clipei pe care o traim si de a trai in adevar.
Voi ce parere aveti despre adevarul vostru?
Buna,
Eu ma regasesc foarte mult in articolul tau! Acum un an, am inceput sa ma preocupe dezvoltarea personala. Pe termen scurt, dar mai ales foarte scurt, m-a ajutat foarte mult, dar la primul obstacol major, am cazut si am renuntat…
Apoi, iarasi m-am intors, am citit, am mers la psiholog, dar iarasi am cazut si am renuntat…
Dupa fiecare “episod”, singurul lucru care m-a salvat a fost credinta in Dumnezeu!
Nu ne amagim singuri ca putem reusi singuri sa ne schimbam? De unde stim, cine ne garanteaza, ca daca o luam de la capat rezultatul nu va fi acelasi sau vom fi si mai rau, pentru ca vom fi in plus dezamagiti de rezultat!
Altfel spus, dezvoltarea personala ma ajuta sau este doar o fantasma, o iluzie, o utopie?
Ajuta-ma sa inteleg!
Multumesc!
Din experienta mea, iti pot spune ca pe masura ce “sapi” tot mai mult pentru a gasi un inteles, pe atat te adancesti tot mai tare. Si mie mi s-a intamplat sa functioneze pe termen scurt o informatie preluata dintr-o carte, de exemplu, insa a durat atat de putin pentru ca nu era cu adevarat interiorizata, nu era experimentata. Doar citisem si urmasem instuctiunile. Este precum diferenta dintre “a invata” si “a toci”. Cand inveti, poti reproduce cu propriile cuvinte ceva, insa daca tocesti, atunci cand uiti un cuvant, uiti totul.
Nu cred ca dezvoltarea personala este o iluzie, intrebarea este daca noi suntem cu adevarat pregatiti sa facem fata la ceea ce putem afla despre noi…
Sper ca ti-am putut fi de folos si sper sa gasesti un raspuns la intrebarile tale.
Cu drag,
Andreea
Sincer iti spun, imi place, incerc sa caut raspunsul, il gasesc, dar la primul incident (probabil cu mine insumi) dispare…
Cauza, cred ca este ca mi-e frica de ceea ce descopar, mi-e frica, mi-e teama ca nu ma voi putea schimba, ca nu pot sa ma ridic la nivelul asteptarilor, mi-e frica de Dumnezeu (simt ca “insel” in relatia mea cu Dumnezeu).
Pe de alta parte, caut raspunsul in mai multe surse, care de multe ori sunt antagonice si de aceea ma intorc de fiecare data la Dumnezeu, care cred ca este detinatorul adevarului absolut!
Deci, as vrea sa-mi raspunzi la 2 intrebari:
1. Daca ma preocupa dezvoltarea mea personala, pierd din vedere relatia mea cu Dumnezeu, incercand practic sa fiu altfel decat am fost Creat?
2. Este bine ca sursa mea de informatie, sa fie una singura sau mai multe, in conditiile in care parerile sunt impartite? Crezi ca este mai bine sa am un singur crez, sa urmez o singura cale?
Multumesc!
1. Totul depinde de relatia ta cu Dumnezeu. Fiecare il percepe conform propriilor experiente, asa ca cel mai bine iti poti raspunde singura la aceasta intrebare.
2. Chiar daca parerile sunt impartite cu privire la multe subiecte dezbatute in sfera de dezvoltare personala si evolutie spirituala,important este ce simti tu si cum simti sa te raportezi la propria viata. Ia un exemplu simplu din viata ta: daca tie iti place pizza si vine cineva care detesta felul acesta de mancare, nu o sa mai mananci pizza doar pentru ca exista o parere diferita de a ta? Poate ca uneori este indicat sa citesti din mai multe surse tocmai pentru a-ti contura mult mai clar propria parere, insa daca simti ca esti usor influentabila, lasa informatia atunci cand nu o mai poti “digera”. Incearca sa treci tot ceea ce vine spre tine prin filtrul propriei fiinte si iti va fi mult mai usor sa iti dai seama ce ai de facut.
Sper ca te-am putut ajuta.
Andreea
Draga Andreea,
Multumesc mult pentru ajutor!
Trec printr-o perioada mai proasta datorita situatiei prin care trece fratele meu.
Iti expun si tie situatia cu speranta ca ma vei putea ajuta, pentru ca eu oricat am citit nu-l pot ajuta:
Fratele meu sufera de gelozie nefondata! Este casatorit cu o fata foarte serioasa, foarte vesela si plina de viata, dar tocmai pentru ca ea este asa, el este o fire retrasa, plina de ganduri, chinuit de gelozie si banuieli total absurde. Il cunosc foarte bine si demult si era o persoana foate blanda si calma, care isi iubeste sincer sotia, un pic cam posesiv, o idolatrizeaza, se poarta foarte frumos cu ea, dar care in prezenta altor persoane in jurul ei (indiferent de sex), isi schimba imediat atitudinea si devine exact cum l-a descris.
Mi-am impartasit cu greutate o parte din ceea ce traieste si mi-a spus ca-i este din ce in ce mai greu, deoarece chiar si atunci cand este vesel si vivace, atunci cand vorbeste cu ea si ea nu-i raspunde la asteptari, se enerveaza foarte rau, este suparacios, uneori o jigneste si este la un pas sa fie si violent.
Am acelasi respect si ii iubesc la fel de mult pe amandoi, dar il observ cum sufera si cred ca nu mai este mult pana cand si ea va suferi.
Ce trebuie sa faca? Cum poate scapa de aceasta gelozie chinuitoare! Mi-a impartasit ca a mers si la psiholog si la preot si nu a reusit sa depaseasca decat in anumite momente aceasta stare!
Ti-am fi recunoscatori amandoi cu un sfat, pentru ca tin foarte mult la el!
Sunt foarte suparata datorita situatiei fratelui meu.
El sufera de gelozie nefondata! Este casatorit cu o fata foarte serioasa, foarte vesela si plina de viata, dar tocmai pentru ca ea este asa, el este o fire retrasa, plina de ganduri, chinuit de gelozie si banuieli total absurde. Il cunosc foarte bine si demult si era o persoana foate blanda si calma, care isi iubeste sincer sotia, un pic cam posesiv, o idolatrizeaza, se poarta foarte frumos cu ea, dar care in prezenta altor persoane in jurul ei (indiferent de sex), isi schimba imediat atitudinea si devine exact cum l-a descris.
Mi-am impartasit cu greutate o parte din ceea ce traieste si mi-a spus ca-i este din ce in ce mai greu, deoarece chiar si atunci cand este vesel si vivace, atunci cand vorbeste cu ea si ea nu-i raspunde la asteptari, se enerveaza foarte rau, este suparacios, uneori o jigneste si este la un pas sa fie si violent.
Am acelasi respect si ii iubesc la fel de mult pe amandoi, dar il observ cum sufera si cred ca nu mai este mult pana cand si ea va suferi.
Ce trebuie sa faca? Cum poate scapa de aceasta gelozie chinuitoare! Mi-a impartasit ca a mers si la psiholog si la preot si nu a reusit sa depaseasca decat in anumite momente aceasta stare!
Ti-am fi recunoscatori amandoi cu un sfat, pentru ca tin foarte mult la el!
Multumesc!
Personal, consider ca o persoana geloasa este inainte de toate o persoana care nu are incredere in propriile puteri. Pe de alta parte, poate ca la un anumit nivel fratele tau nu se considera suficient de bun pentru sotia sa si tocmai de aceea vede in fiecare barbat care este in preajma ei un potential adversar care oricand ii poate lua locul. Ceea ce el ar trebui sa inteleaga este ca intotdeauna se va gasi o alta persoana mai buna, mai inteleapta sau mai frumoasa decat el la fel de bine cum el este mai bun, mai frumos si mai intelept decat altcineva. In momentul in care va deveni mai stapan pe el insusi, poate va constientiza ca gelozia lui este nefondata.
De asemenea, tu il poti ajuta prin a-i creste increderea in el, prin a-l ajuta sa-si vada calitatile si trasaturile pentru care este iubit si apreciat de cei din jurul sau. Iar sotia lui poate avea un factor decisiv in aceasta situatie. Poate ca ar trebui sa comunice mai des despre nevoile, dorintele si temerile lor deoarece comunicarea poate consolida in mod vizibil o relatie. Insa trebuie sa fii constienta ca el se poate ajuta singur mai mult decat oricine altcineva.
Sper ca te-am putut ajuta!
Andreea