Doare să fii vulnerabil, pentru că trebuie să te uiți la partea din tine pe care ai făcut eforturi supraomenești să o ascunzi. Pentru că trebuie să ai curajul să fii gol în fața ta și în fața lumii.
Pentru că trebuie să ai curajul să te dai jos de pe piedestal, să te oprești din mecanismele construite pentru a te menține în siguranță. Trebuie să vezi cine ești cu adevărat, dincolo de ce iubești, ce faci, cum contribui, ce oameni ajuti prin ce faci și ești.
Tu, vulnerabil
Doare cumplit. Față în față cu propria nimicnicie, cu abisul care se cască în tine când ieși din toate rolurile datorită cărora continuai să funcționezi în lume, într-un mod sigur.
Tu, cu răni și cu tot ce ai ascuns pe când te chinuiai să arăți că ești în regulă.
Tu, cu tot ceea ce ți-ai refuzat ție însuți atât timp.
Cu părți pe care le-ai negat pentru că te făceau să pari prea uman, prea ca ceilalți.
Cu lacrimi pe care le-ai înghițit pentru că simțeai că vei fi spulberat dacă îți arăți slăbiciunea.
Cu furie pe care ai suprimat-o, pentru că cine te va mai accepta dacă îndrăznești să exprimi așa ceva?
Cu toată nepriceperea și stângăcia din tine la care nu te-ai uitat niciodată pentru că cine te va mai aprecia dincolo de ceea ce vrei să demonstrezi lumii că ești?
Tu, mic si vulnerabil. Cine te va mai iubi? Cine te va mai prețui?
Și în acest proces uluitor în care te descoperi pe tine în felul ăsta, începi să vezi următorul paradox: cu cât îți permiți să fii mai vulnerabil, cu atât te simți mai iubit.
Cu cât ești mai vulnerabil, cu atât faci loc mai mult iubirii. Faci loc mai mult pentru ceilalți, făcând loc mai mult pentru tine, de fapt. Și începe să ți se pară ridicol tot efortul pe care îl făceai să obții iubire creând o anumită imagine.
Și când ai loc în inima ta pentru mai mult decât imaginea ta sau modul cum munceai să te reprezinți pe tine în lume, atunci poți ști că începi să trăiești cu adevărat.
Atunci înțelegi ca a fi vulnerabil în fața vieții este cel mai frumos mod în care merită să trăiești.
Ce frumos! Dureros de frumos și adevărat. Pentru că despre Adevăr este vorba aici. Sau despre cum vrei să-ți afli propria muzică a sufletului și s-o onorezi, spre a te simți Autentic. Onest. Integru. Minunat material, cu tot subiectul delicat dar atât de necesar. Dragă Mihaela, îți mulțumesc din toată inima pentru curajul de a aborda astfel de subiecte dar și pentru încurajările / confirmările indirecte 🙂 ?
Ma bucur, Margareta, ca rezonezi cu ceea ce scriu. Te imbratisez!