cum percepem frumusetea
Ce inseamna frumusetea pentru fiecare dintre noi? Care sunt mecanismele care, puse in functiune pe fundal, ne ajuta sa percepem frumosul din ceea ce vedem?
Cat de subiectiva este perceptia noastra si cat de valabila este zicala “Nu e frumos ce e frumos, ci e frumos ce-mi place mie!” ?
Iata un nou discurs Ted.com care ne poate oferi multe raspunsuri legate de acest subiect:
“In copilarie – si apropo, am fost candva copil – tata mi-a spus o poveste despre un ceasornicar din secolul al-XVIII-lea. Si despre ce facea el: crea ceasuri incredibil de frumoase. Iar intr-o zi, unul dintre clienti a venit in atelierul sau si l-a rugat sa curete ceasul pe care-l cumparase. Ceasornicarul l-a dezmembrat si unul din lucrurile pe care le-a scos a fost unul dintre balansiere. Si in timp ce facea asta, clientul sau a observat ca pe spatele balansierului era o gravura, niste cuvinte. Si i-a spus ceasornicarului, “De ce ai pus lucruri pe verso, pe care nimeni nu le va vedea vreodata? Ceasornicarul s-a intors si a spus, “Dumnezeu le poate vedea.”
Eu nu sunt cea mai religioasa persoana si nici tatal meu nu era, dar, in acel moment am observat ceva intamplandu-se aici. Am simtit ceva in stomacul meu plin de vase de sange si nervi si ceva muschi care trebuie sa existe pe-acolo, cred. Dar am simtit ceva. Si era un raspuns psihologic. Si din acel moment, de la varsta mea de atunci, am inceput sa ma gandesc la lucruri intr-o maniera diferita.
Si cand mi-am inceput cariera de designer, am inceput sa-mi pun o simpla intrebare: Chiar gandim frumusetea sau mai mult o simtim? Probabil ca stiti deja raspunsul la aceasta intrebare. Probabil ca va ganditi, ei bine, nu stiu pe care o considerati corecta, dar eu cred ca este vorba despre perceptia frumusetii. Si astfel, am avansat in cariera mea de designer si am inceput sa descopar niste lucruri interesante.
Una dintre primele lucrari a fost realizata in designul masinilor – o munca foarte interesanta a fost realizata acolo. Si pe parcursul unei mari parti a acestei munci, noi am descoperit ceva sau eu am descoperit ceva, care m-a fascinat si de care e posibil sa va amintiti.
Va amintiti cand luminile se aprindeau si se stingeau, clic clic, cand inchideati usa masinii? Si apoi cineva, cred ca era vorba de un BMW, a introdus o lumina care se stingea incet? Va amintiti? Eu imi amintesc foarte clar. Va amintiti prima oara cand erati in masina si ati facut asta? Imi amintesc ca stateam acolo si ma gandeam: e fantastic. De fapt, nu am gasit pe nimeni caruia sa nu-i placa lumina care se stinge incet. M-am gandit, ei, despre ce naiba e vorba?
Asa ca am inceput sa-mi pun intrebari despre asta. Si prima a fost: “Va place?” “Da.” “De ce?” Si spuneau, “Oh, pare atat de natural,” sau “E dragut.” M-am gandit: ei bine, nu e suficient. Putem sa aprofundam, pentru ca, in calitate de designer, am nevoie de vocabular, am nevoie de cuvinte cheie despre cum functioneaza intr-adevar acest lucru. Asa ca am facut niste experimente. Si mi-am dat dintr-o data seama ca exista ceva ce facea tocmai acest lucru – de la intuneric la lumina in sase secunde – exact asta. Stiti ce este? Cineva?
Vedeti, folosirea acestei parti, partea ganditoare, partea lenta a creierului – folosirea acesteia. Iar acesta nu este un lucru, este un sentiment. Vreti sa-mi faceti o favoare? Pentru urmatoarele 14 minute sau cate au mai ramas, vreti sa simtiti?
Nu vreau sa mai ganditi atat de mult, ci mai ales sa simtiti. Am avut sentimentul unei relaxari temperate de anticipare. Si acel lucru pe care l-am gasit era cinematograful sau teatrul. E ceea ce, de fapt, s-a intamplat chiar aici – de la intuneric la lumina in sase secunde. Si in acest timp, stati acolo si spuneti, “Nu, filmul trebuie sa inceapa,” sau “E fantastic. Abia astept sa-l vad.” Simt anticiparea? Eu nu sunt neurobiolog. Nu stiu daca exista cu adevarat ceva numit reflex conditionat. Dar ar putea exista. Pentru ca, oamenii din emisfera nordica cu care vorbesc, care obisnuiesc sa mearga la cinematograf, inteleg asta. Iar unele dintre persoanele cu care vorbesc, care nu au vazut un film niciodata sau care nu au fost niciodata la teatru, nu inteleg asta in acelasi fel. Tuturor le place, dar unora le place mai mult decat altora.
Deci, aceasta constatare ma determina sa ma gandesc altfel la acest lucru. Nu simtim frumusetea. Credem ca frumusetea este in sistemul limbic – daca aceasta nu este o idee demodata. Exista aceste particele ale creierului, centrii placerii si poate ca ceea ce vad, percep si simt este peste puterea mea de intelegere. Legatura dintre aparatele senzoriale si acele particele este mai scurta decat particelele care trebuie sa traverseze partea ganditoare, cortexul. Ei ajung primii. Deci, cum facem ca acest proces sa functioneze? Si cat de mult din latura sa reactiva este datorat cunostintelor noastre prezente, sau ce vom invata despre ceva anume?
Acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le cunosc. Este o punga de plastic. Si, prima data cand am vazut-o, m-am gandit, nu, nu este nimic frumos in asta. Apoi am aflat, dupa prezentare, ca, daca pun aceasta punga de plastic intr-o balta murdara sau intr-un rau plin cu cloroform si cu tot felul de lucruri dezgustatoare, acea apa murdara va migra prin peretii pungii prin osmoza si va ajunge inauntrul ei pura, apa potabila. Si, dintr-o data, aceasta punga de plastic a devenit extrem de frumoasa pentru mine.
Acum am sa va rog din nou sa deschideți particica emotionala. Va rog sa va detasati de creier si doar sa simtiti ceva. Uitati-va la acesta. Ce sentimente va cuprind? Este frumos? Este interesant? Va privesc chipurile cu mare atentie. Sunt cativa domni cam plictisiti si cateva doamne putin neatente care recepteaza ceva din asta. Poate exista o inocenta in asta. Acum va voi spune ce este. Sunteti pregatiti? Acesta este ultimul act pe Pamant al unei fetite pe nume Heidi, in varsta de cinci ani, inainte de a muri de cancer la coloana vertebrala. Este ultimul lucru pe care ea l-a facut, ultimul act fizic. Priviti desenul. Priviti inocenta. Priviti-i frumusetea. Este frumos acum?
Stop. Stop. Cum va simtiti? Unde simtiti asta? Eu o simt aici. O simt aici. Si va privesc chipurile, pentru ca fetele voastre imi transmit ceva. Apropo, doamna de acolo chiar plange. Dar ce faceti? Am privit ceea ce fac oamenii. Am privit chipuri. Am privit reactii.Pentru ca trebuie sa stiu cum reactioneaza oamenii la lucruri. Unul dintre cele mai obisnuite chipuri in fata frumusetii, a ceva stupefiant de delicios, este ceea ce eu numesc O.D. ( O, Doamne!) Si, apropo, nu se citeste nicio placere pe acel chip. Nu este un “e minunat!” Sprancenele fac asa, ochii sunt defocalizati, iar gura atarna deschisa. Asta nu este expresia bucuriei. Mai este ceva in aceasta. Ceva ciudat se intampla. Deci, placerea pare a fi temperata de o intreaga serie de alte lucruri care intervin.
“Pregnant” este un cuvant pe care-l iubesc ca designer. Inseamna ceva care atrage un puternic raspuns emotional, deseori un raspuns emotional destul de trist, dar care face parte din meseria noastra. Nu este vorba doar de a fi agreabil. Si aceasta este dilema, acesta este paradoxul frumusetii.
Din punct de vedere senzorial, absorbim tot felul de lucruri – amestecuri de lucruri care sunt bune, rele, interesante, inspaimantatoare – pentru a ajunge la acea expunere senzoriala, acea senzatie a ceea ce se petrece. Patosul apare, desigur, ca parte a ceea ce ati vazut in desenul fetitei. Si, de asemenea, triumful, acest sentiment al transcedentei, acest “Nu am stiut niciodata asta. Ah, acesta este un lucru nou.” Iar acesta este, de asemenea, impachetat acolo. Si pe masura ce asamblam aceste instrumente, din punctul de vedere al desenatorului, ma emotionez, pentru ca sunt lucruri, cum am spus-o deja, care ajung la creier, s-ar parea, inaintea cognitiei, inainte sa le putem manipula – trucuri electrochimice.
Ceea ce ma intereseaza este: Este posibil sa se separe intrinsec si extrinsec frumusetea?
Prin asta vrea sa spun: lucrurile intrinsec frumoase, doar ceva care este nemaipomenit de frumos, care este universal frumos. Foarte greu de gasit. Poate aveti niste exemple in acest sens. E foarte greu de gasit ceva care, pentru toata lumea, este un lucru foarte frumos, fara o anumita cantitate de informatie inmagazinata acolo dinainte. Asa ca, o mare parte a acesteia tinde sa fie extrinseca. Este mediata de informatie inainte de intelegere. Sau informatia este adaugata pe fundal, ca in cazul desenului fetitei, pe care vi l-am aratat.
Cand este vorba de fumusete nu putem ignora faptul ca multe experimente au fost facute in acest fel cu fete. Si unele dintre cele mai banale, cred, a fost a spune ca frumusetea inseamna simetrie. Ei bine, evident ca nu e asa. Aceasta este un experiment interesant in care jumatati de chipuri le-au fost aratate unor oameni. Jumatatile de chipuri trebuia adaugate unei liste a celor mai frumosi si a celor mai putin frumosi iar apoi le era aratat intregul chip. Si au descoperit ca era vorba mai degraba de coincidenta. Deci, nu era vorba de simetrie. De fapt, aceasta doamna are o fata deosebit de asimetrica, ambele parti ale acesteia fiind frumoase. Dar ambele sunt diferite.
Si, in calitate de designer, am incercat sa inteleg care erau elementele individuale, simtindu-le pe masura ce progresam. Acum pot sa simt o senzatie de placere si frumusete daca ma uit la acel ochi. Nu o simt daca ma uit la spranceana. Iar orificiul urechii nu are niciun efect asupra mea. Deci, nu stiu cat de mult ajuta acest lucru, dar ma ajuta sa ajung in locurile din care pornesc semnalele. Si cum spuneam, nu sunt neurobiolog, dar vreau sa inteleg cum pot incepe sa pun cap la cap lucrurile, care foarte repede vor depasi partea raționala si ma vor duce la placutele elemente precognitive.
Anais Nin si Talmudul ne-au spus la nesfarsit ca vedem lucrurile nu cum sunt ele, ci cum le facem noi. Deci, am sa va prezint fara rusine ceva care pentru mine este frumos. Iar aceasta este F1 MV Agusta. Ahhh. Este cu adevarat – Vreau sa spun, nu pot sa exprim cat de splendid este acest obiect. Insa, stiu de ce este splendid pentru mine, pentru ca este un palimpsest al lucrurilor. E compus din multe, multe straturi. Aceasta nu este numai partea care patrunde in dimensiunea noastra fizica. E mult mai mult. Sunt straturi peste straturi de legenda, sport, detalii care rezoneaza. Adica, daca incep sa le enumar acum – stiu despre fluxul laminar ca intra in contact cu obiectele care penetreaza aerul si o face foarte bine, dupa cum vedeti. Asta ma emotioneaza. Si simt asta in stomac.
Aceasta este marele secret al designului auto – managementul reflectiei. Nu este vorba de forme, ci de modul in care formele reflecta lumina. Trecem la acel lucru, la lumina care palpaie de-a lungul ei cand va miscati, devenind astfel un obiect cinetic, chiar daca e inert – in functie de cat de extraordinar este efectul asupra reflectiei. Apropo, aceasta usoara depresurare pe suportul picioarelor, pentru un motociclist inseamna ca ceva se intampla dedesubtul lui – in acest caz, un lant de transmisie care, probabil, merge cu 300 de mile pe ora, preluand puterea de la motor. Devin teribil de emotionat pe masura ce mintea si ochii se plimba de-a lungul acestui lucru.
Este lac de culoarea titanului aici. Nu pot sa va spun cat de minunat este. Asa ii opriti pe nebuni sa devieze de la drum din cauza vitezei. Chiar incep sa ma implic acum. Si desigur, o motocicleta de curse nu are stativ, dar aceasta are, pentru ca este o motocicleta de sosea, totul se pliaza si intra in aceasta carcasa. Astfel dispare. Si apoi nu pot sa va spun ce greu e de facut acel radiator curbat. De ce ati face asta? Pentru ca stiu ca avem nevoie sa postam roata mai departe in pozitie aerodinamica. Asa ca e mai scump, dar e minunat. Si, mai presus de toate, marca regala – Agusta, contesa Agusta,din marile istorii ale acestor lucruri.
Partea pe care nu o vedeti este marele geniu care a creat-o. Massimo Tamburini. Este numit “Instalatorul” in Italia si “Maestrul”, pentru ca e in realitate un inginer si un artizan si un sculptor, in acelasi timp. Este atat de putin compromis aici, incat nu-l puteti vedea.
Dar din pacate, placerile mele si ale oamenilor asemeni mie trebuie sa faca fata compromisului cu frumusetea. Trebuie sa ne confruntam cu asta. Deci, trebuie sa lucrez cu un lant de aprovizionare, si trebuie sa lucrez cu tehnologia, si trebuie sa lucrez cu toate celelalte tot timpul, si astfel compromisul incepe sa faca parte din ea. Deci, priviti-o.
A trebuit sa recurg la un mic compromis acolo. A trebui sa deplasez acea parte, dar doar cu un milimetru. Nu a obervat nimeni, nu-i asa? Ati vazut ce am facut? Am mutat trei lucruri cu un milimetru. Dragut? Da Frumos? Poate mai putin. Dar apoi desigur, consumatorul va spune ca in realitate nu conteaza. Deci e ok, nu-i asa? Inca un milimetru? Nimeni nu va observa acele linii divizate si schimbarile. Este atat de usor de pierdut frumusetea, pentru ca frumusetea este incredibil de greu de creat. Si doar putini oameni o pot face. Iar un grup de consumatori nu o poate face. Si o echipa o poate face rar. E nevoie de un cortex central, daca vreti, pentru a fi capabil sa orchestrezi toate acele elemente simultan.
Aceasta este o frumoasa sticla de apa – unii dintre voi o stiti – realizata de Ross Lovergrove, designerul. Se apropie de frumusetea intrinseca. Aceasta, atata timp cat stiți cum e apa puteti experimenta asta. E minunata pentru ca este o intruchipare a unui lucru racoritor si delicios. E posibil ca mie sa-mi placa mai mult decat voua, pentru ca stiu cat de al naibii de greu e sa o creezi. Este stupefiant de greu sa creezi ceva care refracta lumina in maniera asta, care iese din instrument corect, care continua linia fara a se abate de la ea. In spatele acesteia, ca in povestea lebedei, sunt o mie de lucruri foarte greu de realizat. Asadar, salut acest lucru. E un exemplu fantastic, un obiect simplu. Iar cel pe care vi l-am aratat mai devreme era, desigur, unul foarte complex. Si ambele functioneaza in frumusete in moduri oarecum diferite din cauza asta.
Tuturor, cred, la fel ca mine, va face placere sa urmariti o balerina dansand. Iar o parte a acestei placeri este, dupa cum stiti, dificultatea. Probabil ca luati de asemenea in considerare si faptul ca e incredibil de dureros. A vazut cineva degetele de la picioare ale unei balerine dupa ce isi dau jos poantele? In timp ce executa acest arabesc gratios si aceste plie-uri si asa mai departe, ceva oribil se intampla cu picioarele ei. Intelegerea acestui lucru ne duce la un sentiment mai puternic si mai inalt al frumusetii lucrurilor care se petrec.
Folosesc microsecundele gresit, deci ignorati-ma. Dar ceea ce trebuie sa fac acum, simtind din nou, ceea ce am de facut este sa am capacitatea de a furniza destule astfel de enzime, destui astfel de declansatori pentru un lucru aparut mai devreme in acest proces pe care voi l-ati sesizat, nu prin intermediul gandirii, ci al sentimentelor. Vom face, deci, un mic experiment. Bine, sunteti gata?
Va voi arata ceva pentru un foarte, foarte scurt timp. Sunteti gata? Ok. Ati crezut ca aceea e o bicicleta, cand v-am aratat-o la prima vedere? Nu este. Spuneti-mi ceva, ati crezut ca este rapida cand v-am aratat-o prima data? Da. Ati crezut ca e moderna? Da. Aceasta secventa, aceasta informatie a ajuns la voi in primul rand. Si pentru ca motorul de pornire al creierului vostru incepe acolo, acum trebuie sa se confrunte cu asta. Si partea buna este ca aceasta motocicleta a fost stilizata astfel tocmai pentru a inocula sentimentul ca este tehnologie verde si ca va face bine si este usoara si face parte din viitor.
Deci, este acest lucru gresit? Ei bine, in acest caz nu este, pentru ca este o piesa tehnica foarte, foarte ecologica. Dar sunteti sub vraja primei impresii. Cu totii suntem sclavii primelor cateva fractiuni de secunda – si de ele depinde ca majoritatea muncii mele sa castige sau sa piarda intr-un raft dintr-un magazin. Castiga sau pierde in acel punct. Puteti vedea 50, 100, 200 de lucruri pe un raft pe masura ce va plimbati de-a lungul lui, dar eu trebuie sa lucrez in profunzimea acelui domeniu pentru a fi sigur ca va aduce acolo intai.
Si in sfarsit, stratul pe care il iubesc, de cunostinte. Unii dintre voi, sunt sigur, sunteti familiarizati cu asta. Ceea ce este incredibil la aceasta si de aceea imi place sa revin asupra ei, este ca preia ceva ce urati sau va plictiseste, impachetatul hainelor, si daca puteti intr-adevar face asta – cine chiar poate s-o faca? Exista cineva care a incercat sa faca asta? Da? E fantastic, nu-i asa? Uitati-va la asta? Vreti sa o revedeti? Nu avem timp. Mai am doua minute, deci nu putem s-o revedem. Dar intrati pe Youtube, cautati la “folding T-shirt”. Astfel trebuie sa va impatureasca tricourile tinerii prost platiti. Poate nici n-o stiati. Dar ce simtiti in legatura cu asta? E fantastic cand o faceti, abia asteptati s-o faceti, iar cand povestiti altcuiva despre asta – asa cum probabil ca ati facut – pareti foarte inteligenti. Bula de cunostinte din exterior, lucrul care nu va costa nimic, pentru ca aceasta informatie este gratuita – adunati-le si la ce rezultat am ajuns?
Forma succede functia? Doar cateodata. Doar cateodata. Forma este functie. Forma este functie. Ne informeaza, ne spune, ne ofera raspunsuri inainte chiar de a ne gandi la ea. Asa ca am renuntat sa mai folosesc cuvinte ca “forma,” si am am renuntat sa mai folosesc cuvinte ca “functie” in calitate de designer. Ceea ce incerc sa urmaresc acum este functionalitatea emotionala a lucrurilor.
Pentru ca daca reusesc sa o inteleg, pot sa le fac minunate si pot sa le fac extraordinare in mod repetitiv. Si cunoasteti astfel de produse si servicii, pentru ca detineti unele dintre ele. Sunt lucrurile pe care le-ati insfaca daca v-ar lua foc casa. Formarea legaturii emotionale dintre aceste lucruri si voi este un truc electrochimic care are loc inainte chiar de a realiza asta.
Multumesc foarte mult.
(Aplauze)
