copilul interior
Dezvoltare personala

Copilul interior: cine este si cum relationam cu el

copilul-interior-cine-este-si-cum-relationam-cu-el

copilul interior cine este si cum relationam cu el

Desi am vorbit de multe ori despre acest subiect, nu cred ca putem acorda vreodata prea multa atentie copilului nostru interior.

Astazi vom vorbi despre cine este acest copil interior, cum ne influenteaza si vom propune cateva tehnici de relationare cu acest aspect din noi insine.

Copilul interior reprezinta ceea ce am fost noi, in diferite stadii ale copilariei noastre. Cand am devenit adulti, aceasta parte din noi a ramas neschimbata. Este constituit din multitudinea de elemente care au ramas in campurile noastre arhetipale inca din copilarie.

In toate experientele noastre, de la orice varsta, ne-am format un depozit de elemente (ganduri, imagini, energii, obiceiuri) pe care le-am creat intalnindu-ne si relationand cu arhetipurile masculine si feminine din vietile noastre.

Avem mai multi copii interiori, pentru ca, de-a lungul copilariei noastre, la varste diferite, am avut experiente diferite si ne-am insusit o incarcatura diferita de cuvinte, imagini, energii si obiceiuri. Fiecare din acesti copii interiori are o calitate si o nevoie diferita, reflectand schimbarile si dezvoltarea noastra din acea perioada specifica.

Copilul interior este o subpersonalitate si poate fi vazut ca o parte a familiei in psihicul nostru. Eric Berne descrie cele trei parti ale noastre: parintele, adultul si copilul. Ele pot fi adesea in conflict. De exemplu, parintele din noi insista sa lucram mai mult ca sa terminam un proiect iar copilul vrea sa se duca acasa sa se relaxeze.

  • Copilul este partea din noi care isi manifesta calitatile copilaresti: creativitate, joaca, sentimente spontane.
  • Parintele este partea din noi care dicteaza reguli conform carora isi doreste sa traim. Multe din aceste reguli sunt aceleasi pe care parintii nostri ni le-au impus in timpul copilariei.
  • Adultul este partea din noi care ia decizii, rezolva probleme si este mediatorul intre parinte si copil.

Copilul interior ne influenteaza in cele mai diverse moduri. Daca suntem ghidati de intuitie, gandurile, imaginile interne si obiceiurile noastre ne ajuta sa facem fata dinamicilor din viata noastra, astfel incat sa ne eliberam de incarcatura lor si astfel incat tot ceea ce ramane sa fie doar o inregistrare a atitudinilor noastre care au existat candva.

Insa daca aceste elemente nu isi descarca niciodata incarcatura – atunci avem mereu de-a face cu o povara nerezolvata care ne forteaza sa recream situatia arhetipala cu scopul de a descarca ceea ce trebuie eliberat. Prin acest proces, copilul interior cauta sa reproduca mereu si mereu mediul inconjurator cunoscut din copilarie – insa cum nu il poate crea la modul concret, asa cum era, cu parintii si fratii aproape, incepe sa proiecteze acele roluri pe oamenii care exista langa el acum, in viata lui adulta; de exemplu, putem incerca sa rezolvam o problema pe care am avut-o cu tata, proiectand pe seful nostru imaginea tatalui nostru sau o problema cu mama noastra proiectan imaginea ei pe partenera de viata.

Aceste recreari de situatii nu se intampla intotdeauna cu scopul de a rezolva problemele copilariei. In unele cazuri, refacem lumea copilariei noastre pur si simplu pentru ca aceasta retraire a unei anumite situatii de atunci ne asigura familiaritate, securitate, predictibilitate si sentimentul de acasa, chiar daca predictibilitatea poate sa insemne, de exemplu, neputinta de a ne exprima liber si de a spune ceea ce simtim.

Copilul interior ne influenteaza gandurile, perceptiile si imaginile noastre despre lume. El interpreteaza lumea de astazi prin intelegerea pe care o avea atunci – intelegere limitata de experienta de viata si dezvoltarea ego-ului sau de atunci. Copilul interior adauga, in viata noastra, viziunea sa copilareasca perspectivei adulte asupra relatiilor, dragostei si stimei de sine.

Copilul interior influenteaza emotiile si energia noastra. Daca am fost raniti de criticismul exagerat al parintilor, copilul interior inca se teme de acel tip de critica; la maturitate, frica poate fi retraita atunci cand suntem nevoiti sa ne confruntam cu un angajator batjocoritor si sa reactionam la actiunile lui abuzive.

Cand ne rezolvam problemele din copilarie, tindem sa castigam calitatile inocente ale copilului: jucausenia, entuziasmul, creativitatea, spontaneitatea, adaptabilitatea fizica si emotionala, imaginatia, dragostea de viata, curiozitatea, inocenta, umorul, vitalitatea, optimismul, prospetimea si exprimarea libera a sentimentelor si a emotiilor.

Tehnici de lucru cu copilul interior

  • Dialogul cu sine. “Ma bucur de exuberanta mea copilareasca. Imi place sa ma joc. Imi apreciez experientele din copilarie.”
  • Imaginatia. Putem sa ne vizualizam angajandu-ne in activitati adulte cu stralucirea unui copil fericit. Si putem vizualiza scene din copilaria noastra: putem recrea scene placute, pentru a retrai calitati pe care le aveam atunci; putem recrea scene neplacute, pentru a le recadra. Putem rezolva incarcatura unor amintiri dureroase, explicandu-ni-le din perspectiva adultului, care are o viziune inteleapta asupra vietii.
  • Putem cultiva calitatile copilului: jucausenie, entuziasm, umor, vitalitate fizica
  •  Intuitia noastra ne poate ghida in rezolvarea problemelor din copilarie, pe masura ce reintalnim situatiile arhetipale.
  • Ne putem angaja in activitati asociate copilariei. Aceste activitati ne pot permite sa revendicam trasaturile copilului sau pot evoca probleme care au nevoie sa fie rezolvate. Activitatile pot include sportul, jocurile, hobby-uri, un anumit fel de mancare preferat in copilarie, folosirea unor obiecte de imbracaminte specifice sau a unor obiecte de putere sau jucarii.
  • Putem deveni parintii copilului nostru. Incercam uneori sa ne proiectam parintii asupra persoanelor din jurul nostru, pentru a obtine de la ele ceea ce copilul nostru a avut nevoie sa primeasca de la parintii sai, insa putem sa diversificam aceste proiectii asupra sinele nostru adult, astfel incat sa ajungem sa daruim noi copilului nostru interior atentia necesara si sa evitam sa mai facem proiectii.Astfel ne devenim proprii parinti si oferim copilului care eram o oportunitate de a-si indeplini nevoile de dezvoltare pe care parintii nostri reali nu ni le-au putut oferi. Aceste nevoi neimplinite pot include iubire neconditionata, ghidare din partea unui adult intelept, recunoasterea dreptului la ceea ce suntem cu adevarat, suport emotional, libertate de a jeli fostele frustrari si dezamagiri, simtul increderii, al demnitatii, al sigurantei, dreptul la granite si limite personale.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.