copilul tau merita sa aiba incredere in el insusi
Psihologie practica / Comunicare

Copilul tau merita sa aiba incredere in el insusi

copilul tau merita sa aiba incredere in el insusi

copilul tau merita sa aiba incredere in el insusi

Te-ai intrebat vreodata ce inseamna sa fii un parinte bun pentru copilul tau?

Ce poti face pentru el ca sa-i asiguri radacini sanatoase, pe baza carora sa-si construiasca apoi o viata implinita? A fi un parinte bun nu inseamna doar a-i asigura copilului tau hrana, haine si acces la cele mai bune studii. A fi un parinte bun inseamna sa-i hranesti respectul de sine, sa pui bazele increderii in propria persoana si sa-l inveti principiile comunicarii sanatoase si de dezvoltare personala. Cum facem acest lucru?

Pentru a reusi acest lucru, e nevoie ca tu sa ai un respect de sine ridicat si apoi sa reusesti sa transmiti copilului, prin comportamentul tau si prin comunicare permanenta cu el, principiile de baza ale increderii in sine. Daca reusesti sa pui bazele unei relatii sanatoase intre voi din primii lui ani de viata, atunci sunt sanse mai mari sa va intelegeti si mai tarziu.

Iata cateva sugestii pentru a reusi sa crestem un copil sanatos din punct de vedere emotional:

1. Adopta stilul comunicarii pozitive

Capacitatea copilului de a face fata stresului, de a fi increzator si de a se automotiva depind foarte mult de  experientele din copilarie. Daca vei face o analiza a vietii tale, iti vei sa seama de acest lucru. Vei vedea ce mult te-a durut cand nu ai fost apreciat de tatal tau, si de aceea simti si astazi ca nu-ti sunt recunoscute meritele, oricat de mult te-ai stradui.

Conceptul de sine, legat de cine esti in raport cu familia si ceilalti, se formeaza intre varsta de 2 si 5 ani. Iar relatia parinte-copil este foarte importanta, daca nu cea mai importanta, pentru conceptul de sine pozitiv al copilului. Copilul se va uita la tine ca la un mentor si va crede orice crezi tu despre el si espre viata. Pentru ca nu are inca abilitatea de a discerne, el va vedea lumea si lucrurile din jur prin ochii tai.

Daca folosesti un model de comunicare pozitiv cu copilul tau, atunci il poti ajuta in acest sens. Un copil care se simte condamnat, judecat si criticat permanent va deveni un adult cu o imagine negativ despre sine insusi.  Iata cateva sugestii:

•    Acorda atentie si respecta sentimentele copilului si monitorizeaza-ti permanent tonul vocii
•    Respecta dreptul copilului de a avea propria parere, indiferent de varsta lui
•    Discuta probleme importante fara a critica si condamna

2. Invata sa-l asculti

Daca vrei ca el sa te asculte, asigura-te ca esti un model pentru el. Acorda-ti timp sa il asculti si tu pe el. Daca iti ignori copilul in mod obisuit, ii transmiti mesajul ca nu e important sa asculti si ca ceea ce are el sa-ti spuna oricum nu conteaza. De aici se naste un adult care nu va avea curajul sa-si spuna punctul de vedere, pentru ca va considera ca nu e important pentru ceilalti.

Sugestii:
•    Acorda atentie copilului atunci cand iti spune ceva
•    Asigura-te ca iti faci timp in fiecare zi pentru a sta cu copilul tau si pentru ascultare activa
•    Nu ii termina frazele si nu il corecta – concentreaza-te sa intelegi ceea ce vrea sa spuna
•    Construieste-i increderea in sine
•    Incurajeaza-l sa-si spuna ideile si parerile. Spune-i intotdeauna ca are idei bune si ca ceea ce crede el conteaza. Cere-i parerea uneori, in probleme minore care te preocupa. El se va bucura ca acorzi atentie parerii lui

3. Gandeste-te permanent la ce transmiti prin limbajul corpului

Modul in care spui ceva conteaza cel mai mult. Copilul isi va da seama imediat daca ai spus ceva si ai gandit altceva. Sugestii:

•    Cand ii vorbesti, stai la acelasi nivel cu el, ca sa nu-i dai impresia ca este dominat
•    Mentine contactul vizual cu el. Insa adu-ti aminte ca adolescentilor adesea nu le place asta, asa ca, daca ai un adolescent acasa, poate e mai bine sa vorbiti cand mergeti pe strada sau cand stati in masina.
•    Zambeste! Copilul va raspunde mai bine la un zambet decat la o incruntare.
•    Evita sa vorbesti cu el cand esti cu spatele sau cand esti departe de el.
•    Ai grija ca tonul vocii sa fie cald. Daca tipi, nu faci decat sa atragi furie si din partea lui. .
•    Imbratiseaza-l des, indiferent de varsta pe care o are.
•    Nu-ti da ochii peste cap, nu bate din picior si nu ofta in prezenta lui. Asta nu il va incuraja deloc sa se simta in largul lui, ci ii va da impresia ca e pedepsit pentru ceva ce a facut.

4. Foloseste numai cuvinte pozitive si incurajatoare.

Il vor ajuta sa se simta increzator si fericit.

Sugestii:
•    Surprinde-l facand lucruri bune si lauda-l. Lauda-l  pentru ca si-a facut curat in camera. Cand il lauzi, el va dori sa repete comportamentul pentru care a primit lauda.
•    Multumeste-i cand te ajuta in casa sau cu cumparaturile la supermarket.
•    Arata-i ca ai incredere in ceea ce poate face. Daca ii spui permanent sa aiba grija si sa fie atent sa nu se loveasca, isi va pierde increderea in el insusi
•    Da-i ocazia sa faca  lucruri care ii fac placere si pe care le face bine. Faptul ca se va simti competent il va ajuta sa aiba mai multa incredere in el.
•    Apreciaza si eforturile lui, nu numai rezultatele. Copilul are nevoie sa stie ca este in regula sa mai ai si esecuri din cand in cand.
•    Nu mai incerca sa ii corectezi permanent greselile. Incercarea si eroarea trebuie sa faca parte din viata lui. Se va simti descurajat daca va fi criticat de fiecare data cand greseste.
•    Fa distinctia intre copil si comportamentul lui. Intotdeauna critica comportamentul, nu copilul ! Nu-i spune: “Esti un obraznic!” ci spune-i: “De data asta ai exagerat cand ai facut acest lucru.” Copilul are nevoie sa stie ca are parte permanent de dragostea ta neconditionata.
•    Nu presupune ca stie cat de mult il iubesti – spune-i des acest lucru.
•    Spune-i ce vrei sa faca, nu ce nu vrei. In loc sa-i spui: “Nu mai merge asa aproape de sosea”, spune-i “Vino mai aproape de mine”. Va fi mult mai bine pentru el sa nu auda permanent NU.

Incurajarile sunt cel mai la indemana procedeu pe care il avem pentru a creste copii cu o parere sanatoasa despre ei insisi. Nu ne costa nimic sa le spunem mai des:

•    Ai facut o treaba minunata!
•    Bravo!
•    Imi place sa ma joc cu tine!
•    Ce desen frumos!
•    A fost o incercare buna!
•    Esti atat de grijuliu!
•    Multumesc de ajutor!
•    Ai o memorie foarte buna!
•    Ce idée buna!
•    Hai sa ne jucam!

Sa incercam sa facem aceste lucruri si sa ne aducem aminte permanent: a creste un copil cu o parere buna despre el insusi este cel mai bun lucru pe care-l poti face pentru el. Si poate singurul pentru care iti va multumi mai tarziu.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *