libris.ro

[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

cine-este-dusmanul-in-relatiile-noastre
cine este dusmanul in relatiile noastre

Desi in aparenta sensul intrebarii din titlu este greu de gasit, ea da nastere unei alte dileme: De ce am mai intra intr-o relatie (indiferent de natura sa)  daca pornim din start cu ideea existentei unui “inconvenient”?

Dusmanul in relatiile noastre, fie ele serioase sau nu, este foarte bine ascuns.

Prezenta sa este atat de subtila incat el trece foarte usor neobservat. Intr-o prima faza, dusmanul relatiilor noastre nu se comporta ca atare. Ci el ia forma asteptarilor indeplinite, a orgoliilor gadilate sau a unui “ajutor” care poate nu ar fi trebuit acordat de la bun inceput. Cu cat aceste elemente devin constante in legaturile noastre cu ceilalti, cu atat prezenta lor este mai impunatoare, iar orizontul de asteptare creste inimaginabil. Consider ca dinamica relatiilor noastre variaza in functie de fiecare persoana in parte cu care interactionam. De exemplu, vi s-a intamplat ca voi sa fiti cei care ofera ajutorul prietenilor vostri, iar acestia sa nu faca altceva decat sa va ceara si mai mult, iar in momentul in care sunteti secatuiti de energie si simtiti ca nu aveti ce sa mai oferiti, tot ei sunt cei care se revolta ca nu le sunteti alaturi? Intrebarea mea atunci ar fi: dusmanul este celalalt sau suntem chiar noi deoarece am permis lucrurilor sa ia o astfel de intorsatura?

Poate ca cel mai trist moment este acela in care simtim cum o clipa poate distruge ani intregi investiti in relatiile noastre.

Acea singura clipa nu este altceva decat dovada fragilitatii si efemeritatii legaturilor noastre care altadata pareau atat de strans legate. In acelasi timp ma intreb daca nu cumva incercarea de a gasi dusmanul in relatia cu celalalt, acest joc de adulti de-a soarecele si pisica nu este altceva decat o pierdere de timp care ne impiedica sa (re)gasim o cale de a rezolva problemele relatiilor noastre. Atat timp cat vom purta amprenta unui joc al invinuirii, nu vom face decat sa abandonam totul cu capetele plecate, pastrand in suflet doar intrebari care ne vor macina: De ce nu am incercat sa gasim o cale de impacare? De ce nu am renuntat la orgoliul meu pentru a asculta ce simte acest om? De ce nu am luat pauza necesara atunci cand simteam nevoia? Poate ca astfel de intrebari ne-ar ajuta sa intelegem ca, de fapt, o relatie nu se distruge intr-o clipa, ci finalul acesteia poarta pecetea tuturor clipelor in care nu am avut curajul sa rostim ceea ce simteam cu adevarat.

Poate ca tocmai de aceea viitorul in relatiile noastre e umbrit de dusmanul nevazut care exista in fiecare dintre noi.

Dusmanul care nu ne raneste in mod direct, dar care se hraneste cu lipsa curajului de a actiona atunci cand credem ca nimic nu mai poate fi salvat. Cel din urma aspect pe care as dori sa il mentionez este momentul purificator al fiecarei relatii in care dusmanul se transforma in aliat. Indiferent care ar fi masca pe care dusmanul alege sa o poarte (asteptarile nefondate, orgoliul nemasurat, furia, invidia sau nepasarea), in momentul in care ne permitem sa o eliberam, facem primul pas spre vindecare. Si uneori, de cele mai multe ori, este nevoie doar de acel prim pas.

Voi cum ati defini “ dusmanul “ relatiilor noastre?

 [/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here